-Mă doare rău piciorul drept, domnu doctor.
- Ce-ați pățit? mă întreabă doctorul.
- De câte ori mă îngrijoram de ce se întâmplă în jurul meu, îmi spuneam:” hai să-mi bag piciorul!” și într-o dimineață m-am trezit cu junghiuri cumplite în picior.
După ce mi-l pipăie și-l radiografiază, doctorul îmi spune:
- Nu știu ce să spun; aveți două posibiltăți: să faceți toată viața tratament cu “Nesimțirol”, un medicament care a ieșit acum nou pe piață sau, mai e o posibilitate…
- Domnu doctor, fac orice numai să nu mai simt durerea asta cumplită în picior.
- În spatele spitalului este un abator, unde în fiecare joi poți să-ți schimbi membrele bolnave.
- Ce? Întreb îngrozită. Nu-mi venea să cred. Se poate așa ceva?
- Știința a evoluat, n-o să simțiți nimic. Operația se face cu laser și durează o jumate de oră. După o oră puteți pleca pe picioarele dumneavoastră.
- Nu știu ce să zic, domnu doctor; mă duc să văd! Dați-mi o trimitere și mă hotărăsc eu acolo.
Am ieșit val-vârtej pe ușă. Auzi, să-mi schimb piciorul la abator; doctorul ăsta ori e nebun ori face mișto de mine. Ia să mă duc eu să văd ce e pe-acolo, doar nu mă costă nimic.
Sala de așteptare a abatorului, plină de lume. Oameni bătrâni, chinuiți de reumatism, care abia mai puteau să meargă, un nene fără o mână și eu.
Uitându-mă cu milă la ei, iar incepe să mă doară cumplit piciorul.
Off, dacă ar fi așa de simplu, zău că l-aș schimba.
Iese din “sala de operație” primul pacient. Toată lumea l-a asaltat cu întrebări: cum e? te-a durut? te simți bine?
- Am un picior nou, nu mai șchiopătez, m-am născut a doua oară, spune omul fericit.
Atunci m-am hotărât să-mi schimb și eu piciorul. Gata cu chinul, nu mai vreau să simt nimic. Oare schimbă și capete? mă întrebai în sinea mea.
Când mi-a venit rândul, am avut emoții.
- Domnule măcelar, pardon, domnule doctor, vreau să-mi schimbați și mie piciorul drept. Mă doare cumplit, nu mai suport durerea. Dar vreau să fie tot de femeie.
- Îmi pare rău, dar nu mai avem nici măcar picioare de bărbați. Există două posibilități.
- Iară? Care? Întreb cu înfrigurare.
- Să facem o comandă, dar trebuie să mai așteptați două-trei luni sau…
- Sau? Întreb nerăbdătoare.
- Mi-a rămas o mână dreaptă de la un pacient, operat înaintea dumneavoastră.
Și… o să vă spun un secret. A fost a unui un om foarte important pentru țară.
- Cum? Să-mi puneți o mână? Este așa lungă cât un picior? Intrebai mirată.
Aș fi caraghioasă. Ce s-ar mai distra bărbații!
Toți m-ar întreba cât e ceasul și ar vrea să dea mâna cu mine.
Aș face bătături în palmă și unghiile de la degete ar zgâria parchetul.
Dar aș putea să mă prind de crengile unui pom și să stau cu capul în jos, așa ca maimuțele. Dar, la ce mi-ar folosi?
Cum aș mai putea să apăs pedala de accelerație ?
Dar cum o să fac dragoste? Daaaa, supeeer! o să am trei mâini, să-l prind de… buci.
- Da domnule doctor, sunt de acord, puneți-mi o mână în loc de picior.
- Ați făcut o alegere foarte bună, îmi zice doctorul, mâna asta a strâns multe mâini importante de pe mapamond, trebuie să fiți onorată.
E, parcă a strâns numai mâini importante, îmi spun. Dar ce vip-ul ăsta când făcea pipi și-o ținea cu penseta și la fund avea ștergător? Sigur are pielea fină în palmă, nu-i nimic, o să facă bătături și bășici în “talpă”.
După operație, mă dau jos de pe masă și… surpriză; “laba” mâinii era îndreptată la spate, în sens opus labei de la piciorul stâng.
- Domnu doctor, nu e bine, nu pot să merg!
- Ba da, e bine, zice doctorul; cotul trebuie să se îndoaie în față, ca genunchiul de la piciorul stâng.
Încerc să fac cîțiva pași. Mă… să ști că doctorul ăsta are dreptate; ia uite ce bine merg și mă pot sprijini și lăsa pe spate în palmă, pardon, “laba” mâinii, parcă aș avea proptea la spate.
Dar era ceva ce mă irita și mă speria în același timp. Ceva nu era în regulă cu mâna asta; degetele apucau tot ce prindeau în cale și vroiau să mi le bage prin buzunare. Poate… până mă obișnuiesc eu cu "el", îmi spun.
-Mulțumesc domnu doctor. Ați făcut minuni și nu mă mai doare, spun fericită. Vroiam să vă mai întreb ceva… schimbați și capete?
- Lucrăm la asta, vedeți, știința evoluează. E mai greu să mutăm creierul dintr-o calota veche într-una nouă.
Dar ați vrea să vă schimbați capul? De ce? Sunteți drăguță.
- Domnu doctor, nu vreau să-mi schimb înfățișarea deocamdată, ci creierul. Dar nu-l vreau „second hand”. Vreau să fie nou, fără amintiri, cu spațiu de memorare mare și conexiuni noi.
- Abia la anul vom face teste, dar să mai treceți pe-aici.
Stând pe scaun și vorbind cu doctorul, îmi întorc privirea spre fereastră. Pe poarta “abatorului” ieșea un cunoscut om politic escortat de suita lui.
- De la dânsul e “piciorul” meu?
- Da, de la el, spune doctorul mândru de “opera” lui.
În clipa următoare noul meu “picior” s-a ridicat de pe podea, unde se odihnea lângă celălalt picior, sus pe biroul medicului și începu să strângă tot ce-i ieșea în cale: stetoscopul, ochelarii, parafa și stiloul doctorului. Nu-mi venea să cred.
- Domnu doctor, îmi cer scuze, nu sunt eu de vină, “piciorul” ăsta probabil a căpătat în timp niște obiceiuri proaste.
- Ah, domnule doctor, ce durere m-a luat în “piciorul” cel nou!
- Unde te doare? Mă întreabă, doctorul, îngrijorat, încercând să smulgă lucrurile sale dintre degetele “piciorului” meu.
- Domnule doctor… nu mai pot...mă doare-n cot!