agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2009-06-30 | | Înscris în bibliotecă de Yigru Zeltil
Vreți să știți de ce a dispărut prietenul nostru, pentru totdeauna și fără veste?
Pentru că a ascultat cântecul sirenelor, Doamnă. Pentru că brav și încăpățânat, într-o seară de mai, când luna se făcea copilul valurilor și se rostogolea printre ele, prietenul meu și-a dat cuvântul năpraznic să înfrunte cântecul dulce și chemarea imperioasă din glasul sirenelor și să se întoarcă înapoi după ce le va fi aplaudat - ca un meloman satisfăcut la un concert. Și s-a dus. Brav și încăpățânat s-a așezat pe malul mării - și-a așteptat. Sunt unii cavaleri, care în împrejurări identice au avut noroc. De pildă baronul husar al lui Heine, pe care nimfele mării îl găsesc dormind și cred în somnul lui de păpușă - și se joacă liniștite, cu mințile devenite deodată copilărose, cu armele lui - cu mustăcioara, cu buzele lui, pe care le sărută - și cu tot aparatul lui de cuceritor - care se lasă cucerit, pentru că în fond este totuna. Nu-i așa, Doamnă, că este tot una? Ce-ți pasă că ești cucerit de cel pe care vrei să-l cucerești. Oricum s-ar conjuga verbul, în fond este același. E destul să pozezi pe cine vrei - și cu atât mai bine dacă nu-și dă seama. Cavalerul nimfelor era un înțelept - și zâmbea de dinăuntru în timp ce patru nimfe zvăpăiate și dezarmate de bunăvoie de toate proprietățile lor malefice, îl trăgeau de mustăți și își împrăștiau asupra lui farmecele, ca dintr-o poală plină de roze, crini, zambile și narcise. Dar prietenul nostru n-a fost un înțelept, Doamnă. Și de aceea se cade să-l deplângem. Când s-a trezit pe malul mării, sirenele au ieșit undoind la suprafață și i-au cântat. Glasurile lor erau tot atâtea mâini diafane care se întindeau prin aer și-l cuprindeau de mijloc. Cântecul lor era ca o noapte de dragoste care te leagă nedezlipit de sinuozitatea trupului unei femei - și nu te mai poate despărți decât moartea. Oh! bietul nostru prieten! Credea că noțiunile sunt identice pentru că se închid în aceleași cuvinte și că un cântec de sirenă poate fi muzică tot atât ca și muzica unei orchestre simfonice. Dintr-odată se simți ridicat fără voia lui. Părea că un braț uriaș îl mișcase cu un singur deget glumeț din loc. În fața lui, sirenele făcuseră cerc. Albe, palide, cu părul verzui și moale, ele zâmbeau molcum și liniștit, îmbietoare și inocente, ca un colț de râu călduț sub sălcii pletoase, iar cântecul lor era numai un murmur fără glas și fără loc de pornire, confundat cu perindarea și sclipirea valurilor. Una mai ales îl privea: era mai mică decât celelalte, avea zâmbetul trist și gura voluptoasă, ochii galbeni, ca o flacără sperioasă închisă într-o sticlă iar privirile ei nu spuneau decât prietenie și admirație convinsă și naivă. Iar în timp ce surorile ei îl chemeau ademenitor cu ochii, cu gesturile, cu gândul pe care îl simțea ca pe un obiect ce i s-ar fi dat în mână - mica nimfă a adâncurilor îi șoptea: - Nu veni! Te iubesc - dar nu veni. Dacă vii, ești pierdut. Dacă vii te voi strânge o eternitate în brațele mele, dar după acea eternitate, vine o alta mai lungă, în care alții vor trăi și tu vei fi mort. Jos, în palatele noastre de cristal, sunt paturi de mușchi proaspăt, umed și moale; cu căpătâie de bureți colorați și pulpe de scoici care-ți mângâie fața și ți-o umezesc plăcut, perne de ficus și sargase, cu franjuri de meduze și lumini boreale pe care le aduni în palmă și le azvârli dinainte ca pe-un pumn de mărgăritare. Dar nu veni - pentru că nu-ți vreau pieirea. Și prietenul nostru făcu doi pași spre ea, spunându-i: - N-ai auzit că eroii nu mor niciodată? Frederic Împăratul este și acum în peștera din Kyffhausen, iar Tanhauser, cavalerul, se desfată și astăzi în Venusberg. Frumoasă nimfă, te doresc și nu mi-e teamă de tine. Iar în sinea lui, șiretul nostru prieten - deștept ca un folclor întreg de isprăvi năzdrăvane și șugubețe, care sfârșesc totdeauna cu victoria eroului - făcu repede o năstrușnică descoperire! Dacă o voi avea, unul din doi trebuie să moară, - așa trebuie să fie scris în cartea lui Neptun. Și dacă așa cer legile, cine a hotărât de pe-acum că acela voi fi eu? - Cât timp există un risc și o probabilitate de izbândă, un brav cavaler ca mine este dator să încerce! Și-a încercat, nenorocitul! Fără să țină seama de ipocrita prevenire a micuței criminale (care în felul acesta se achita de la început de orice scrupule morale) fără să-și amintească de povețele lăsate de alții în legende și povestiri pătrunzătoare, prietenul nostru a pus obrajii înfierbântați în mânușițele mângâioase și reci ale sirenei - și s-a cufundat! Doamnă, să nu-l deplângem încă. Pariez că șiretul mai trăiește. Și-apoi nimfa ucigașă nu l-a mințit! Ceea ce i-a făgăduit, i-a dat! Poți spera să ai mai mult decât atât pe fundul mării? Și decât să te îngroape o galeră somptuoasă într-un obscur naufragiu, nu-i mai bine așa? |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate