agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2009-07-29 | |
INCREDIBILA IUBIRE
(Strict autentic) S-au cunoscut în Roma, într-o casă de bătrâni neajutorați fizic, dar susținuți financiar de familie. El un bărbat de 50 ani, trecut prin multe, aflat într-un cărucior cu rotile, ea o româncuță cu suflet bun, în căutarea unui loc de muncă. Lipsa locurilor de muncă din țară, traumele suferite în familie, bătută și înjurată de un tată bețiv, încercarea ei de a-și întemeia o familie cu un bărbat de vârsta ei, care a eșuat lamentabil și multe alte lucruri mărunte, care pot face din viața unei tinere fete un adevărat calvar, au făcut-o să plece din țară. Printr-o fostă colegă de școală, Despina a ajuns în Roma și a intrat ca infirmieră într-un azil de bătrâni. Nu avea voie să se declare nemulțumită de nimic. Trebuia să muncească și să tacă. La cea mai mică nemulțumire, risca să rămână în stradă. Munca într-un astfel de așezământ se desfășoară în semiclandestinitate, perioada de probă, de acomodare fiind obligatorie. Cei mai tineri pensionari ai acestui azil erau trecuți de 50 ani, iar cu cei între 70-90 ani, nu se prea putea vorbi, mulți dintre ei trăind în lumea lor imaginară, vorbind singuri, nefiind în stare nici să-și schimbe singuri pempars-ul. Cum programul era foarte încărcat și de teama de a nu fi oprite de carabinieri, fetele fără acte, care lucrau ca infirmiere, acceptaseră numai două ore liber pe săptămână. Nu este greu de înțeles motivul pentru care majoritatea lor au petrecut zile întregi la infirmerie cu perfuzii la mâini, mai rău decât cei pe care-i îngrijeau. Supravegheau bătrânii continuu, timp de 24 ore, îi spălau, îmbrăcau, hrăneau, făceau curățenie. Spălau lenjeriile, prosoapele, hainele celor internati, într-un cuvânt, făceau toate treburile și din salariul și așa mic li se rețineau banii pentru cazare și masă. În toată această nebunie Despina, reușea în cele două ore libere, să ajungă la o bancă, să trimită mamei sale ceva bani, știind în ce lipsuri și greutăți se zbate. Singurul bărbat pe care nu era nevoie să-l schimbe și să-l spele, era Paulo, bărbatul de 50 ani, cu plete lungi negre și cu ochii albaștrii. El le mai însenina zilele cu glumele lui, cu bancuri spuse în puținele clipe de răgaz al fetelor. Lunile și anii au trecut mai repede și parcă mai ușor, de când Despina și Paulo s-au împrietenit, au devenit mai apropiați. Paulo aflând mai multe detalii despre viața fetei în țara ei, la început a compătimit-o sincer, apoi între ei s-a instalat un fel de camaraderie. Am auzit mulți bărbați că nu le înțeleg deloc pe femei, că nicidată nu știu ce vor și sunt veșnic nemulțumite. Nu sunt toate astfel. Despina nu-și dorea nimic mai mult decât un cămin liniștit alături de un om pașnic, afectuos, capabil să-i asigure strictul necesar și să știe să-i aprecieze eforturile. Luxul, mașinile, nu erau pentru ea nimic, în comparație cu o seară petrecută sub cerul înstelat, cu capul sprijinit pe umărul lui și simțind cât de utilă este acestui om, care în urma unui accident vascular, a făcut o formă mai ușoară de paralizie. Când a fost prima dată sărutată de Paulo, a simțit că poate face asta întreaga viață, numai el să fie mulțumit și în siguranță. Viața ei nu avea sens decât atunci când se simțea utilă cuiva. Era fericită că Paulo îi aprecia ajutorul, compania și după 2-3 ani au hotărât să se mute împreună, într-o căsuță pe malul mării. Din acea căsuță cu o curte foarte mică și-a făcut Despina un mic colț de Rai, pentru ea și Paulo. Nici un spațiu cât de mic, nu rămăsese fără un ghiveci cu flori. Au făcut un fel de umbrar unde Paulo poate sa iasă cu căruciorul lui, să se bucure de briza mării. Despina are toată libertatea din partea lui Paulo, dacă vrea se poate angaja oriunde în altă parte, acum se poate descurca singură, cunoaște bine limba italiană, deci ar putea pleca oricând. Chiar Paulo o îndeamnă să caute un loc de muncă unde ar putea primi un salariu, veniturile lui fiind mici și asigurate de tatăl său. Despina nu dorește asta, este îndrăgostită de Paulo, de sufletul lui bun, de maniera în care o tratează și-i apreciază eforturile. În dragostea ei există și o mare jertfă, dar ea refuză să se gândească la asta. Pentru ea Paulo a fost singurul om care a știut să o aprecieze, să o facă să se simtă femeie sigură pe destinul și pe viața ei. Se impune aici o întrebare...fata asta cere atât de putin, oare de ce nu a primit în țara ei acestea? Paulo a intuit perfect nevoia ei de afecțiune, de mângâiere, de apreciere, de o vorbă bună și a știut să i le ofere, așa cu toată infirmitatea trupului său. Acesta este motivul pentru care Despina este hotarâtă să se cunune cu Paulo. Pleacă româncele acolo unde eforturile le sunt apreciate, nu sunt timorate nu sunt disprețuite și înjosite de proprii soți sau mai rau chiar de membrii familiei. Sunt mulți bărbați care nu știu să aprecieze pe cea de lângă ei, apoi când sunt părăsiți stau și-și plâng de milă sau se îmbată cât îi țin banii. Dragostea nu se impune cu pumnul, dragostea se câștigă mai întâi prin respectul de sine si apoi de cel de lângă noi. Consider ca aprecierea femeii, iubirea ce i se acordă, ajutorul, mângâierea, complimentele, nu sunt deloc un semn de slăbiciune ci de bună creștere. Cazuri asemănătoare ca cel al Despinei, pe care am cunoscut-o personal, în căsuța de pe malul mării Tireniana, sunt foarte multe. Fetele și femeile din Romania sunt cunoscute în primul rând ca fiind muncitoare, gospodine, sufletiste și știu să facă și economii. Urmașii acestor femei care se căsătoresc pe alte meridiane, nu vor veni în România decât poate să-și cunoască bunicii, iar populația și industria în țară vor avea de suferit. Am intrat în Europa, dar lipsa locurilor de munca, îi face pe foarte mulți români, să plece pe alte meridiane, să-și câștige existența și să facă economii pentru bătrânețe. Flora Margarit Stanescu |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate