28 iulie 2009

Exuberant, trivial de exuberant

(Scena avansează și se retrage. Ca un vapor de cursă lungă în furtună. Sau ca decorul în filmul românesc de chicioase desene animate ceaușiste, „Mușchetarii”. Cardinalul motan, cu tichia precum o chelie, îi urmărește pe răpitorii săi slujitori. Cade în nas. I se face botul roșu, roșu…E prins de regizor, sau de stăpâna fostului studiou Animafilm. Discuția dintre ei se păstrează încă, exact ca dialogul lui cu „păsărica” aia, înregistrat, confiscat, dat înapoi..., scurt metraj compromițător, probă de divorț cu națiunea)

– Unde te-ai dus, Băsel, motanul meu?!
– Mi-am terminat mandatul de șef pe cartierul general de la Modern.
– Nu vrei să-ți mai revezi stăpâna, sau măcar pe aghiotantul tău?
– Mi-e dor și de Tări, geamănul. Însă plecat, sunt bun plecat!
– Te-am crescut de mic. Ai trăit bine. Departe, acum, cum o duci?
– Nu-mi pasă c-o fi pește, smântână, înghețată de fructe… Mazăre, Wiskas, mâncare uscată americană, ce-or mai fi, oricum nu mai dau pe-așa ceva niciun strop de salivă, niciun scuipat. Mazăre, verde din născare, poate să se-mbrace și-n ofițer infanterist german, aterizând la paradă pe litoral, că leguminoasa tot mică îi rămâne. Am început să-mi dezvolt gustul pentru sânge cald. Îmi vine să-i apuc de jugulară pe toți oamenii din țară ce fac rele.
– Nu prea-i lucru curat la mijloc. Băsel și carnea… Păi tu, spre deosebire de Tări, strâmbai din bot dacă-ți fluturam carne crudă.
– Cine ți-a spus că mă ating acum de carne? Eu acționez subliminal. Înspăimânt nu doar ziariștii, ci întreaga populație haină. Þara-i pentru mine un continuu Halloween. N-am haine, largi obiceiuri de gurmand. Pășesc languros peste cadavre. Storc sub labe mustul cruzimii ce le-a caracterizat. Pășesc și miaun, într-un râs pervers. Nimeni nu-mi rezistă. Dintre răpitori. Hoiturile lor se parfumează așa de bine, încât abia aștept ultima adiere din oasele ce împung țesuturile uscate. Iar la urmă, antricoturile răpitorilor! O să lucească mai tare decât chelia tigvei. După cum vezi, eu nu-s carnivor. Am rămas lacto-vegetarian, un motan de bine. Responsabil însă și cu sanepidul.
– Auzisem că aveai o piscă albă, cu fața plină… ochi – alunecoși, n-am ce zice!
– Păi au răpit-o turiștii. Au tuns-o, că furase prea mult. N-au dus-o la Ritz, ci au cărat-o departe, nu chiar ca pe mine, dresând-o!
– De unde știi toate, Băsel, cine te-a informat?
– Serviciul… Adică nu, room service, pentru că am trecut și eu pe la un maestru dresor de-al ei, dar nu l-am suportat, prea îmi mirosea a pește…
– Așa, și? Ce a ajuns până la urmă?
– Preș de șters. Blănița ei este murdărită de oricine. Credeam în ea!
– Dar nu-i vina ei, ci a răpitorilor, nu?
– Nu. Pentru că și-a ales singură răpitorii, ca să fugă afară… Mafioți!
– Te simți mai liber unde ești, n-ai întâlnit alte feline brune, roșcate?
– N-o pot uita pe mâța mea, că tare voia să schimbe și fața Capitalei.
– Dar călătorise, nu glumă!
– Învăța și ea scheme. De exemplu, să-și achite prin proiecte poftele.
– Am auzit că o interesa extinderea bazelor turistice, plăjile parcă…
– Pândea numai prilejul, un cotoi persan, un albastru siberian!
– Dădea din lăbuțe că mai voia, îi plasai câte ceva, ea agăța.
– Asta-i toată politica la noi. O deprindem în timp ce chinuim clienți.
– Băsel, ce bine știi să prestezi servicii. Tinichigiu n-ai vrut să fii?
– Ba da, am afirmat-o la un târg. Lângă motanul Niki, care aproba.
– Crezi că din motan cu academie e mai bine să ai jeg de tinichigiu?
– Cum să nu, pentru camuflajul de seară. Știi că mi s-a zis Jucător…
– Preș zburător trebuia să te facă acela atunci. Ne-ai zburat deodată.
– După mine mai stăteam două mandate la voi. Dar sângele rubiniu!
– Nu puteai sta fără așa ceva. Câtă dependență! Să dai borșul unora!
– Păi la amărășteni, din țara aceasta, nu li-l dau. Ci doar la răpitori…
– Ai mentalitatea luptei de clasă. Faci mereu diferențieri sociale, nu?
– Exact. În lumea motanilor, calificare înseamnă lupte sub excelenta
acoperire.
– Interesul politic al motanilor nu este să se împerecheze după luptă?
– Ba bine că nu… Însă eu m-am săturat rapid. Am găsit un pont gras.
– Da?! Să nu-mi spui că ai dat și decret… ca să-ți legalizezi partida.
– După mine, nimeni n-are voie acoperit. Șefii – goi, nuduri de regi!
– Ca-n Hans Christian Andersen, nu? Dar oglinda nu-ți spunea ceva?
– Spunea și paharul sau sticla, dar ce, eu ascultam de ce se reflecta?!
– Răpitorii tăi au fost mai dihai decât ăia din Irak, cărora le-ai plătit?
– Ah, ce rrrăi errrau… Ce-i lingeam! Ce-i mai zgârâiam... Prin bar…
– Tot cu taverna, tot cu petrecerile nocturne… Și, și? Aluneca sânge?
– Aluneca și alb, și puterea ursului, negru. Până cădeam pe spate…
– Ești cam ambiguu. Cădeai tu, nu? Doar nu te aruncai pe răpitori…
– Ba da! Lupta de clasă. Dacă voi nu mă vreți, eu vă vreu! Unu, doi!
– Ce-i mai reeducai, tu, Băsel, ca pe vapor și ca pe la Amsterdam!
– Ca pe la ambasada americană din București. Le dădeam corecție.
– Până una alta trăiai bine, nu? Asta intenționasei cu planul cincinal.
– Trăiam așa de bine. Le vedeam sângele. Îi legam baloți. Mă jucam.
– Ca-n filmele alea proaste cu crimele din spitale. Complex oedipian.
– Ei mă propulsaseră, ei îmi arătaseră securi, știi, strâmbăturile lor!
– Și tu… Îi lăsai fără biluțe – ochi, măsele. Le extrăgeai cu lentile.
– Da, pentru că lentilele lor albastre fuseseră contact neprotejat. Sida.
– Sida! Înseamnă că altui preș n-o să-i mai fie frică de recuperatori…
– E infectat deja specialul serviciu cu damful C.I.A.N.U.R.I.I. lui!
– Păi cred și eu, Băsel EXTRA-VAG-AN-+, îi lași doar moștenire hainele de latex… pușca infectată și curelușa lată… Ca să-l bântui ca pe răpitori, când ți-o fura fotoliul preferat!
– Miaaaaaaaaaaaau! Ce să zic și eu: să trăiesc biiiiiiiiiiiiine cu el.
– Ia auzi: boc, boc, boc – te mai caută un răpitor de-al tău, intim.
– Astă-i ultimul, de nimic. Nici nu mă poate sătura. Îl dau gata iute!

(Motanul se repede de unde se-auzea mereu boc și-l înghite pe ultimul răpitor, chircitul motănel, cu frica-n sân, cât un șoricel)

– Ce delicat a fost, săracul meu clovn… Cât un păhărel de lichior! Nici sânge nu mai avea în el…



29 iulie 2009

Iubind-o și mort pe Lilí Marlèn sau Heidi Hüdrea

Să-ți așeze ție lupule de mare
chipiul de fost corsar al flotei
pe însetatul cavernos piept
și să-ți stea nasul coroiat
la fel de roșu-n obrajii ei îndoliați
zeru’-n gât
sehr gut
(wünderbar)
malaieț gaspadin Kamarad
că ea-i vulpița politicii tale aurii
doctoranda ce-ți va fi și legistă
Heidi Hüdrea

**** ****

Consiliat de-această Lilí Marlèn
ciobănița cu pielea moale precum urda
ești presat sub cureaua lată
în luptele cu patul puștii și la baionetă
să-ți intre os prin os în cursa ei
corcitule Basset cu Pudel
tuns ca vara (nu ca iarna) zero

Þi-au albit ghețarii
Alpii puterii depășite
toți perii creștetului țuguiat de Basel
și-o crezi pe liliala Heidi Hüdrea tot
deine schöne Frau
Calinca-Calinca-Calinca ta
sau talanga spartă DA

Pe sub razele ochilor tăi albaștri
rămași deschiși precum ai soacrei
publicului nu-i mai poți declara c-ai fi fost
incognito the (N.K.G.)-best
decât atunci când în tunelul morții
o revezi pe Hüdrea Frau
flagelându-te sub înveliș de latex
ca să nu miști în front disecat
ci să sângerezi sub curelușa ei

Lili Urda ar da subalternilor tăi
joburi și euroghiduri
de hingheri ca să pună botnițe
presei întărâtate
dacă te-ai realege dintre purici
numind miniștri doar pe colegii
de partid prin cabinet
la viitorul cabaret
proțăpit în jurul ei

Recepționeri fideli
ai propriilor voastre flatulații
s-or strânge mulți
piccolo cuminți

Că-i damă bună
Marlèn Hüdrea Ditriech
prin orice ipostază
helenistico-electorală
făcând lobby de partid

Marlèn Hüdrea Lilí îți eclipsează
toți sponsorii murdari de conturi mari
după cum pe sub breton și fiică-ta
ca pe-un ©orb (Trăi ne-ar datoria)
încă filial te-a amenințat
că ți se va toca și ultima coroană de hârtie
sau că ți se jumulește pleata firavă la spate
dacă nu-i dai urgent urda cea grasă
râvnitul post de europarlamentar

După prezidențiale
poate vei lua sub inventar toată
lenjeria fotoliilor din Victoria
să investighezi cum sub perdea
sau draperii de zeci de mii de euro
sau pe-o scenă de-aproape o sută
s-a lăfăit Marlèn Hüdrea ca-ntr-un palat
cu toți foștii ei baddyguarzi
înregimentați vasali

**** ****

P.S.
(Un toast N.K.G.-best al lui Basset-Pudel)

La vremuri de criză
voi noilor gigolo
să-i trăiți bine
animalelor

Îți facem și rugăminte
prin tiroleza Heidi Hüdrea
să nu ne flagelezi
că nu-ți suntem eunuci
în Ritz-ii tăi de lux
și-i urâm pe-aceia
ce-i înconjoară și-i păzesc bine
fundul ca pe-un fetiș omnipotent

De cu noapte doctorandă
Hüdrea Katzemüsik
nu-i ca ziua-n miorlăit