agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2009-08-09 | |
Gabriel se trezi zâmbind. Era singur în patul lui și se surprinse zâmbindu-și în oglinda de pe tavan. Pentru câteva momente îi fu greu să priceapă care era motivul acelei veselii dar câteva zgomote ce veneau cel mai probabil din bucătărie îi împrospătară memoria. Nu era singur. Va merge în bucătărie și acolo o va găsi pe Paula pregătind micul dejun și oferindu-i o cană mare de cafea fierbinte. Zâmbetul alunecă de pe fața lui amintindu-și că, nu de mult, Felicia era persoana matinală care se ocupa de cafea și de micul dejun care erau întotdeauna pregătite pentru el atunci când se trezea. Își propuse să nu se mai gândească la Felicia și își închise ochii încercând să mai fure câteva clipe în patul cald și ademenitor. Auzi cum ușa de la dormitorul lui se deschide cu grijă și cineva pășește pe vârfurile picioarelor spre el. Încercă să pară că încă doarme.
Paula se apropie tiptil de fața lui până când Gabriel putu să-i simtă căldura respirației. Pentru o secundă buzele ei se apropiară periculos de mult de ale lui și el uită să mai respire. Fata se răzgândi privindu-l totuși într-un mod care ar fi fost considerat de toată lumea cel puțin nepotrivit și zâmbi realizând că el nu doarme. Paula se retrase câțiva pași până în cadrul ușii ce rămăsese întredeschisă și izbucni în râs: - Știi, nu-i păcat mai mare decât cel de a te preface că dormi când cineva își bea cafeaua singură în bucătărie! Gabriel deschise ochii și o privi zâmbindu-i fericit. - Cum ți-ai dat seama? - Păi, chiar și adormiții trebuie să respire, nu? Tu nu mai respirai când m-am apropiat de tine dar pentru că inima ta încă mai bătea..., era clar că te prefaci. - Acum m-am trezit..., încercă el să se scuze. - Sigur...! tonul ei nu mai permitea vreun comentariu. Cafeaua e bună doar dacă ai dat cu apă rece pe față. Te aștept în bucătărie. - Da’... . - Da, ce? - Felicia îmi aducea cafeaua la pat... - Foarte urât din partea ei. - Te rog, o privi încercând să o convingă. Paula râse și plecă lăsându-l să aștepte cafeaua la pat, probabil pentru totdeauna. Gabriel se ridică din pat, încă zâmbea dar zâmbetul nu mai era la fel de vesel ca atunci când se trezise. Felicia se opri respirând agitată în fața ușii pe care o cunoștea atât de bine. Încercă să se calmeze dar, în zadar. Își mușcă buza de jos până când durerea deveni insuportabilă. Scoase o mică oglindă din poșeta ce-i curgea de pe umărul drept. Observă că tot rujul de pe buze îi era acum pe dinți care arătau straniu, vampiric. Îi șterse rapid cu un șervețel iar apoi inspiră adânc. Auzi pași care coborau scările de la un etaj superior și se uită în jur speriată dorind să se ascundă. Îi venea să intre în pământ gândindu-se la cum trebuia să arate acolo în fața ușii ștergându-și dinții cu șervețele. În plus toți vecinii lui o Gabriel o cunoșteau și ar fi murit mai degrabă decât să le permită să o vadă în starea în care era în acel moment. Fără să mai stea pe gânduri bătu scurt la ușă. Gabriel tocmai terminase de mâncat, defapt mai mesteca încă la o bucată de carne destul de uscată care parcă nu dorea să ajungă în stomacul lui. - A fost delicios micul dejun. Amintește-mi să cumpăr ouă și orice altceva se poate găti fără studii superioare în domeniu. - Poți să râzi dar nici tu nu te-ai fi descurcat mai bine. Cine are în casă un frigider înalt de doi metrii care să conțină doar o bucată de pastramă afumată mai uscată ca Sahara, uitată acolo în cel mai probabil caz de cel care a omorât săracul animal de la care provine, nu se poate aștepta la mare lucru. Oricum, mâine e rândul tău și presimt că va fi rândul meu să mă distrez. - Ha, ha, ha, râse el ironic aruncându-i o privire cruntă dar nu serioasă. Trei bătăi în ușă le atraseră atenția întrerupându-le râsetele. Tăcură și privindu-se drept în ochi așteptară ca zgomotele să se repete. Se auziră din nou aproape imediat de data asta clar și parcă imperativ. - Nu știam că poliția face vizite la domiciliu atât de devreme duminica, trebuie să fii o persoană foarte importantă, glumi Paula fără să zâmbească. - N-au mai venit până acum și tot ce s-a schimbat e prezența ta așa că... poate au venit după tine! Gabriel se îndreptă spre ușă și o întredeschise dar văzând cine era afară o deschise larg. Felicia nu se mai gândise la nimic, își dorise să-l vadă și o făcuse. Înțelesese că nu mai putea trăi cu regrete și remușcări, că dacă nu va putea să-și îndrepte greșelile în fața lui Gabriel va muri. Cu toate astea, noaptea nedormită era undeva în spatele ei și parcă nu mai avea atât de multă importanță. Auzind pașii lui Gabriel apropiindu-se de ușă își dorise enorm să fugă înapoi acasă, sau să se dematerializeze și atunci când el va deschide ușa să nu găsească pe nimeni de cealaltă parte a ei. Iar el va ieși în hol nedumerit întrebându-se dacă nu cumva își pierduse mințile pentru că știa că auzise bătăi clare la ușa lui. Dar puterile paranormale nu funcționau în acea dimineață iar frica o paralizase. Prin urmare, când Gabriel întredeschise ușa, în fața lui Felicia tremura din toate încheieturile și era la o margine foarte vizibilă a unui acces de plâns pe care încerca din toate puterile să-l stăpânească. - Felicia! Tonul lui îi înfipse o țeapă în inimă. Dacă Gabriel ar fi fost un vânător de vampiri iar ea o creatură damnată s-ar fi făcut scrum în fața lui. Toată surpriza de care el era capabil se putea simți în vocea lui, în mod clar ea era ultima persoană pe care el se aștepta să o vadă la ușa lui. Fața ei se înroși ca un rac pe ultimul drum, își întoarse privirile pline de lacrimi de la el și făcu un pas în spate. Dorea să se deschidă pământul și să o înghită dar bineînțeles că nu avea noroc, nici măcar acolo. - Îmi pare atât de rău, fu tot ce izbuti să spună înainte de a alerga pe scări în jos. Gabriel rămase cu gura căscată în timp ce sunetele pașilor ce se îndepărtau grăbit se pierdeau. - Felicia! strigă el privind după ea dorindu-și să se întoarcă să-i poată șterge lacrimile. Mâna Paulei îi atinse umărul și el tresări speriind-o. - Hei! S-a întâmplat ceva? Parcă ai fi văzut o fantomă. - Cum?! Ah, nu! Nimic. Evitându-i privirea intră înapoi în casă. Se repezi spre fereastra de la bucătărie și o deschise larg chiar dacă răcoarea dimineții nu era chiar plăcută. Paula îl urmări intrigată de privirea lui pe care o etichetă drept cel puțin ciudată. Se opri în spatele lui și privi în aceeași direcție în care el era foarte concentrat. La nivelul solului, o fată pe care nu o cunoștea alerga ca și cum ar fi fost urmărită de diavol sau cel puțin de unul din demonii acestuia. Observă că Gabriel fixa silueta fetei și brusc avu impresia că tânărul ar fi vrut să sară pe geam pentru a alerga după ea. - Suntem la etajul cinci, îi aminti ea. Gabriel nu răspunse și nici nu se destinse până când silueta tinerei nu dispăru din raza sa vizuală. - Cine era? întrebă Paula după câteva minute când tânărul închise gânditor fereastra. - Poftim? privirea lui tulbure se limpezi cu greu în timp ce el se chinuia din răsputeri să-și revină. Cine era? repetă el mecanic. Nimeni, chiar nimeni... |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate