agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2009-08-26 | |
Pe banca asta au stat doi oameni, odată, demult. Ea era în vârstă și privea la un teanc de scrisori gălbejite de timp. Pe fața lui se citea expresia unui buchet de fericire. În sfârșit putea să îi dea iubirea lui veche adunată în scrieri. Ea părea fericită pentru că își amintea de trecut ca o poveste de demult. Ce se întâmplase? Unde dispăruse timpul. Se aruncase în el ca să uite și credea că așa era bine. Tradițiile și felul lor de a fi făcuseră să ningă în părul lor cu picături albe de viață, fără a putea fi împreună. Acum ea citea, pagină cu pagină, toate gândurile lui din “cutia cu amintiri”. Era uimită de detaliile zilnice pe care el le înșirase pe paginile albe, cu atâta răbdare. Pentru o oră măcar, ea reintra în lumea lui, simțea iubirea lui, iar, măcar pentru ora asta în care citea cuvintele lui. Știa că scrie frumos, dar niciodată nu crezuse în întregime cuvintele lui de dragoste. Acum le credea, măcar acum, când știa că viața storsese totul din trupurile lor, mai puțin sufletul. Ochii lui erau la fel, ca atunci când făceau dragoste demult, secole trecute, plini de fericire și plini de lumină. O privea și nu îi venea să creadă că și acum, după atâta timp, simțea în continuare fericirea ca și atunci. Șimțea liniștea sufletului și zbaterile inimii și putea jura că are în față cea mai frumoasă femeie din lume. Erau amândoi atât de învechiți de timp, ca și paginile primelor lui scrisori netrimise.
Doi porumbei se așează pe asfalt. El își amintea cât de mult își dorise ca iubirea lor să fie ca a celor doi porumbei, pe viață. În gândul lui nu erau decât gândurile cu ea, frumoase, lustruite, cu vise si fericire. Ea regreta că timpul trecuse și că nu avusese puterea să treacă peste nimicuri și presupuneri. Așa e viața. Până la urmă trebuie să ai mai puține regrete decât fericire ca să poți spune că ai reușit să treci cu bine mai departe, spre lumea cealaltă. Clipa de acum era perfectă. Viața e făcută din clipe. Timpul este aproape sau departe, planurile din viitor nu se potrivesc cu prezentul. Prezentul era plin de fericire pentru amândoi. Era un prezent cu pete din trecut si umbre din viitor, dar era un prezent atât de fericit. Ea luă scrisorile, le înfășură la loc în hârtia care le acoperise și înainte. Ce să mai facă cu ele acum? Să le păstreze? Soțul ei murise demult și putea să le citească în detaliu în fiecare seară. Ar putea să încerce să reia legătura cu cel care acum era convinsă că o iubește...doar dacă el nu ar fi căsătorit. Îl întrebă... Era singur de mult timp. Oare o mai vrea înapoi? Ce întrebare stupidă, doar uită-te în ochii lui câtă fericire se citește... I-a înnapoiat scrisorile și i-a spus că nu are nevoie de ele. O dezamagire imensă se așeză pe fața lui. Ea, zâmbi. Iar va reuși să îl surprindă ca mai demult. Îi ceru să îi fie soț, ca să poată să îi scrie în fiecare zi, din câte vor mai avea, câte o scrisoare ca să o poată citi împreună. Ah, iubirea asta nebună și fără timp...
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate