agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2009-08-26 | |
Între șirurile lungi de tutun pus la uscat și zidul casei, se formează un tunel pe care scările de la intrare îl împart în două. Într-o parte este palatul meu, în cealaltă al lui Dani. Palatul meu este însă mai mare, se întinde uneori până la grajd sau cocina de porci. Avem și o peșteră fermecată, magazia în care atârnă săculeții de brânză.
Uneori mergem la grădină, pe dealul înalt și rotund ca o minge. Străbunicul, un bărbat lung cât scara pătulului, este bolnav dintotdeauna. Are castronul, cana și lingura lui din alpaca, adâncă, strâmbă și tocită la vârf. Din când în când, vine la noi un om care îi face injecții din mers, așa, stând în picioare, în colțul ușii din odaie. Mamaia bătrână pune pe masa din tindă o mămăligă mare, rotundă, ca dealul cu ardei. O taie cu ața. Felia mea, o bucată de lună lipicioasă, o strivesc cu lingura în castronul cu tocăniță. „ai să mă plângi tu taică după ce-oi muri?” „da tataie…” la difuzorul din curte aud mereu… cotele apelor Dunării în rusă și-n franceză… apoi melodia cu mândra și cu calul. N-am fost la înmormântarea lui și nici la mamaia bătrână. În ultimii ani de viață, rămăsese singură în casa ei de chirpici. Doar ea, câteva găini prin curte și Ursei, câinele născut în aceeași zi cu mine. … „are mintea rătăcită”, zic bunicii, a tăiat porcul și l-a făcut pe tot chiftele. Nu avem voie să stăm cu ea. Și eu și Dani am lăsa bucuroși casa cea nouă pentru patul de lemn de sub nuc. Ne strecurăm într-o dimineață prin poarta din spatele curții, o găsim pe prispă, așa cum o știm, în fusta ei neagră și-n iia cusută cu albastru, ne așteaptă. Un zâmbet îi luminează fața…scot apă din fântână și îi aduc o cană plină. Nu le-am întâlnit, dar știu sigur că ielele din luncă, dacă nu umblă goale, cum spune Gabi, vin noaptea îmbrăcate cu haine ca ale străbunicii mele, nicidecum în capoate înflorate din diftină, cum are bunica. „să-ți dea Dumnezeu o viață frumoasă și un bărbat bun…”… desface o batistă cu un colț înnodat… „nu iei tu maică niște zacăr și nasturi dă la coperativă, d-ăia dă cap....?” Am mai văzut-o odată. În biserica din sat a-nceput liturghia. Pe ușa din față intră groparul cu un sac de plastic în brațe. Își târăște șoșonii grei de pământ, ajunge lîngă icoana sfântului Gheorghe… se împiedică de preșul făcut sul. Sacul se varsă. Un femur uriaș se rostogolește până aproape de altar. Chiar lângă mine, aș putea să-l ating. N-aș fi crezut că a fost atât de înaltă. Gabi locuiește peste drum de casa noastră…„eu m-am născut c-o scufie pe cap, baba Ilinca crede c-o să mă fac strigoi...uite cum mi-am tăiat unghiile...ce zici sunt ascuțite? știi de ce-are Miroiu gura strâmbă ?…l-au prins ielele-ntr-o noapte în luncă, l-au învârtit în hora lor din văzduh până dimineața și l-au strâmbat ca să nu mai spună la nimeni…” În tindă e spoit proaspăt, desenez cu un băț pe pământ, casa Lunganilor… o casă din sat în care locuiesc doi bătrâni. Are cele mai mari uși pe care le-am văzut vreodată, pentru că bătrânii sunt foarte înalți. Li se spune Lunganii. M-au invitat odată înăuntru, dar nu-mi amintesc nimic altceva decât geamurile mari și pictate, masa uriașă sub care-am intrat aproape stând în picioare, ca-ntr-o altă casă, fața tristă a femeii, pe jumătate în umbră, pe jumătate-n lumină, obosită, ca și soarele-n asfințit, pe dealul cu ardei. „tută! ți-am spus să nu calci acolo!..” Ieșim repede din tindă, fugim în grădină. „de ce-are bunica ta toate cuțitele rotunjite la vârf, o-ntreb.” Mi se pare că există o legătură strânsă între cuvântul tută și vîrful rotund al cuțitelor. Mâncăm roșii cu sare. Pe poartă intră baba Ilinca, ne strigă, ne-ascundem amândouă printre dovleci, vrejul mă-nțeapă, stau nemișcată ca Doru la vânătoarea de rațe, azi am să scap de pupătura ei știrbă. Ne jucăm de-a răspunsurile, stau culcată pe marginea șanțului, scotocesc cu vârful piciorului prin cimitirul dudelor. Avem câte-o-ntrebare pe zi, o alegem c-o zi înainte, pentru că fiecare trebuie să se gândească la cel puțin două răspunsuri care-ar putea fi adevărate, altfel devine strigoi, adică-l mânjim cu dude negre pe față și pe haine și-l punem să urle în poartă la baba Ilinca. Ilie a fost o dată strigoi, Dani de două ori, eu și Gabi încă niciodată. „cine.. suunt.. Lungaaaanii?” Gabi vorbește tremurat, își lungește cuvintele, alunecăm tăcuți, înfiorați, în noaptea care-abia începe. „io nu i-am văzut, mama mi-a zis că a fost doi bătrâni foarte înalți, a avut cai și trăsură, da a murit dămult...” „se spune corect, au fost doi bătrâni care-au murit....” „bine că știți voi ăștia dă la oraș să vorbiți, la țară așa să vorbește!” Ilie se supără și vrea să plece, picăm de acord că la țară se vorbește altfel. Dani?... „Lunganii sunt doi oameni de la țală, care-au mulit de-adevălatelea, înainte să mulim noi un pic...” „n-ai voie să repeți răspunsul dat de Ilie!” „n-am lepetat!” „ba da, ie-același răspuns, numa că tu ai vorbit ca la oraș, se rățoiește Ilie. Dani ie strigoi!” „eu cred că Lunganii sunt doi oameni singuri, nici morți nici vii, pentru unii sunt morți, pentru alții, care nu se tem de ei, sunt vii...ajunge să dorești și te trezești în casa lor...” „adică sunt fantome? i-am văzut și eu odată la geam, m-am dus până lângă poarta lor...” Gabi se strânge ghem în șanțul cu dude. „nu, pentru asta ar trebui să existe o groapă în cimitir cu numele lor, ai văzut tu vreuna?” „care geam, care poartă?! nu mai ie nici o casă, ie morți dă cân iera bunica fată!” „n-ai voie să lepeți, ești stligoi! ești stligoi!” „nu mai țipa Dani! să vedem ce crede Gabi...” „Lunganii...sunt amândoi...reîncarnări.” Ne uităm la ea prostiți, c-o admirație nelimitată, nu cunoaștem sensul cuvântului, dar ni se pare că da! ăsta ar trebui să fie răspunsul, sună atât de bine. „adică? sare Ilie ca ars, zi mai pă limba noastră!” „adică sufletele lor au intrat în alte trupuri și-au venit să se răzbune...cel mai tare or să se răzbune pe cei care nu-i pot vedea...” „io nu mă mai joc bă cu voi, spuneți numa prostii, da n-ați fost niciodată strigoi! cum să intre-n alte trupuri, ale cui? vă zic io une să duce oamenii cân moare, la cimitir! și-acolo-i mănâncă viermii, ca pă cotoiu meu dă l-am îngropat în grădină!” Ilie ne-ntoarce spatele. Dani se smiorcăie pe banca din poartă... „nu mai vleau să fiu stligoi! mamaiee! Dalia-mi dă castane!!” Dacă mama ar fi de față, n-ar rezista să-l vadă plângând, mereu trebuie să las de la mine, noroc că mamaia bătrână-i cam surdă... „tu nu respecți niciodată regulile, n-ai decât să te joci singur, pârâciosule! o să-ți vină ție roaga...” De unde știi tu cum arăta casa Lunganilor, mă-ntreabă Iia într-o zi, au murit cândva înainte de sfârșitul războiului, era de fapt un conac, sus pe colină.... după moartea lor s-a surpat, până când l-a-nghițit pământul, te-a amețit țața Ilinca cu poveștile, în șanțul cu dude... ...Poate. Chiar și ție ți-am născocit numele într-una din acele zile în care-ncepusem să-nvăț cuvintele, îl auzisem în jur, apoi l-am reinventat în felul în care credeam eu că e firesc să se cheme o mătușă atât de tânără, cu părul din mătase de porumb, Iia. Mamaia bătrână se dă-n vânt după buclele tale nedesfăcute de pieptene, chiar dacă i-ai zis de-atâtea ori că arată de parcă ți-ar fi răsturnat pe cap o oală cu sarmale, când suntem acasă la Dani, dormim amândouă în patul din sufragerie și seară de seară urmăresc fascinată ritualul, degetele lungi cu unghii sidefate alunecând ușor pe mătasea ciorapilor, peste câțiva ani am să mă-mbrac și eu ca tine, în rochii foșnitoare strânse pe corp, ciorapi cu dungă, transparenți ca pânza de păianjen, pantofi cu tocuri subțiri, deocamdată mă-ajuți să deslușesc zilele săptămânii și ceasul, mirosul glicerinei parfumate de pe mâinile tale, mereu la ora zece fără un sfert, e ceva cu el... îmi amintesc acum.... mirosul ăsta era și-n casa Lunganilor. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate