agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2009-08-28 | |
De două săptămâni descărcau orez în Bangkok dar parcă ieri începuse totul - timpul are alt ritm când ești marinar român în Siam. De cum au acostat, balamucul pornise. Nici nu plecaseră vameșii când ajutată de „fete” mai mult sau mai puțin tinere, o bătrână cu ochi de ceață urcă la bord cu o întreagă bucătărie – cazane mari, ridate și înnegrite de vreme, oale cu smalțul spart, un aragaz bolnav cu o butelie imensă, saci cu orez și pungi cu mirodenii. Cu un zâmbet știrb, bătrâna striga la toată lumea „Bona ziua, țe fați?”. „Ce faci, mama-san?” răspundeau marinarii mai vechi – cei noi prea intimidați de privirea bătrânei. În scurt timp, în babordul magaziei 3 se înălță o bucătărie în aer liber iar în oale fierbeau ape cu Dumnezeu-știe-ce în ele. Aerul mirosea a scorțișoară și a usturoi iar pe capacul magaziei, un buchet de orhidee și un mango făceau contrast cu metalul ruginit. Bun venit la Bangkok!
Marius Trofan, șeful electrician, privea amuzat de sus, de pe puntea bărcilor, vânzoleala provocată de mama-san. Marinarii încă mai făceau ordine printre parâme dar cu ochii erau deja la fetele ce îșî făceau de lucru pe lângă bătrână. „Disperați mai sunt!” gândi Marius. Era însurat de 5 ani și până acum rezistase cu success la tentații in Bombay, Manilla, Kuala Lumpur și multe altele. În Bangkok nu mai fusese însă ce conta, nici nu putea concepe să o înșele pe Mirela. După ce mai verifică încă o dată tabloul de comandă, își puse sculele în geantă, ordonate ca de obicei. Viața unui ofițer electrician nu e atăt de ușoară pe cât cred unii – totul depinde de curent și totul se strică la un moment dat și cine trebuie să își bată capul să le repare? „Schimbători de becuri” – s-au găsit cine să vorbească, cei de le punte care stau toată ziua la taifas. Ajunse în cabină și după un duș scurt se pregăti de ieșit în oraș. Vorbise cu nea Costică, timonierul care fusese de mai multe ori prin Bangkok, și îi zisese de o piață unde găsești tricouri ieftine. Trebuia să cumpere vreo zece cel puțin, deh, multe obligații și măcar un tricou acolo trebuia să le ducă. Ciudat că nea Costică, coțcar vestit, nu părea de loc interesat de anturajul ce o înconjura pe mama-san. Era ora 4 și până în oraș le luă o jumătate de oră de bârâit într-un tuk-tuk, un fel de tricicletă cu motor și două locuri în spate în care deabia încăpeau doi oameni, ha... poate doi ciuciunghezi. De-a lungul drumului, străduțele mici și întortocheate erau pline de magazine care vindeau te miri ce. Printre ele, temple portocalii făceau un contrast curios. Motociclete, biciclete, camioane și puzderie de alte tuk-tuk-uri participau la atmosfera de metropolă sud-asiatică suprapopulată, atât de cunoscută lui Marius. Însă ce era comun nu era atât forfota de oameni cu ochii lor oblici cât mirosul de plante exotice și umezeală ecuatorială. Tuk-tuk-ul îi lăsă în plin Bangkok, înconjurați de zgârie-nori, smog, dughene ce vindeau ficăței de pui la țepușă cu coca-cola, supe cu șuncă și tăiței și multe alte mâncăruri ce ar fi pus pe fugă orice european respectabil. Intrarea în piață era chiar acolo, știa nea Costică ce spune... sute de chioșcuri cu tot ce vrei, haine, încălțăminte, electronice, țigări, mătăsuri, și toate cele. Ca orice marinar care se respectă, Marius începu tocmeala – de la 200 bath, cam 6 dolari, ajunse repede la 1 dolar și un pic pentru un tricou, Levi’s, care era probabil la fel de original pe cât era Marius cetățean thailandez. La 15 dolari, își umplu punga cu 12 tricouri apoi mai se târgui pentru o pereche de pantaloni scurți de blugi cu 100 bath. Nea Costică părea hotărât pe niște perdele la metru – cică s-ar face bani în țară cu ele. „Uită-te la astea rozalii... știi cum le vând? Ca pâinea caldă!”. Bazarul era se pare foarte popular cu marinarii din Rusia și Polonia fiindcă mulți vânzători li se adresau cu „tavarsci” și văzând că nu reacționează încercau cu „panie”. Un chinez cu obrazul ciupit de vărsat îi trase de mână intr-o bojdeucă unde vindea bere rece, alune calde și soia cu ardei iute. Trei beri mai târziu, obosiți și stresați de forfota necontenită din bazar luară un alt tuk-tuk către fluviu. Începuse să se lase seara când motoreta cu nume ciudat îi lăsă la intrarea în port. Același drum printre containere și magazii îi aduse la vapor – acum luminat ca de sărbătoare. Spre șocul lui Marius, schela de urcare pe vapor era plină. Cel puțin 30 de fete stăteau aliniate pe ea, toate cu ochii ori la ei ori la vardiile care râdeau zgomotos la ceea ce părea o glumă spusă de ofițerul de cart. Ce să facă acum? Trebuia să urce iar asta însemna să se strecoare printre perechile de femei ce așteptau un semn cât de mic din partea lui. Privind înainte, urcă pe schelă cu respirația ținută și atent să nu o atingă pe nici una, de parcă ar fi fost posibil. Cu coada ochilor vedea zâmbetul fetelor ce îi căutau privirea însă nu avu curajul să le privească în ochi. Nea Costică dimpotrivă, parcă asta așteptase și le măsura din cap până-n picioare, pe îndelete – „Ãsta e secretul, nu trebuie să te bagi la bocciile alea care vin la început... uite aici, ai pe alese, numai prospătură”. În sfârșit, după ce parcă trecuseră ore, Marius ajunse aproape de punte când o tânără i se puse în față și cu un zâmbet își aruncă șoldurile spre el. „Madonna!”, strigă Cristi, vardia de serviciu, „lasă-l pe chief Marius... el big chief, big dum-dum” râse marinarul indicând din mâini mărimea la „dum-dum”. Din fericire, vorbele lui avură efectul potrivit, Madonna – care chiar că ai fi zis că e o fecioară nevinovată - se dădu la o parte iar Marius evadă cu viteză spre cabină. Răcoarea din cameră păru o binecuvântare după o zi de cumpărături în cea mai fierbinte metropolă din lume și mai ales după episodul de la urcarea pe vapor. După un duș rece își puse combinezonul și ieși afară să verifice cu Andrei, celălalt electrician și subalternul lui, dacă totul e în regulă. Era întuneric deplin acum dar căldura era la fel de nesuportat. Puntea era luminată de luminile cranicelor și de lămpile de la bucătăria adusă de mama-san. Acum apăruse și o masă de lemn cu bănci de-a lungul ei pe care câțiva motoriști și o parte din marinari împărțeau un număr semnificativ de beri. De pe un colț de masă un casetofon fredona vocea unui star local iar lângă bucătăria ambulantă fete și femei își făceau de treabă sprovăind în limba lor și sorbind din boluri de supă pline cu tăiței. Andrei era și el la masă și îi facu semn lui Marius că totul e în ordine. - va urma - |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate