„Bicicleta”

Bicicleta îi aparținuse dintotdeauna lui nenea Mărin și fusese mândria acestuia, căci „această bicicletă a trecut printr-un război mondial și a luat o medalie de vitejie și bicicletele de genul ei trebuie respectate, căci datorită lor, voi, ăștia micii, acum fumați și beți bere și…”
De fapt, Mărin nu își mai amintea nici ce făcuse cu o oră în urmă și bicicleta era vai de capul ei, nefuncțională, bineînțeles, dar avea o poveste și erau mulți care o ascultau cu musca-n gură, căci grupul de fani era același, dar povestea se schimba de la zi la zi. Mereu era alta…
Apoi urmase seara cu pricina, seara aia blestemată, când tanti Maria intră-n crâșmă mirosind a spirt și se așeză pe singurul scaun liber, care se nimeri să fie cel de lângă Mărin.
Acesta, învăluit de amestecul a trei băuturi diferite, o privi pe cât putea el de drept, după care se băgă în vorbă:
- Frumos tatuaj. Ce reprezintă?
Maria îi urmări privirea fixată pe încheietura mâinii și îi răspunse în sictir:
- Ce tatuaj mă?!... E o brățară!
Mărin își băgă un deget în ureche, gânditor, după care continuă:
- E frumos! Și cine ți-a făcut brățara?
Maria rase un gât sănătos din sticla de bere, după care îl repezi:
- Ce ai mă, nu ești sănătos la cap? Am cumpărat-o, că o dăduse cineva la amanetat și am luat-o eu, e brățară, nu tatuaj!
Mărin se trase înapoi icnind, căci încercând să-și aprindă o țigară, își pârlise părul din nas.
- Mama ta de brichetă!...
Acum scăpase și țigara jos și aceasta se rostogolise pe sub masă, undeva.
- Și spuneai că acesta e tatuaj din ăla pe care îl poți scoate?
- Auzi mă, mârâi Maria, ție chiar că ți s-a prăbușit etajul! Ce vrei mă până la urmă? De ce dracu nu mă lași în pace?
Mărin rânji, căci ajunsese unde vroia el.
- Dai și tu o bere?
- Ce?! Tu nu vezi mă că ți se plimbă ochii ca păduchii pe găină? Tu chiar crezi că mai duci o bere?
- Ce?! guiță Mărin cu orgoliul călcat în picioare. Tu, femeie, nu știi ce spui! Dă tu bere, că vedem noi care cade primul sub masă!
- Auzi, îl atacase Maria, eu dau, dar dacă tu cazi primul și eu câștig, ce pierzi?
Mărin calculase rapid în puțina-i minte rămasă și spun rapid, căci nu prea avea ce să pună la socoteală în afară de…
- Bicicleta! Dacă pierd, îți dau bicicleta…
În crâșmă se făcuse liniște și toți îl priviseră surâzând, dar nenea Mărin vorbea serios.
Așa începuse concursul.
La prima bere, Mărin își pierdu controlul asupra gurii și tot ce ieși din ea fu spurcăciune, la a doua bere, își pierdu controlul și asupra membrelor inferioare care îi rămaseră încolăcite după picioarele scaunului și după a treia, pierdu bicicleta.
Maria plecă cu noua achiziție în cârcă, Mărin rămase lipit de masă.
- Marine!... Marine! scutură de el crâșmarul după câteva ore. Scoală bre și du-te acasă!
- În gât! îi răspunse acesta. Cu bicicletă cu tot! Femeia dracului… Eu port de ani și…la luptă cu vitejii mei și spița mă-sii, că de nu o să…
Adormi.
Crâșmarul stinse luminile, încuie ușa și plecă. Nu era prima oară când îl lăsa dormind.
Dimineață, când soarele răbufni prin ferestrele spălate de ploaie, Mărin sughiță o dată lung și se trezi.
Pentru restul lumii începea o nouă zi, normală, dar pentru el…
Tot ce avusese pe lumea asta, fusese o poveste, dar cu o seară în urmă o dăduse pe trei beri.
Acum, nu mai avea Nimic…