E ora 00.00. A fost și ieri pe aici, stă câte o oră și pleacă. Orele de la miezul nopții sunt singurele mele prietene. Când vin ele încep să scriu. Peste ceea ce am scris pe hârtie cu pixul, mai scriu odată cu mintea. Ceea ce am auzit la tine am sădit în mine. Am venit la tine cu gând bun și m-ai primit cu gând viclean, am venit ca la o suetă și m-ai primit ca la război. Fum în ochi. După o scurtă călătorie prin amintirile zilei îngrămădite ca un ciorchine pe trupul minții mă întorc în cameră, unde nu-i mai bine că nicăieri . Ora 00.55 e pe picior de plecare, îmi face semn cu limba de la ceas: tic, tac și pleacă, o salut și eu dând din cap. Mă apropii de fereastră, afară plouă iar de fiecare picătură de ploaie ce se scurge pe geam se agață și câte un gând hoinar și se duce odată cu scurgerea picăturii pe întregul geam. "Lacrimile lui Dumnezeu” cum le zic picăturilor de ploaie mă liniștesc ca și cum eu le-aș vărsa. E târziu deja, ora 02.00 bate la ușă, da să între. O primesc deși sunt un pic obosit. Luna îmi face semn cu sclipirea ei parcă zicând "Hei pe mine nu mă vezi?". Mă așez pe fotoliu gândindu-mă la ziua de mâine și la neamurile zilei de mâine în care voi fi tot același, bătând pasul tot pe loc sau mergând pe un drum care nu duce nicăieri, un drum special făcut de unii pe care să meargă "proștii", un drum sec paralel cu altul care duce la multe împliniri, un drum incert după care să te poți uita la celălalt sigur. La început am spus că fac multe, când am ajuns la mijloc am zis că e de ajuns câte am făcut iar când am ajuns la sfârșit am văzut că n-am făcut nimic, că n-am realizat nimic, dar era prea târziu că să mă mai întorc și să o iau altfel de la început. Ca un amator am construit și ca un profesionist am inspectat construcția. Cu mânuțe am muncit și cu palme grele am fost îmbrâncit, cu nevinovăție am gândit și cu litera legii am fost citit. A fi ceea ce ești între a fi ceea ce vrei să fii, sensibilizându-o pe una ca apoi această să o tragă și pe cealaltă după ea. E ora 02.55, ea se pregătește de culcare, îi fac semn să se ducă să se culce și eu mai rămân puțin. Mintea ar mai sta însă trupul mă trage la somn. Unul ar mai munci altul însă nu. Parcă n-ar fi amândoi în aceeași creație. Unul trage dreapta, altul stânga, pe care să-l urmezi? Faci și ca unul și că altul și tot nemulțumiți sunt. Mă întorc în camera unde nu-i mai bine că nicăieri, acolo unde și unul și altul se liniștesc.
- E mai bine la tine? întreabă unul.
- Da la tine e mai bine? ar întreba celălalt.
- Și da și nu
- Ceea ce e la mine bine e la tine rău iar ceea ce e la tine bine e la mine rău. Parcă n-ai știi se confesează ei.
- Adică dacă eu mă lenevesc și tolănesc toată ziua în pat, e bine la mine dar tu nu o să mai poți să mai învingi ispitele vieții, zice trupul
- Iar dacă tu o să te nevoiesti și cu muncă și cu rugăciunea, și cu postul și cu blândețea o să fie mai bine la tine, iar pe mine o să mă obosești, spune iar trupul .
- Doi frați suntem da nu ne putem înțelege împreună și nici a ne despărți nu putem , zise sufletul
- Tu ești fratele meu mai mic, ești mai alintat și primești mai multă atenție din partea tuturor, continuă sufletul să spună mai departe.
- Dar tu ești mai frumos ca mine și strălucești mai mult, iar de trăit trăiești veșnic pe când eu de abia dacă prin 100 de ani, zice trupul
- De te-ai strădui și tu mai mult să te schimbi în bine, că uite ai ajuns la 30 de ani să fii sătul de păcate și nu-mi stă nici mie bine având și eu o altă trecere înaintea lui Dumnezeu, spuse sufletul
- Dar dacă mergeam la păcate și tu veneai cu mine, zise trupul
- Da eu nu aveam încotro, spune sufletul
- Aceeași bucurie păcătoasă aveai și tu, zise trupul
- Cu ce era să-ți opresc picioarele alea care mai toată ziua mă purtai pe la tot felul de răutăți, iar mâinile alea nici legate nu le mai opreai de la furat, zise sufletul
- Eu dacă am alergat după păcate am făcut-o fiindcă mi-a plăcut, zise trupul
- Și dacă eram și eu legat de tine nu puteai să ții cont și de mine că nu-mi face plăcere și nici dorință, spune sufletul
- Știi că nu pot să mă las de răutăți, că de câte ori zic că mă las și după ceva vreme mă apuc iar de ele , zise trupul
- Nici nu mă asculți când îți spun că e mai bine să-mi urmezi sfaturile, chiar dacă te chinui un pic, mai încolo va fi bine, spune sufletul
- Am făcut și ca aine și m-a luat lumea drept nebun și ca pe un venit de pe altă lume, mă certăm mereu cu ea, zise trupul
- Da tu cu lumea ții? , în loc să ții cu fratele tău adică cu mine, tu ții cu lumea?, spune sufletul
- Din lume sunt venit și cu pământ am fost creat, de aceea nu pot să mă despart de lume, spuse trupul
- Ai dreptate, da hai să mai îndreptăm lucrurile un pic să-mi fie și mie bine că rău mă chinui cu răutățile tale, spune sufletul
- Tu știi că sunt leneș și pofticios și nu pot să mă schimb, spuse trupul
- Știu dar dacă o să mă asculți măcar câte un pic o să reușesc să schimb ceva la tine, spune sufletul
- Bine, o să fac cum zici tu că doar ești fratele meu mai mare, spune trupul
S-a înnoptat de-a binelea.