agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2009-09-27 | |
Stătea întins în patul cel nou cumpărat de fiul său acum câteva zile. Camera era proaspăt zugrăvită. Geamurile de termopan nu lăsau nici un zgomot să intre dar nici să iasă. Într-un colț computerul cel nou i se părea lui că chicotea. Și-a dat seama că nu putea muri acolo, dar nu a spus nimic. De trei zile a refuzat să mai spună ceva ca să nu îi supere. Cei din jur tot spuneau ceva de comă. El îi considera proști, și ca o ultimă victorie auspra lor nu lăsa să se vadă nici râsul pe care i-l provoca acel cuvânt. De mișcat nu mai putea fi vorba pentru că îl înfofoliseră strâns în naibii știe ce. Nu le arăt eu, când or să își dea ei singuri seama, mucoșii, și or să îmi dea drumul la legături, o să mă mișc. O să mai ies să îmi iau ziarul. Of! de asta îmi este cel mai dor, dar trebuie să îi învețe cineva minte. Preotul Pârvu îl vizita și de două ori pe zi. Acum a simțit pe propriul nas, că trage vânturi.
... când ea intră în casă. Ușa camerei fiind deschisă vedea holul și ușa de la intrare de parcă era într-o lojă. Era încărcată cu plase, avea o varză la subraț era îmbrăcată într-o haină de toamnă maro. Dintr-un buzunar se vedea un colț de ceva ce parcă că ar fi fost o mănușă. E frig iubitule, s-a lansat frigul peste noi. Se apropie de el și simți acel miros minunat, când îi zicea iubitei că aduce frigul de afară. Îl atinse pe piept și împietri așa. Otecian simți nevoia să zâmbească. Dă-o încolo de încăpățânare, nu își mai avea rostul acum și aici. Mai ales că ea nu era din familie, era o străină cu un ne mai întâlnit aer de familiaritate. Se dădu jos din pat dându-i de câteva ori ocol. Mâna ei atingea aerul unde, acum câteva minute era pieptul lui. Nu mai mișca, nu mai respira, nu mai nimic. În câteva minute o confunda cu imaginea dintr-un film tv înghețată pe ecran din pricina unei defecțiuni tehnice și care s-a materializat în camera lui. O plimbare nu ar strica, mai ales că până vin ei mai e. Nu știu cum o să le explic prezența fetei, dar poate dispare. Poate dispare. Hmmm, știam sigur că pe hol este o oglindă, chiar două. Am auzit-o ieri pe norica zicând că acoperă oglinzile să nu mă pierd eu în ele, că pe urmă nu mă mai găsesc. Voiam și eu să mai văd cum arăt, boala asta mi-a pus capac. Ciudat, în baie, unde sigur era oglindă, nu pot vedea nimic. O ceața mi se pune pe ochi ca mâna unei iubite. De aș putea să ajung pe hol. Aici văd mai bine, o pot vedea pe ea cum în continuare stă ca o statuie acolo, lângă patul meu. Să arunc o privire afară, poate dau de cineva cunoscut pe scări, să îi zic să vină să mă ajute. Îmi e foame, nu văd, este o străină aici... Aș putea să mă bag la loc în pat și să încerc niște jocuri erotice cu ea dar dacă se trezește sau vine norica cu fi-miu. Să mă conving că nu vine nimeni și cred că asta fac. Ușa se deschide foarte greu. Eu aveam două yale, acum văd ca are trei yale, plus zăvorul de la ușa bunicii, plus clanța de la primul meu apartament, încă un lanț de la ușa unei camere de hotel. Se pierduse. Făcuse doar câțiva pași și nu mai găsea apartamentul. În mod ciudat, era pe holul școlii din generală. Un hol lung, cât o venă de la o mână întinsă pe cruce. I s-a părut un vers bun și a zis că trebuie să îl scrie undeva. Mai are încă de scris poezii. Ușile claselor erau date la perete, se puteau vedea înăuntru băncile pline de caiete și ghiozdane. Nici un copil, nici un professor și o liniște totală. Căuta din clasă în clasă, cu privirea, caietul lui. Un caiet cu coperți maro și etichete mari asortate materiei. Versul deja nu îl mai știa complet dar avea proaspătă ideea care reieșea din el. Nu își găsea caietul și căutarea începu să îl enerveze. Știa că la capătul coridorului, la oricare din ele, sunt niște scări care dau într-un pod. Nu mai știa dacă era al școlii sau podul casei unde se juca el în fiecare după amiază. Copilul, îmbrăcat doar în niște pantaloni maronii, sare coarda în mijlocul podului. Cântă ceva alambicat și respiră sacadat. Podul este plin de praf și de pânze de painajeni. Din când în când ies niște capete de cuie îndoite. De grindă stau atârnate, ca la abator, fierăstraie, ciocane, potcoave și multe altele. Chiar în dreptul copilului sunt câteva. Când o să sară puțin mai sus, coarda o să atingă sigur ranga aceea, care e slab susținută într-un cui. Cineva îl privește, câteva raze de soare intră prin tavan și cad în genunchi în fața copilului. Acesta sare în continuare coarda. Afară părinții copilului primesc vizita unor cunoscuți de familie. Și din grindă a coborăt un inger, pe bune, a coborăt așa cum cobora ceaușescu din tancul ăla, că am stat o săptămână atunci, în ’89, să îmi dau seama de unde senzația aia de déjà vu. Bine, mai târziu am aflat că se numea déjà vu, atunci era așa o senzație ciudată că am mai văzut. De unde să știu eu că toată lumea are senzațiile mele. Așa, si îngerul, îmbrăcat simplu, fără arpi, după ce se dă jos din grindă se duce într-un colț al podului, unde era o crăpătură, de pusese tata niște otravă pentru șoareci. Mă cheamă acolo, dar fără să îmi vorbească. Mi-a făcut semn. Mi-a zis mie cineva că a fost de bine, îngerii nu vorbesc, nu au cum, nu au limbă, laringe și altele. A fost un înger din nu știu ce strat, mă rog. Ajung la el ca să văd un șoricel cum mânca de zor din otrava aia. Sincer nu știu ce a vrut îngerul de la mine, că a doua zi l-am auzit pe tata bucuros că a găsit șoricelul mort. Din pod putea vedea afară. Nu știa nici el cum dar vedea. Dacă ar fi putut asta când era mic... În fața porții era o limuzină lungă, albă. Un tip în haine maronii dezlega un sudoku care avea doar o cifră din oficiu în fiecare pătrat. Cifra șase. Otecian începu să râdă, să râdă tare. Ce dacă cei care aruncau pământ peste coșciug or să îl audă. Râdea, ar fi vrut să le dea chiar o mână de ajutor. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate