Dimineață au pornit cu toții de la pensiunea Daniela spre Costești Deal și, de acolo, direct pe cărarea îngustă ce duce la cetatea Blidaru: semn bandă albastră. Cât a fost de abruptă prima pantă, nimeni nu-și mai aduce aminte și asta ori din pricina gâfâielii, ori a țuicii de casă servită la micul dejun de domnul Viorel. După aproape o oră, au ajuns la ruine, au sărit un pârleaz situat la mijlocul gardului de lemn și s-au îndreptat în tihnă spre singurul loc cu umbră din cetate.

- Blidaru nu a fost înfrântă niciodată, spuse Marius sprijinindu-se de zidul scund.
- Adică? întrebă gâfâind Făt Bălai.
- Simplu, nu a fost găsită. La fel ca Piatra Roșie, numai că aici, la Blidaru, Decebal s-a lăsat omorât de Sfatul Bătrânilor din motive personale. O legendă spune că și Traian și Decebal au iubit aceeași femeie, o dăciță din Orăștie. Numai că Traian, având posibilități, i-a construit o baie romană din gresie și faianță undeva pe la Ulpia Traiana și femeia ar fi ales în cele din urmă confortul, pentru că la drept vorbind se săturase de bărboși. Mai târziu cică s-ar fi mutat împreună la Roma.
- N-am auzit tâmpenie mai mare... șuieră Nicușoara sprijinită protector de Omul cu ansa.
- Ansa mea spune că era minoră, brunetă, ochi căprui, față ovală, nas în vânt... Știți ce-am aflat eu? Că Făt Bălai ține un jurnal pe care-l publică nu știu unde. Așa că aveți grijă ce spuneți, ăsta scrie orice... e ceva de speriat!
- Povestește și despre noi? întrebă domnul Popescu.
- Mda, despre toți.
- Și despre mine? chițăi Simion.
- Mai ales despre tine... ești erou principal în primele două capitole. Marius, uite care-i treaba: va trebui să povestesc eu legenda cetății Blidaru pentru că asta e dorința lui George Corbeanu Firea. Ãsta nu știu ce mare sculă e și se plimbă prin Grecia, Turcia și Anglia la fel cum m-am plimbat eu prin Caransebeș, ca să văd capul lui Decebal, continuă imperturbabil Omul cu ansa.
- Dacă asta e dorința lui George, atunci povestește tu cum a fost cucerită Sarmizegetusa și predată cetatea Blidaru, oftă Marius vizibil afectat.
- Păi, a trădat careva, dar nu asta e important. Important e că această dăcița l-a informat în scris pe Traian că până nu vede capul lui Decebal în Piața Spaniei din Roma, ea nu mai intră în baie. La început, Traian nu a luat chestiunea în serios, doar când a început să miroasă, s-a isterizat și a trimis de urgență un porumbel călător la Sarmizegetusa să-i dea de știre lui Decebal. Atunci, unul dintre bătrâni, mai milos din fire, s-a sacrificat și l-a omorât pe Decebal... dar și pe frate-său, pentru că ei așa mureau, în familie. Ei bine, aici apare o chichiță! La Roma a fost trimis capul lui frate-său și nu pe cel al marelui conducător așa cum cred toți. Se spune că semănau foarte bine la barbă și la căciulițe.
- Părerea mea e că nu merita cucoana, fu de părere Făt Bălai, idee susținută de întreaga familie Popescu și chiar de Ileana Epursimova.
- Eu aș fi lăsat-o așa, împuțită, zise și Nicușoara. Auzi la ea, nu mai intră în baie dacă nu vede capul lui Decebal...
- Liniștiți-vă, capul lui Decebal nu a părăsit niciodată granițele țării, ridică vocea Omul cu ansa ca să-i acopere pe ceilalți. El se află undeva lângă Orșova, în vârf de stâncă, l-am văzut cu ochii mei.
- Și eu la fel, îl susținu Nicușoara.
- Hai mai bine să vizităm cetatea, pune punctul pe i Epursimova.

Și au înconjurat de trei ori zidurile, au văzut și vechea cisternă, și izvorașul, malurile de apărare și în cele din urmă au urcat în mijlocul cetății. Locul era spectaculos și într-adevăr imposibil să-l descoperi fără călăuză sau fără semnul bandă albastră. De acolo se vedea, în toată splendoarea lui, Retezatul.

- Omule cu ansa, îmi permiți să spun și eu ceva? Sper să nu-l supăr pe domnul George... insistă Marius.
- Dar să fii scurt, răspunse acesta sictirit de telefonul primit de la București.
- De aici, de la Blidaru, dacii urmăreau toate cetățile din jur, își făceau semne cu ajutorul luminii soarelui. În primul război, romanii i-au considerat pe daci niște fantome, tocmai pentru că apăreau unde se așteptau mai puțin, îi lovea în cap cu pietre, săgeți și sulițe, apoi se făceau nevăzuți. Așa se face că dacii i-au bătut pe romani cum băteau coasele înainte de cosit, dar asta în primul război, căci un al doilea, nu a existat.
- Ansa mea spune că pe aici încă umblă spiritul dacului liber. E supărat pe romani dar și pe dăcița de la Orăștie care l-a trădat pe Decebal pentru o baie.
- Auzi tu... să trădezi o căpetenie pentru o nenorocită de baie... fie ea cu faianță și gresie, șopti înciudată Nicușoara.
- Normal, ce ansa mea! Tu ce-ai face fără baie?

Din cauza soarelui care îi lovea nemilos în cap, grupul s-a retras sub pomul uriaș, au scos sticlele cu apă, prunele din Argeș și laptele bătut de care Nicușoara nu se despărțea niciodată și s-au întins la vorbă. Numai Simion nu s-a întins nicăieri, avea energie și alerga de colo-colo după șopârle mici și după greieri.

- Marius, la pensiune ziceai ceva de o lecție de istorie, sparse gheața domnul Popescu.
- Da, însă cititorii lui Făt Bălai vor să-l audă povestind pe Omul cu ansa, cică e mai haios. Așa că, rog regia să îi dea lui, fragmentul cu luna. Nu prea e drept, pentru că...
- Pentru că merit... ridică degetul arătător Omul cu ansa și se așeză pe iarbă, în mijlocul lor. Știți voi cum au apărut primii traci pe Pământ? plescăi el superior.
- Ai fi putut să schimbi și tu câte ceva... astea sunt exact vorbele mele, se supără Marius.
- Ai dreptate, reformulez: știe careva cum au apărut tracii pe pământ?
- Așa da...
- Știm, că am citit aseară ciorna lui Făt Bălai, spuse pragmatică Ileana Epursimova.
- Ziceți și voi că nu. Prefăceți-vă, ce dracu’!
- Nu știm, luminează-ne...
- Tracii au fost primii oameni albi-bronzați care au apărut pe Pământ. Carasteristici: fața un pic prelungă, părul negru și des, fruntea îngustă, ochii maro închis și cam la doi metri înălțime. Ei bine, aflați de la mine că tracii se trag de pe Lună.
- Ne lași...
- Ce mai dude...
- Ascultați la mine, tracii se trag de pe Lună! Sincer și mie mi se pare trasă de păr... dar așa scrie aici. Vedeți voi, în Peștera Muierilor s-au descoperit desene selenare care dovedesc clar originea Terrei și a primului om care a pus piciorul în munții Apuseni. La istorie noi am învățat că Luna este un corp ceresc desprins de nu știu unde și captat de forța gravitațională a Pământului. Aflați că nu-i așa, Luna este o navă cosmică pe care un popor de agricultori intelectuali conviețuia pașnic și oficial. Deodată a apărut nu știu de fel de muscă verde cu coadă, că de la ea vine și numele de Verdele Muierii. Această culoare nu poate fi ștearsă din peșteră nici de ploi și nici de liliecii care trăiesc încă de atunci în Peștera Muierilor. Ei bine, musca verde cu coadă a răcit, de la curentul Lună-Pământ, și așa a apărut gripa muștei verzi, gripă care s-a răspândit și la selenari. Drept urmare, majoritatea populației de pe Lună a fost infestată de gripă.
- Și eu dacă sunt blondă... înseamnă că nu mă trag din selenari? se îngrijoră doamna Popescu.
- Pământul a fost populat din mai multe locuri, eu vorbesc acum de Marea Tracie. Așadar jumătate din Lună a fost infestată și a intrat în carantină, adică jumătatea care se vede de pe Pământ, iar cealaltă jumătate, cea întunecată, a devenit arie protejată... Selenarii care s-au adăpostit acolo n-au mai făcut gripă, în schimb au luat decizia să scape de contagioși și să-i trimită pe Pământ. În concluzie, tracii din care ne tragem cu toții, sunt de fapt selenari bolnavi de gripa muștei verzi, exilați pe Pământ. În toată nebunia și graba de atunci, au mai fost trimiși și niște selenari sănătoși, pe care pământenii i-au considerat ipohondri și care se ardeau singuri, o dată pe lună, pe rug ca să scape de microbi. Istoria susține în continuare că ei ar fi fost arși de barbari ca să-i ducă solii lui Zalmolxe... dar totul e fals.
- Și tu te tragi din selenar? râse Făt Bălai.
- Degeaba râzi... tracii, strămoșii noștrii, erau lunatici. Ce e rău în asta? Și află că mai sunt câteva animale care se trag de pe Lună, trimise odată cu tracii.
- Cum ar fi? se interesă doamna Popescu.
- Cum ar fi măgarii.
- Așa scrie acolo? întrebă Nicușoara.
- Nu, asta e de la mine.
- He! He!
- Râzi ca prostul! se supără Omul cu ansa pe Făt Bălai care se tăvălea pe iarba proaspăt cosită de spiritul dacului liber. Ansa mea confirmă că selenarii vorbesc limba măgărească veche..
- Haa! Hii... hiii!
- Îl auziți cum face? Teoria se confirmă în cazul lui Făt Bălai. Un lucru e clar: măgarii cunoșteau înainte mult mai multe cuvinte, dar după ce s-au speriat de lup, s-au blocat și au rămas așa. Li se trage de la strigătul de spaimă: i-ha-lu-pu-la-dra-cu! Se pare c-a avut loc un blocaj psihic definitiv și, pentru că strigătul era prea lung, au preferat prescurtarea: I-haa. Desigur, steagul dacilor era format din cap de măgar și trup de șarpe. Când dacii călăreau, steagul striga: i-ha-lu-pu-la-dra-cu! Mai târziu, istoria a fost falsificată și s-a schimbat tărășenia: capul de măgar a fost înlocuit cu unul de lup, ca să pară învingători.
- Ileano, hai dragă să-ți arăt măgarul cetății... Omul cu ansa ne aburește pentru că are un interes la George Corbeanu Firea. Vrea să-i recomande nu știu ce poveste vânătorească și...

Făt Bălai și Ileana Epursimova dispar după niște ziduri năruite și stau acolo jumătate de oră cu preludiu cu tot.