agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2009-10-15 | |
După plecarea necunoscutului s-au întors în oraș ca să mai tragă cu urechea peste drum de birouri. Cei doi asociați erau într-o discuție:
- Auzi! Ce-ar fi să scoatem toți banii din contul elvețian? Doar e pe numele nostru, nu? Ce pana mea! - Ne-ar căuta Șefu și-n gară de șarpe. - Ei și! El știe amândouă parolele, dar eu știu o parolă și tu alta. Putem accesa contul oricând. Am deveni milionari în dolari. Cu bani poți cumpăra pe oricine, frate. Știi ce aș face cu partea mea? Mi-aș cumpăra o insulă la Ecuator…cu tot cu mare. - Vise…Mărine…vise! Las’ că-ți trece până marți! - Nu-mi adu’ aminte. O să fie cea mai grea zi din viața mea. Am plecat, mă așteaptă Adela. Te salut, zise Marian și se auzi o ușă trântindu-se. Nu după mult timp, soțul ei se sui în jeep, împreună cu o femeie înaltă cu părul lung. - Nu degeaba-i spune „balerina”. Uită-te la ea, ce înaltă și slabă este! zise Vasilica, plină de năduf și cu ochii plini de lacrimi îndreptați spre ei. Jepp-ul a părăsit curtea firmei, a traversat centrul orașului și s-a oprit în parcarea unui bloc cu patru etaje. Cei doi au intrat în prima scară, amuzându-se amândoi de o glumă, spusă de ea. - Eu zic să nu mai asculți de aici încolo. Nu faci decât să-ți otrăvești sufletul. - Ba nu. Vreau să-i aud, zise ea hotărât. - Te doresc Adela și vreau să fii numai a mea, se auzi glasul lui, șoptit și plin de miere, după care un zgomot care părea să fie un sărut. - Și eu iubire, dar nu-mi place să ne întâlnim pe ascuns. De mai bine de o jumătate de an, mi-ai promis că divorțezi de tălâmba aia. - Știi bine Adela că dacă nu era copilul divorțam de mult. Mai ai un pic de răbdare. Trebuie să găsesc o soluție ca să iau eu copilul și să nu-i dau nici un ban. O să rezolv problema asta după ce mă întorc. Hai, nu mai fi rea! Știi bine că te iubesc și aș face orice pentru tine. În acel moment, Vasilica făcu ochii mari de groază. Credea că are un coșmar, un vis urât din care nu putea să se trezească. A pufnit-o plânsul. - Nuu! N-ai să-mi iei niciodată copilul. Nenorocitule!, urlă ea, uitându-se în sus , spre geamurile apartamentului, unde soțul ei făcea contabilei declarații de dragoste. - N-o să se întâmple asta. Ai să vezi! Promit să te ajut, zise Nelu întinzând o mână spre ea și așezându-i capul pe umărul lui. Vasilica știa despre Nelu că divorțase cu câteva luni în urmă, după ce își prinsese soția în pat cu unul. Dar spre norocul lui, nu au avut copii. - Hai să plecăm, n-are rost să-ți mai faci sânge rău, ascultându-i. Lasă, o să găsim noi o soluție. - După cum vezi, are bani și putere. Cum crezi că am putea noi să-l învingem? Spuse ea printre sughițuri de plâns. - Adunăm probe și dacă vom găsi și martori, va fi și mai bine. - Are acasă o cameră, la demisol, mascată de o draperie. Sigur ascunde ceva acolo. - Foarte bine. Deseară îi furi cheile și mi le aduci la poartă, iar eu într-o jumătate de oră le copiez și ți le dau înapoi. Hai să te schimbi și nu mai plânge. Cu Alex o rezolvăm, dar mă gândesc că după toate astea, nu te-ai împăca cu el! - Nuu! Doamne ferește! S-a terminat. Îmi vreau doar copilul. El să rămână cu amanta. Auzi…tălâmbă! Javră ordinară! Cum a intrat în curte i-a văzut mașina. „Cum o fi ajuns înaintea mea? Parcă avea treabă!”. Întrând în casă, a auzit zgomote din bucătărie, el stătea de vorbă cu cineva. Era zgripțuroaica de mă-sa. - Cum mamă? Îți dau în fiecare lună câte douăzeci de milioane și nu-ți ajung? Dar pensia matale? O joci la poker? - E grea viața, mamă! Medicamentele sunt scumpe, nu mai zic de întreținere și mâncare. În momentul în care au auzit ușa de la intrare trântindu-se, au ieșit amândoi pe hol. - Ce faci, Vasilico? Unde naiba umbli până la ora asta? Întrebă el, cu un aer de satisfacție pe chip. „Dar tu?” ar fi vrut să-l întrebe, dar s-a abținut, ca să nu-i dea de bănuit că ar ști ceva. - Mami, mami! Se auzi Alex din sufragerie, iar după câteva secunde copilul veni în fugă, aruncându-se-n brațele maică-sii. - Am fost la Mama-Chiva. A avut un atac cerebral, spuse ea, începănd să plângă în timp ce-și strângea cu putere copilul în brațe. Mama-Chiva, o crescuse de pe când avea doar doi ani. Ea-i fusese și mamă și tată. I-a cerut iertare în gând, pentru că a găsit tocmai așa o minciună și un motiv ca să poată plânge în voie. - Mami, am clezut că m-ai pălăsit. - Niciodată iubitule…niciodată, spuse ea, sărutându-l și umplându-l de lacrimi. - Și cum se simte? Întrebă bătrâna cu o voce prefăcută de îngrijorare. - Mai bine, minți ea din nou. - Eu am plecat. Sănătate lui tanti Chiva, se mâțâi mama-soacră. - Hai mami, să ne jucăm cu tlenulețul, spuse copilul, trăgând-o pe maică-sa de mână, spre sufragerie. În mijlocul camerei era întinsă o rețea întreagă de căi ferate pe care alerga un trenuleț electric. Începuseră știrile de la ora șapte seara. Vasilica își ridică ochii spre televizor și atunci îl văzu. El era...sigur era el: „Șeful” lui Marian- senatorul„Labă Tristă”. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate