Ai putea spune că am băut. Am gândul împrăștiat și timpul aleargă și îmi dă ture. Îl simt cum începe să mă apese pe umăr și parcă vrea șă îmi șoptească ceva. Temperatura camerei mă face să îmi doresc să nu mai regret, vara, căldura care îmi dă atâta discomfort. Tu, micuță și fără cusur dansezi ca o indiancă în gândurile mele.
Trăiesc o poveste la care numai eu pot scrie finalul. Sunt atât de decis să fiu indecis. Arată-mi calea printre frumoasele tale buze obscene de râsul real al vieții.
Ce bine mă simt când știu că mintea ta o caută pe a mea. Încerc să o ajung, să îi sărut gândurile și să o prind în sclavia nebunie mele. Niciunul nu poate suporta gândurile mele. Nimeni nu poate iubi ca mine...și la final...după ce îmi termin paharul cu tine, doar tu o să te strecori prin sângele meu, cu lacrimi și sudoare, cu suferință și noduri. Și timpul trece, și tu vei fi iar în vârful dorinței mele, cu buchete de vis din visul meu în brațe. Ar putea să îmi fie dor de tot ce îți este ție dor, dar tu te ascunzi în spatele porții tale ferecate cu realitaet dură, scăldată de gânduri și calcule. Eu, îmi dau iar drumul pe râul ăsta de vise, cu barca mea plină cu globuri sparte de încredere și naivitate.
-Te deranjează să fi muza mea? Din miile de muze pe care le-am avut din cărți... Dacă ar știi ea frumusețea gândurilor mele, bucuria cu care mă învăluie amintirea ei... ar deschide o poartă nevinovată și ar da jos hainele cu mască pentru a mă lăsa să pătrund în măruntaiele gândurilor ei întortocheate, pline de întrebarea curioasă „de ce?” care ne ghidează pe toți în viața reală.
-Ce înseamnă a fi muză? Culoarele gândurilor mi se duceau numai la o imagine: o femeie frumoasă, superbă, dezbrăcată, pozând pentru un sculptor sau pentru un pictor... Da, același lucru mi-l doresc...dar tu nu trebuie să îmi arăți trupul pe care pot toți ceilalți să îl vadă. Eu trebuie să văd cum dai jos masca ta de mândrie, haina plină cu scut, dura ta carapace pe care ai crescut-o după prima dezamăgire în dragoste, să îngenunchezi în fața mea, chiar dacă eu sunt deja în genunchi în fața ta fără să vezi, și, apoi, să aștepți să vezi cum pictez cu cuvinte tot ce văd, chiar dacă mai mânjesc pânza câteodată cu greșeli infantile.
-Când încetează întrebările? Întrebările abia acum încep, mici și curioase, chiar dacă nu auzi bine răspunsurile, chiar dacă nu vrei să auzi răspunsurile, chiar dacă îți este teamă că vei fi „mințită frumos”. E ca o credință...trebuie să fi orb și când întâlnești Negrul, și când te prinzi de picioarele lui Alb.
Am terminat paharul din ziua de azi.
-Mâine? Trăiesc frumos cu tolba de vise, călcând pe oasele celor din nisipul de lângă mine, ocolind apele curgătoare și plin de gândul cu tine.