1.
Am ajuns aici cu o săptămână în urmă. Am rezervat un mic apartament la marginea orașului. A trebuit să mă întâlnesc cu tine și să-ți spun totul. Dar, cel mai bine ar fi ca totul să aibă o ordine firească. Trebuie să urmez un curs logic.
Numele meu este Angel. Nu ne-am cunoscut niciodată. Dar am știut că astăzi voi veni aici. Și tu, cred, să înțelegeai că această călătorie nu este întâmplătoare. Mi-ai trimis anumite semne, dar la început nu am crezut în ele. Au fost doar o cauză a nefericirii.
Când m-am născut, bunica mea Elma, a văzut strălucire în jurul corpului meu. Am încercat să o descurajez, negând totul, dar ea a insistat, așa că medicii au afirmat că ea a fost doar puțin nebună. Ea s-a născut într-o altă țară, într-un sat îndepărtat, și doar grație științei de carte, a supraviețuit revoluției și celor două războaie mondiale. Bunica Elma zise că puteam ajunge un om mare, dar trebuie să trec peste anumite dificultăți. Mereu mi-a povestit despre unele lupte îngrozitoare, ce se desfășurau și în capul meu. Bătrânețea și-a petrecut-o rătăcind în spitale de psihiatrie.
A fost ciudat ceea ce făceau părinții mei, și mai amuzant tot ceea ce spuneau ei. Din momentul în care am început să mă gândesc la moarte, aproape că știam ce se va întâmpla atunci când voi pleca. Dar ce am avut de gând să fac? - Această idee îmi provoca groază.
Jocurile între colegi niciodată nu mi-au oferit plăcere. "De ce nu credeau în moarte?" - Am întrebat eu. Se părea ciudat pentru mine, ridicol, absurd. Conflictelor în desfășurare cu copiii și adulții se adăugau biciuirile tatălui meu, „credeam că am crescut o persoană normală” repeta acesta. Am încleștat dinții și dus am fost.
Mama credea în cuvintele bunicii. Dar realitatea era alta, o calmam eu. Tatăl meu nu a vrut să audă despre toate acele stupizenii. Și când am împlinit șaisprezece ani, am fugit de acasă.
M-am întâlnit cu moartea nas în nas. Mi-aduc aminte șase luni de instruire militară, unitatea noastră, căpitanul Confucius. Nimic nu a fost explicat. Pur și simplu am fost urcați în vagoane și duși la Vidonia. Războiul părea aproape insuportabil. O săptămână a trecut, apoi alta. Îmi plăcea să cred că totul e doar un vis. Nimic nu era real. Plutonul meu a schimbat locul de desfășurare ale anumitor exerciții secrete. Doar treizeci și două de persoane au supraviețuit unui experiment bizar. Mi-am afundat fața cu fața în jos în noroiul rece de octombrie. "Nu, nu este un vis - am înțeles. - Acesta este un adevărat război. " Eu nu mai simt frică de moarte, numai în captivitate.
Cât de bine îmi amintesc câmpii între dealuri, cratere de la explozii, și prietenii mei. Corpurile lor sunt aplatizate pe teren, sunt decapitați, iar eu rămân să aștept.
Care vasăzică am supraviețuit războiului, fără o singură zgârietură; m-am gândit că bunica mea a avut dreptate.
Am decis să studiez anumite științe oculte, dar niciodată nu am ales o profesie. Un an am pierdut într-un institut din Vidia, al doilea - în altul; din Vidovia. Mi se părea că știu mai mult decât profesorii. Și oricum, ce rost avea să învăț, dacă trebuia să mor?
Treptat, am început să resimt ura pentru această lume. Și apoi m-am întâlnit cu antiglobaliștii. Ei au spus că am dreptul la viață. Trăim într-o epocă de consum. Nimeni nu se gândește despre cei care sunt cu adevărat răi, nimeni nu are nevoie de nimeni. În om, nu era nimic sacru.
Am băut vin, am fumat marijuana și am avut lungi conversații cu privire la modul greșit de a vedea această lume și oameni ce îi aparțineau. Pe de o parte din discuții cu anumiți imbecili, păream ridicol și prost. Ei bine, credeam că sunt tânăr, însă moartea era pe aproape.
Am decis să mor. La ce bun să trăiesc? Dacă totul era greșit, nu puteam trăi în mod corect. Am luat o coarda, am legat-o bine de cuiul din plafonul camerei. Urcat pe scaun, țineam capul în buclă. Am stat și m-am uitat printr-o fereastră murdară. Și deodată, în buzunarul de la spate am simțit o bucată de hârtie. Era recomandarea pentru o consultație cu un astrolog. M-am dus la el și am aflat totul despre mine. Eu, desigur, nu credeam în oricine. Credeam doar în propriile puteri și în faptul că am reușit să înfrunt, pe moment, moartea.