agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 5442 .



Cloșca mamă
proză [ ]
Pentru copiii și nepoții voștri

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [TAUNUL ]

2009-11-01  |     | 



Când vine primăvara, toată lumea se bucură. Întreaga natură își schimbă hainele. Pomii înmuguresc și păsărelele își fac cuib unde să depună ouăle. Apar primele flori, începând cu ghioceii și viorelele. Parcă o altă viață se înfiripează în toate.
Oamenii gospodari au multe treburi de făcut. Ei trebuie să se îngrijească de animalele și păsările pe care le au în curte. Dar și de flori și de pomi, în același timp și cu aceeași atenție.
Tot primăvara, gospodinele strâng ouă pentru a le pune la clocit. În primăvara trecută, bunica mea a pus în cuibarul unei cloști 30 de ouă. Abia le acoperea pe toate, găina mea preferată.
Bunica le-a ales cu grijă. Se uita la fiecare ou în parte, în lumina soarelui, cu mâna făcută căuș.
- Bunico, ce vezi tu acolo? am întrebat-o curioasă.
- Văd dacă oul are sămânță, fată dragă.
- Și dacă are, îl mâncăm?
- Nu, pe astea cu sămânță le pun la cloșcă. Va scoate pui din ele.
- Și dacă nu au sămânță, ce faci cu ele?
- Pe alea le mâncăm. Mai si păstrez din ele, adun în fiecare zi, pentru Sfintele Paști.
- Le roșim atunci, bunico?
- Da, le roșim ca sa ciocnim de sărbători, fată dragă.
Treceam pe lângă hambar să mă uit la cloșcă. Era permanent pe coș, acoperind ouăle. Nici nu cobora să mănânce ori să bea apă. Dacă trecea altă pasăre pe aproape, cârâia la ea și se înfoia, alungând-o. Nici pe mine, prietena ei, nu mă lăsa să mă apropii prea mult. Uneori o vedeam cum întoarce ouăle cu ciocul. Am gândit că le așeza să aibă toate aceeași căldură pe toate părțile. Și avea mare grijă să le acopere bine pe toate. Era foarte atentă. Nu a spart nici un ou.
Într-o zi senină și caldă, s-a auzit primul piuit. În două sau trei zile, cred că din toate ouăle a ieșit câte un pui. Cloșca avea grijă să arunce cojile de ouă. Probabil ca să nu se taie puișorii în ele, ori să nu se sufoce în cuib.
Curând, ea se plimba țanțoșă cu puii prin curte. Clo, clo, clo! Îi striga ea când găsea ceva de mâncare. Clo, clo, clo! îi poftea să le arate cum se bea apă. Clo, clo, clo! îi chema cand zgârma pământul și găsea vreo râmă. Iar puii veneau fuguța și o trăgeau de câte un capăt încercând să o înghită. Dar, pentru că nu reușeau de la bun început, alergau în jurul ei până ce mama lor o făcea bucățele cu ciocul.
Când puii crescuseră ca la o săptămână-două, pe la mijlocul zilei, toate păsările din curte au dat semne de spaimă. Au fugit și s-au adăpostit pe sub șopron și pe lângă glugile de paie. Aici stăteau ciuciulite, cu capul răsucit să poată privi cerul cu un ochi. Unele se uitau chiorâș spre cer și cârâiau a primejdie. Adică, le anunțau și pe celelalte. A cârâit și cloșca mea și a chemat înspăimântată puii: clo,clo, clo! striga la ei. Dar ei, micuți și prostuți, nu înțelegeau ori nu o ascultau. Până să-i adune și să-i adăpostească, din înaltul cerului a venit în picaj o gaie. Cloșca a întâmpinat-o curajoasă și s-a luptat cu ea. Gaia nu a putut să o prindă cu ciocul ei încovoiat și puternic. I-a smuls mai multe pene și a lovit-o. Dar a răpit doi pui pe care i-a prins cu ghearele și a zburat spre înălțimi.
A doua zi, a venit iar. Cloșca mea frumoasă s-a luptat din nou cu ea, apărându-și puii. Gaia, puternică, a lovit-o rău în cap cu ciocul ei ascuțit și a prins-o cu ghearele. S-a înălțat în văzduh lovind-o mereu cu ciocul și dusă a fost...
Puii au rămas singuri. Piu, piu, piu! strigau ei răsucindu-și gâturile ca să privească cerul. Dar nu au mai văzut-o pe mama lor. Piu, piu, piu! plângeau ei cu dor de ea.
S-au strâns la un loc cu toții și plângeau de ți se rupea sufletul auzindu-i: Piu, piu, piu! Piu, piu, piu! Au ramas dezorientați și înfometați până când a venit bunica de la câmp. Și când i-a strigat ea să le dea mâncare, a făcut ca mama lor, cloșca: clo, clo, clo! Ei au alergat către ea, dar când au văzut că nu e mama lor, s-au oprit speriați și neîncrezători. Au început să plângă: piu, piu, piu! și nu au mâncat nimic o zi întreagă. O strigau și o plângeau pe mama lor, cloșca...

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!