agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2009-11-11 | |
Cuminte, coloratul prieten, se îndrepta spre colțul camerei. Legănatul lui exprima nervozitate. Privirea era pierdută prin peisajul relaxant. Cuvintele ei răsunau a picătură de tragic doar în urechile lui.
„Dacă o să o pierd?” se auzea o întrebare cu clinchet surd în spatele creierului. „A început totul ca un joc și se va termina ca un joc...” suna ecoul unor vechi cuvinte despărțite de realitate în silabe. Conversația continuă fără oprire. Zâmbetul și gângureala râsului ei aveau ceva atât de frumos, ceva ce numai el putea auzi în clipa aia. Totul părea atât de greu pentru el. Promisese că îi va spune adevărul indiferent ce se va întâmpla. Știa că este un principiu foarte prost în majoritatea cazurilor, dar nu și în cazul ăsta. Ea merita adevărul în jocul pe care în începuseră. Presimțise că într-o zi ea va vrea să știe tot, dar nu știa cum îi va spune. Acum nu mai suporta ideea de a o pierde. Clipa de acum e clipa de acum și știa asta din propria experiență. -Știi că o să îți răspund sincer la orice întrebare, Tu trebuie doar să pui aceste întrebări. Acum regreta că nu putea ascunde adevărul, poate așa nu o va pierde niciodată... -Vrei să îți pun întrebări? -Nu! -Atunci va fi așa cum dorești tu! Te iubesc așa cum pot și cât pot, dar știi că într-o zi eu o să îmi urmez drumul, că doar nu pot sta în visul ăsta o veșnicie. „De când caut iubirea asta perfectă.... și nu găsesc cum să fac pe cineva să mă iubească în vis și în realitate la fel de mult! Ea, atât de frumoasă, cu ochii ei negri ca o noapte albă, cu privirea ei plină de pasiune și iubire, nu își va vinde sufletul iubirii perfecte. Viața este prea scurtă pentru asta. Fetița zburlie și șturlubatică pe care o visează o să devină o dorință mai mare decât visul unei nopți de vară caldă și perfectă.” -Mai vreau o poză cu tine, și încă una, și încă zece... Zâmbea fără să se vadă. Ea simțea dorința lui, dar dorea să țină iubirea lui închisă în secundă și dorință cât mai mult. -Nu o să îți mai trimit atât de multe poze. Ai sute de poze cu mine. O să te plictisești de mine repede și nu vreau asta. Ce perfect sunau cuvintele. Ar fi dorit să fie adevărate în totalitate. Tot ce putea face era să le creadă și să viseze. -Nu o să mă plictisesc niciodată de tine. -Asta spui acum, dar nu se știe „niciodată” unde se termină. -Tu nu mă cunoști, dar, cumva, îmi dau seama că știi deja în sinea ta, în sufletul tău, cum sunt, cum este sufletul meu. Două secunde inima gândea în locul capului. Ea simțea cum sângele fierbea în toate părțile corpului și o făcea să plutească pe vasul numit „Iubire”. Lacul ăsta cu iubire în care înotăm împreună o să ne înece în visul perfect. Acum că știi adevărul fără să îl întrebi ești singura, unica, cea mai iubită. Am în clipă atât de multe întrebări fără răspuns încât nu mai îmi pasă. Vreau iubirea ta cu cele mai obscene vise și cele mai realiste scene de dragoste. Vreau să știi cum te dezbrac, cu inima înotând în iubire, cum desfac nasturi, fermoare, închizători...cum scot nuri cu buze și desfac buze cu buze...cum apăs moliciuni timide și pălmuiesc moliciuni ferme...cum sărut kilometri de pori din trupul tău fără să mă opresc, alergând cu umezeli peste umezeli, din vise în vise. Roșeața din obrazul ei spunea o poveste timidă și în același timp curajoasă. Își dorea să zboare și ea în visele lui cu picături de dragoste reală și fizică, dar nu găsea tot timpul cuvintele. Ce ar putea să spună? Că ar vrea să facă dragoste cu el zi și noapte? Că ar vrea să fie dusă în toate visele lui calde? Cum ar putea să spună oare, fără să depășească limita, în partea cealaltă? Iubirea te face să spui cele mai stupide lucruri de pe Pământ, și toate sunt adevărate. Clătinați de nervi, acum ei se luau de mână și mergeau spre casa lor, spre visul lor, pe norul lor. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate