Cola trezită are gust de cimbru. Dacă e cola cu vodcă, nu se trezește sau își păstrează un gust pe care nu-l detectez pentru că nu gust, dar paharul pe care nu l-a băut Victor seara trecută miroase a acid sulfuric. Þin minte asta de când inginerul Scoică a turnat câteva picături pe o placă de fier pe când eram în școala profesională, apoi pe gheata lui Grecu. Pielea de porc de câine din care se făceau atunci ghetele s-a găurit instantaneu. Inginerul l-a pus să ne arate și talpa care avea și ea o gaură, noroc că Grecu n-avea ghete, le purta pe-ale lui fra-su și veneau la școală cu rândul, iar ghetele erau mai mari cu două numere. În iarna aceea, Baniță și Jumară, cei doi frați Grecu, au avut zilnic o pungă peste ciorap. Jumară avea mereu gumă Casino cu carți de joc. În fiecare sâmbătă, mergea în piața sârbească de la Severin și fura de la albanezi, fura numai gumă. Apoi s-a reprofilat, șterpelea câte-o coală cu imprimeu din care radiau George Michael, Van Damme, Bross sau Prince. Se oftica mereu că nu găsea imprimeuri cu Lepa Brena, era fan înfocat al muzicii din Banatul sârbesc. La el am văzut prima dată un imprimeu cu Iron Maiden, i l-am cerut și nu a vrut să mi-l dea decât dacă-i dau 100 de lei, i-am rupt imprimeul și i-am dat doar câțiva pumni, dar i-am luat înapoi de la Baniță, fra-su. Lui Jumară i s-a făcut milă de mine, fra-su avea un pumn cât pistonul de la RABA, și sâmbata următoare am mers amândoi să șterpelim un imprimeu cu Iron Maiden, dar din ăsta nu mai avea albanezul, am găsit altul cu Judas Priest. Pe Jumară l-a apucat o criză de conștiință și nu a vrut să fure, m-a învățat pe mine cum să fac și albanezul ne-a prins de după cap pe amândoi. Ne zbăteam ca doi guzgani și, privind fața congestionată și ochii bulbucați ai lui Jumară, m-a apucat râsul și, mai mult de frică, râdeam și mă gândeam că nu e falsă afirmația aia cu „râzi de te caci pe tine”. Dar căcatul era să vină din alte cauze, albanezul avea pumnii mai mari decât ai lui Baniță, cât pistoanele de la Tatra.

După ce ne-a căpăcit bine, salvarea a venit tot de la Jumară, care l-a convins pe albanez că, dacă vrea să nu mergem la miliție și să îi dea gaborii interdicție, să ne dea ceva. Albanezul și-a scărpinat mustața oală de sub nasul coroiat, ne-a arătat gingiile și a mai întrebat o dată să fie sigur că vrem ce a înțeles el. De la fețele noastre turtite, a înțeles că am fi avut credibilitate în fața milițienilor, eu m-am ales cu imprimeul cu Judas Priest, Jumară cu o pereche de blugi albi Pyramid și cu cinci pachete de gumă Casino în care a găsit patru șeptari de caro și un patru de treflă. S-a enervat rău din cauză că tâmpiții ăștia de sârbi baga numai cărți mici în pachete ca să nu ai ce face cu ele. Guma avea gust de cimbru, m-am gândit că așa e și gustul polimerilor tovarășei savant inginer doctor academician Elena Ceaușescu. Sau gustul împuțitei tovarășe Elena Ceaușescu. Am glumit cu Jumară spunându-i că guma sârbească e făcută în România din polimerii tovarășei, dar Jumară nu știa ce-s ăia polimeri iar eu nu știam să-i explic. L-am întrebat dacă mă-sa are lighean de plastic, dar nu avea, avea o postavă de tablă în care spăla rufe și se spălau și ei sâmbata, apoi l-am dus lângă autogară, la Metalochimice și i-am arătat, a pipăit plasticul și mi-a dat dreptate fără să guste că da, guma e din polimeri. Însă nu era de acord cu gustul de cimbru, i-am zis că nu-l detectează pentru că locuiește într-o cocioabă lângă Fabrica de Armături Industriale din Oțel Strehaia și că mirosul de șpan și fumul de smoală sau cox i-a distrus papilele gustative din nas. Și el că nu, că are cel mai bun miros din lume, iar eu că nu, că Rahan are cel mai bun miros din lume și a trebuit să-i explic cine e Rahan și ce face el în timpul liber sau când e ocupat și Rahan a devenit eroul lui Jumară. El nu citea nicio carte, deci nici pifurile cu Rahan, mă punea mereu să-i spun ce mai face Rahan. Nici eu nu știam, dar din milă sau de frică să nu-l mintă pe Baniță că am înjurat-o pe mă-sa și să mi-o iau, inventam ce mai face Rahan, trebuia să-i alimentez dependența.

Așa am înlocuit ghearele de leu din colierul lui Rahan cu gheare de coțofană. Jumară a dibuit una cu praștia și și-a făcut și el un colier pe care-l purta sub cămașa de piele, apoi l-a înlocuit cu un colier din copite de ied. Avea și-o custură slinoasă pe care o purta la brâu când ieșea seara în mahala și se strecura pe străduțele mizere cu pas de felină căutând să facă dreptate pentru el și împotriva celor care l-au supărat în ultima vreme. După ce Casapu, cel mai blând polițai din Strehaia, l-a găsit după o percheziție cu custura la brâu, Jumară a luat un caft și a venit rândul meu să-mi fie milă de el. Și-a făcut o custură din lemn pe care o folosea să curețe și noroiul de pe ghetele pe care le-a aruncat cu năduf când a venit primăvara și umbla în teneși sau desculț. În vara care a urmat, nu i-a mai fost rușine să umble desculț prin Strehaia, făcea exerciții fizice să-și întărească musculatura pentru că îi spusesem că Rahan era musculos, mult mai musculos decât Ilie Gâdea, antrenorul de judo care fusese sportiv la Dinamo și care avea o sală într-o hală la IJPPS, unde înjura toată ziua de nervi din cauză că amărâții nehrăniți din mahala nu aveau talente de judocan și le spunea că și-a programat să se cace colorat pe centurile coinacilor ca să avanseze și ei spre centura galbenă, albastră, neagră. Pe Jumară nu-l interesa să aibă centură, cât îl lua Ilie și izbea cu el de tatami, se uita cu jind spre capătul de hală unde erau ganterele și halterele și aștepta să tragă de ele. Până într-o zi când, din cauza unui o soto gari, intestinul gros al lui Jumară nu a mai rezistat și-a îngălbenit kimonoul cu o mândrețe de diaree. Ilie s-a uitat la Jumară și i-a zis că uite unul bun la judo, a dat pentru centura galbenă și-a luat concursul cam maro, dar e bine și-așa. Jumară n-a mai călcat pe-acolo ca să nu râdă boii de el și m-a întrebat rușinos la prima discotecă de la casa de cultură dacă Rahan s-a căcat vreodată pe el. I-am spus că sigur a făcut-o, avea și adversari mai puternici, dar nu s-a văzut că el avea o piele de animal cu care-și acoperea chestiile de pe la mijlocul organismului. Deștept e Rahan ăsta, a zis Jumară, se descurcă în orice întâmplare.

Victor avea aseară o căciulă maro. Și-a îndesat-o în cap și a plecat cu geanta pe umăr. Cred că nu i-a fost frig. Mie mi-a fost, un pic mai târziu am ieșit și eu să iau aer. Pin cartier, la piața Tic-Tac, mirosea a cimbru. M-am gândit că simțurile atrofiate atât de mult de la chimicale pe care le consumăm umblă prin memoria noastră și ne dau mirosul cel mai plăcut, miros rămas printr-un colțișor de creier nealterat de polimeri, acid sorbic, benzoat, benzil și alte porcării. Sper că și creierii lui Jumară sunt distruși de tot felul de substanțe și a uitat de Rahan. Sau măcar de cimbru pe care nu am mai apucat să i-l arăt la mine, la țară, sub mărul unde creștea din belșug.