Afară începuse să ningă, iar ea privea pe fereastră așteptând. În sufletul ei, de câteva ierni, cădeau fulgi frumoși și liniștiți. Zâmbi. De dimineață se învârtea prin casă fără veun motiv anume, asemeni unei școlărițe. Totul era aproape perfect, dar ea vroia mai mult de atât, deși știa că, perfecțiunea se întâmpla doar în clipa în care el intra în casă umplând totul în jur de căldură și zâmbet senin. Se apropie de bucătărie când de afară, auzi motorul unei mașini. Apoi, auzi trântindu-se portiera. Trase aer în piept, se îmbujoră și numără până la douăzeci și unu. Alergă la ușă așa cum nu a alergat niciodată. Deschise, iar lumea ei se contură atât de frumos. Se aruncă în brațele lui și rămase o vreme ascunsă acolo.

Intră. Mereu găsise acolo tot ce avea nevoie sufletul lui pentru a fi liniștit. Atinse în treacăt un ornament ca și când ar fi vrut să ia cu el o amintire vie.

Îl ajută să își așeze hainele pe cuier și îi culese din privire toate strălucirile în care se oglindea ea ... apoi, i le dădu înapoi înmiite, lăsându-l să-i iubească fruntea și buzele, iar ea le iubi pe ale lui.

Intrară în sufragerie, unde cafeaua îi aștepta ca de obicei, aburindă. Îl întrebă dacă i-au trecut toate când a trecut pragul, deoarece, dacă nu au trecut, vroia să le asculte..., să treacă.

În timp ce el sorbea din cafea, îi aduse mâncarea și se așeză în fața lui, să poată să-l privească. Îl privea pe sub gene cum mânca și până și acest gest simplu se transforma într-o mare bucurie pentru ea.

"Bine că măcar îi place și mănâncă!", gândi ea, amintindu-și zilele lui grăbite în care mânca în fugă sau aproape deloc.

Din cuptor, se împrăștia în jur o mireasmă de mere coapte și scorțișoară. Ea se gândi că pe lângă ștrudelele cu mere i-ar face plăcere să guste și din prăjitură. Zâmbi din nou.

"Dacă nu o să-i placă, am și ștrudel..."

Dar, i-a plăcut. Oricum și dacă nu i-ar fi plăcut, nu i-ar fi spus. Îi plăcea să o vadă zâmbind fericită și bucuroasă de tot și toate. Niciodată nu-l întrebase nimic. Nu îl întreba unde merge după ce trece pragul. Nu îl întreba cu cine se întâlnește sau a cui frunte o mai iubește. Ea...îl iubea fără întrebări. Frumos și tăcut. Se bucura de toate clipele lor, așteptându-le pe celelalte... fără tristețe, fără păreri de rău, fără regrete. Oftă.

Ea îl privi cu buzele strânse. Știa câte griji îl măcinau și câte întrebări. Încerca de fiecare dată să-i mai șteargă din norii de pe frunte, dar știa că orice ar face ea, ei vor exista mereu acolo..., sub tâmplele lui frumoase. Uneori însă..., reușea să-i alunge.

În cameră se auzea o muzică lină și frumoasă. El zâmbi. Mereu se fâstâcea spunându-i că nu știe să danseze, dar cu ea făcea cei mai frumoși pași de blues. Zbura. O privea, iar pașii veneau de la sine.

"Cred că aici, fluturii fac totul...", gândi el.

După un timp, se opriră și se uitară lung, unul la altul. Ea încremeni o clipă. Înțelesese deja, dar nu îi spuse nimic. Înghiți ușor, toată teama. Ieși până afară, apoi se întoarse și privind împreună filmul lor.., .a nu știu câta oară, adormi cu capul la el pe genunchi.

Când se trezi, el nu mai era, dar, mireasma de mere coapte, pătura așezată cu grijă peste umerii ei, căldura ce i-a rămas peste frunte și fluturii..., toate îi arătau cât de liniștit ningea în sufletul ei, în timp ce el..., gonea pe șosea, rupându-se în mii de bucăți.

Ochii i se împăienjeniră. Trase mașina pe marginea drumului și își sprijini fruntea de volan. Rămase o vreme așa, apoi, își ridică privirea spre scaunul din dreapta. Pe scaun era un coșuleț plin cu ștrudele cu mere calde..., iar agățat de el se clătina un bilet. Întinse mâna tremurător...și luându-l citi:

"Despărțirile și drumurile fără întoarcere sunt doar atunci când sufletul nu mai cunoaște drumul spre casă... spre locul unde el, s-a simțit...acasă!"

Cu ochii înlăcrimați luă un ștrudel și privi pe fereastră. Afară ningea cu fulgi mari, iar ea era peste tot...dansa și râdea.

Afară începuse să ningă, iar ea privea pe fereastră așteptând. Peste părul ei, căzuseră fulgi de asemenea, dar ea..., tot aștepta. Casa era la fel de aranjată, cafeaua călduță, iar melodia se auzea lin din sufragerie. În timp ce se apropie de fereastră, ... , auzi motorul unei mașini. Apoi auzi trântindu-se portiera. Trase aer în piept, se îmbujoră și numără până la douăzeci și unu. El nu ajunse. Ea...tăcu înfrigurată pentru prima dată. În ușă se auzi o bătaie înceată. Tresări. Deschise, iar lumea ei se contură atât de frumos. Privindu-l, zâmbi plângând.

- Pot să intru? Mi s-a golit coșulețul de ștrudele și m-am gândit că ..., poate... Sper doar să nu-mi dai tot din alea de data trecută. După atâția ani cred că s-au....

Ea se ridică pe vârfuri și îi puse mâna pe buze. Îi atinse părul grizonat, fața, ochii, buzele și se ghemui din nou în brațele lui.

- Ani? Þi s-a părut iubitule..., au fost doar clipe!

Din cuptor se împrăștia în jur o mireasmă de mere coapte și scorțișoară, iar din sufletele lor se împrăștia iubire și liniște.