Ningea frumos înainte de Crăciun iar ninsoarea sporea senzația de ireal..Nu mai conta că era noroi pe străzi,și căinii maidanezi te încolțeau uzi la tot pasul .
Dar lumea era cam grăbită fiindcă era frig și stația de autobuz se umpluse simțitor.
Năvala grabnică pentru un loc comfortabil îi făcuse pe pasageri să uite ca de obicei de buna cuviință și acum se înghesuiau să ocupe un loc.
Cine fusese mai iute de picior ședea jos, privind pe geam ninsoarea din ce in ce mai deasă.
Numai o ființă despărinsă de realitate rămăsese locului cu ochii ațintiți în gol.
Ea nu participa deloc la foiala din autobuz, nu părea să admire prima ninsoare din decembrie, pur si simplu semăna cu un obiect pur de decor, antic iesit din uz de atăta vreme
Paltonul data din epoci străvechi, dovedind o culoare incerta fusese poate maro sau gri la originile sale,iar sub basca asemanătoare se vedeau șuvițe de păr sur.
Dar privirea ei golită de orice expresie te făcea să te cutremuri,era ceva in ochii cenușii, ceva straniu ce nu avea legătura cu realitatea.
Ca la comandă ca și cum ai fi răsucit un arc intr-o jucărie veche vocea ei hârâi din pieptul uscat, o voce subțire deșirată ca ghemul de lănă veche ,putredă care se rupe.
Spre uimirea tuturor păpușa mecanică vorbea către cineva nevazut.
-Ia uite, făcu, bătrăna stărnind mirarea tuturor, ce mă fac eu cu tine, te ai imbolnavit, de unde să iau eu mdicamente ,acum bietul de tine, ce mă fac ,ce mă fac !
Începu să se vaite cu obidă de stărnea milă și nu altceva.
La inceput toți oamenii erau convinși că ea are în buzunarele acelea largi un animăluț căruia i se adresează,altfel nu se explica privirea ei fixată în jos.
-Hai bătrânico , făcu un domn milos , îți dau eu bani să îngrijești cățelul , uite la stația următoare e o clinică pentru animale bolnave, o să se facă bine ,ai să vezi.
Toți pasagerii o priviră cu compasiune, gata să o ajute pe biata femeie necajită.
Buzele ei sfrijite rostiră o mulțumire și cu mâini tremurătoare scoase din buzunarul jerpelit ceva...
-Ai să te faci bine , bălbăi incetișor ,nu vreau să te pierd , ai să te faci bine , și cu degetele descărnate mângâia capul unui animal cel puțin ciudat la prima vedere.
Spre stupoarea tuturor un cățel de jucărie din pluș da, din pluș, o jucărioară căreia dacă îi pui două baterii de 1,5 i se aprind ochii, dă din coadă și lătră imitând un câine.
În fața acestui spectacol atăt de marcant nu se mai auzea nici un murmur.Fiindcă viața este prea tristă câteodată atăt de neânchipuit de
tristă încât te poate lăsă și fără cuvinte.
O femeie care privise spectacolul la fel de uimită ca toata lumea scoase iute din geantă doua baterii pe care le întinse cu oarecare sfială.
-Le luasem pentru servici , ceasul de la noi de la magazin a stat , o să iau altele , spuse încet.
Alimentat de bateriile noi cațelușul începu să latre prietenos ,cu un glăscior subțire și ochii i se aprinseră în cap. Privirea bătrănei se animă acum ,gura uscată zâmbea ca la comandă, ochii erau asemănători acelei biete jucării și ar fi sărutat mâna femeii ce făcuse asemnea faptă miloasă
-Lasă, spuse femeia , uite să îți iei o pâine , și îi strecură o hârtie de un leu după care coborî năucită de toate cele intâpmlate.
Cu micul ei prieten vindecat și cu bănuțul strâns în pumn ciudata bătrânica se dadu jos din autobuz și dispăru în ninsoarea ce sporea senzația de ireal.În urma ei lumea se intreba dacă acel personaj existase cu adevarat sau fusese o nălucă trimisă de Dumnezeu, sau poate fusese o lecție înainte de Craciun, o lecție pentru oameni .Dar cred ca Dumnezeu nu trebuie să îngaduie nimănui să fie singur, niciodată.Este cea mai aspră lecție la care am asistat vreodată, mai ales, îninte de Crăciun.