Anica nu era înaltă, medie. Era în schimb voinică, ceeace o făcea să pară mai înaltă decât era în realitate. Avea un bust proeminent, șolduri largi, o față rotundă cu o expresie senină, încrezătoare. Ce mai avea? O rochie înflorată: flori roz pe fond albastru închis, cum se vindeau peste tot la standurile din Piață și un șal vișiniu. Un șal de care nu se despărțea niciodată, orișicum ar fi fost vremea. Se mândrea cu el, atât cu frumusețea cât și cu proveniența lui: "Mi l-a dăruit doamna la care am lucrat drept mulțumire pentru cât de bine am servit-o. E de cașmir veritabil, țesut manual. Săraca, dacă nu ar fi lăsat-o bărbat-su, aș fi fost și acum în serviciu la ea. O femeie tare cumsecade! Nu ți-ar fi făcut ea o observație, nu te-ar fi urmărit ea să vadă dacă îți faci treaba, Doamne ferește. Te lăsa în boii tăi să stai cât vrei. Dacă terminai ce aveai de făcut în trei ore, fie, puteai să pleci acasă. Ea îți dădea banii. Nu ca altele ce te hergheleau o zi întreagă cicălindu-te și stând după tine,iar în final după ce îți scoteau sufletul, tot ele erau nemulțumite. O adevărată Doamnă, ce mai."
O coafură banală cu părul tuns scurt și niște ochi mici și vioi întregeau aspectul de femeie cumsecade. O vecină bună, gata să te asculte și să te ajute, dacă poate, cu ceva. O nevastă supusă, capabilă să îndure și sudălmi, la nevoie și pumni; și îndurase nu glumă de la fostul ei bărbat. Domnul se îndurase la rândul Lui să îl adune pe acesta de prin cârciumi și șanțurile aferente, cu o mașină a celor de la Curățenia capitalei. Fusese găsit mort sub o pubelă de gunoi. Nu se știe ce și cum se întâmplase; dacă murise din cauza izbiturii sau din cauza marii cantități de alcool consumate. Dacă a fost un accident sau avusese loc vre-o încăierare, fiind cunoscut că devenea violent la beție și sărea la bătaie ușor.Oricum nu mai avea nici o importanță. Singurul fapt cert: ea rămăsese pe drumuri. Casa lor a aflat că fusese deja vândută de el și banii probabil cheltuiți pe băutură.Chiar dacă ar fi știut tot nu s-ar fi putut opune; fie de frica bătăii, fie pentru că era casa lui. El mereu îi amintea acest lucru zicându-i că n-are decât să plece, dacă are unde. Și nu avea. Fusese o fată de la țară dintr-o familie numeroasă, prea numeroasă pentru cât de săraci erau. Plecase la oraș ca atâția alții, în speranța că aici umblau câinii cu covrigi în coadă. Adevărul este că nu avusese de ales. La moartea ălor bătrâni,adică a părinților, frații deveniseră ca dulăii urcați pe gard ce amenință pe oricine, având impresia că le vrea bucata de mămăligă îngropată în curte. Ce era să facă? Nu era loc pentru toți, iar cumnatele se uitau urât și-i ziceau: "De ce nu te duci tu la oraș că acolo-i bine. Înveți o meserie căci ești tânără și Doamnă te faci."
A venit la o cunoștiință și aia săracă și bătrână ce locuia la marginea Bucureștiului, într-unul din acele cartiere cu căsuțe prăpădite, străzi nepavate și aprovizionare cu apă de la cișmele. Așa că făcuse puțină școală și multă muncă. La țară umblase desculță;la oraș în papuci căpătați de pomană. E drept învățase și ceva croitorie în perioada aceea, și chiar a lucrat mai bine de un an la o fabrică de confecții. Aici îl cunoscuse și pe răposatul, la atelierul unde el croia și ea cosea nasturi. Ar fi fost un meseriaș bun dacă nu i-ar fi plăcut să bea. Fusese urâțel și cam copt. Nu-l vroia nimeni mai acătări pentru că avea și faimă de bătăuș, la beție. Dar ea și-ar fi putut permite să aleagă? O casă, un cămin al ei, un soț, era tot ce-și putea dori o fată săracă și a nimănui. La fabrică nu s-a mai dus. Devenise casnică, așa cum erau majoritatea femeilor măritate din mahalaua unde locuiau. A început să meargă însă la curățenie pe la diferite case. Cel mai bine i-a fost la doamna Ana. Dar de, n-a fost să fie.
............................................

Acum stătea la o vecină, temporar firește. Vecina era și ea destul de înghesuită cu cei doi copii, soacră-sa și bărbatul. Dar vecinii se mai ajută între ei la nevoie. Bărbatul, mai domol din fire, o acceptase, provizoriu, de gura nevestei. În două camere și o bucătărie nu puteau locui atâtea suflete pe termen lung. Măcar dacă ar fi fost mai tânără, gândea omul, atunci poate...de. Atunci nu ar fi primit-o nevastă-sa. Un ajutor acolo de o zi, două, hai o săptămână, mai treacă, meargă; mai ales că era bună gospodină și muncea nu glumă. Dar se făcuse anul, iar ea tot nu-și găsise unde să se ducă. Casele nu cresc în copaci e drept, dar nici la el nu putea fi casă de binefacere.
Vecinele Anicăi au căinat-o mai întâi când a rămas pe drumuri. Apoi au început să-i zică să-și caute mai curând un bărbat pe lângă care să se aciuiască. Unde să găsești bărbat fiind trecută de prima tinerețe și pe deasupra și săracă? Se dusese vestea pe strada ei,că nu știu ce femeie
se măritase datorită unui anunț la ziar. A început și ea să cumpere jurnale cu toptanul, dar fără nici un folos. Se căutau femei tinere, frumoase,..pentru prietenie și călătorii. O amuzase anunțul unui italian care specifica condiția de a avea sânii mari.Cum anunțul apărea zilnic, se întreba ce dimensiune de sâni o fi dorit, de nu reușea să găsească pe nimeni. Apoi nu a mai dat bani pe ziare, erau prea scumpe. Lua câte unul de pe la fiecare chioșc din drum, se prefăcea că îl răsfoiește, căutând repede ce o interesa și îl punea la loc. Vânzătorii începuseră să o cam ia la ochi și să o gonească pe motiv că le șifonează ziarele. Ea nu se lăsa impresionată de agresivitatea lor verbală și le răspundea: "Ho bre că nu ți-l mănânc. Mă uit și eu nițel, poate găsesc ceva de muncă, căci sunt văduvă. Omul uneori se înduioșa și chiar îi dădea gratis câte un ziar rămas nevîndut din ziua precedentă, să-și caute. Deși mormăia că nu prea a auzit pe careva să se fi angajat din ziare.
Într-o zi a găsit un anunț la rubrica matrimoniale, foarte interesant: domn singur, posedând gospodărie la țară, caut femeie serioasă, gospodină, devotată, în vederea conviețuirii, eventual căsătorie. Urma un număr de telefon. Nu se specifica vârsta nici a lui și nici cea dorită pentru viitoarea mireasă. Probabil că dacă se numea pe sine domn, era mai în vârstă, se gândea ea. Altfel ar fi scris tânăr caut... A cumpărat ziarul ca să studieze mai bine anunțul. Dacă bărbatul era mai în vârstă și avea nevoie de ajutor temeinic în gospodărie, nu căuta neapărat o tinerică. Se exprima clar că dorea o femeie serioasă, gospodină, devotată. Ce ar fi dacă ar da un telefon. Ar afla mai multe informații: câți ani are, unde locuiește și ce așteaptă de la viitoarea nevastă.
Acest anunț era ca un zigzag de fluture în zbor deasupra unei flori pe cale de a se ofili. Nectarul s-a evaporat, polenul s-a scuturat, dar floarea mai are încă petale colorate. O ultimă speranță pentru o nouă șansă la o altă viață. Poate va avea puțin noroc...
Tremurând de emoție ca o școlăriță la prima ei întâlnire cu un băiat, l-a sunat. Tonul amical al vocii bărbatului care i-a răspuns a încurajat-o: "Am citit anunțul dumneavoastră și mă interesează." Glasul i se se subțiase și se modulase, cu adevărat căpătând inflexiuni tinerești. "Foarte bine" i-a spus bărbatul, care după voce nu părea tocmai tinerel. "Poți veni când vrei. Te aștept cât mai curând."
" Bine atunci, voi veni chiar mâine", i-a răspuns bucuroasă.
"Din ce localitate vii?" a întrebat-o.
"Din București"
"Păi vezi că este un tren personal, dar sunt și două autobuze care trec pe aici. Ia-l pe al doilea ca să nu te scoli cu noaptea.cap." De emoție nu mai auzea ce-i spune. Speranța, o senzație care te umple de bucuria unei viitoare împliniri. Þi se mai dă posibilitatea de a mai face planuri,de a mai visa. Speri să-ți fie bine să spargi ghinionul și să trăiești o altă viață mai bună. Într-un cuvânt speri să fii fericit; deși nu ești sigur că așa va fi. Măcar până se va dovedi că a fost doar o iluzie, poți să te bucuri de speranță. În fine o șansă. Poate că este totuși o șansă. Se va întâmpla ceva bun și în viața ei.După atâta așteptare în incertitudine, unde toate zilele au semănat cu nopțile și toate nopțile au fost zile oarbe, apăruse o speranță posibil realizabilă. Era acum un alt fel de așteptare: o peioadă de bucurie în care poți visa la lucrurile minunate pe care ți le-ai dorit.
Avea nevoie să creadă în împlinirea unui miracol pentru a putea rezista vârtejului de griji ce o trăgeau după ele în adâncurile disperării. Acesta era miracolul: posibilitatea de a fi doi. Un bărbat, un soț, în viața ei? De ce nu? Ar mai fi fost încă timp pentru a iubi și pentru fericire. O fericire calmă, profundă, statornică, datorată înțelepciunii conștientizării că ea se datorează faptului că sunt doi oameni care se respectă și se iubesc cu sufletul. A iubi în primul rând cu sufletul, cu mintea matură, înseamnă ceva mai mult decât nebuniile carnale ale tinereții.
...........................................
Acum se va produce o schimbare în viața ei. Cum mai dorea dispariția tuturor spaimelor, tuturor grijilor și a acestei singurătăți. Cum își dorea o casă, o familie a ei. Și dacă el, bărbatul, ar fi avut și copii cu atât mai bine. Și-a dorit copii. A considerat întotdeauna că o familie nu poate fi cu adevărat o familie fără copii, fără gineri, nurori, fără nepoți. Spera ca el să aibă o familie numeroasă, pentru ca astfel și ea să aibă o familie mare. Fusese visul ei de copil.Ce bucurie! Da Dumnezeu există!
.............................................
(va continua)