Azi te-ai trezit cu noaptea în cap și ai supt, ai tras cu buzele pe el. De ce? Nu pot. Să exist. Fără ea. O trag și simt cum fericirea îmi invadează dealurile cenușii, plăcerea îmi umple golul corporal... Taci! Utopicule! (Ne)inexistentule! Taci! Mă gândesc azi la ieri. Eu cuget nimic. Nimic?

Uite, că mă sună! Zice, ca vine. Vino! Mare nevoie am eu de voi.

Azi... Azi e o zi frumoasă. Soarele m-a trezit de dimineață, dar cu mult în urma lui, lovindu-mi pleoapele cu tuburi de lumină. Hei, ești acasă? Tresar. Da! Să mergem la legături! La legatul firii ei de gâtul nostru cu un fir telefonic. Nu ne-a ieșit...mai am timp. Ies afară. E cald. Toți se bucura. Eu nu. E prea cald pentru masca mea. Chipul meu riscă să se topească... Da, actor! Am maști multe. Când mă trezesc, decupez o mască din podul alb, o pun pe față. Gata, sunt alt om. Azi eu, mâine tu. Da, acum cât mai pot. Azi - sunt bun și zâmbesc, ajut pe alții. Mâine - râzi sarcastic, ca dracu. Interesant, cum oare, râde dracul?

Azi e zi. Sunt pe o bancă. Privesc lumea cum trece pe stradă perpendicular pe ochii mei. Stau lungit. Toți fug, toți se grăbesc... Unde? La (ser)Viciu, la întâlniri, la...acasă. Nu înțeleg. Poate nu am am un serviciu!? Poate nu am cu cine să mă întâlnesc!? Nu am casă... Privesc cerul. E așa de albastru. Da, foarte albastru! Nu senin, ci albastru. Mă văd în el, mă scald în el. Mă simt albastru. Inima începe să-mi lovească pieptul. Simt asta. Simt tot. Văd pe cer o cruce... O cruce!? Cruce alba, parca din fumul ce-mi cutreieră plamînii. Încep să tremur, mi-e frică. Privesc în jur. Nimeni nu e cu capul în nori. Această cruce împarte cerul în sferturi. Sferturi!? De ce, crucea asta îmi împarte cerul meu? Vreau cerul doar albastru, fără pete. Fără nimic. Vreau simplu. Doar simplul mă poate scăpa de complicat.

Azi s-a transformat. S-a transformat în noapte. E întuneric. E beznă. Nu mi-a explicat nimeni, de ce întunericul e rău. Poate numai tu știi... Nu știu de ce zic asta, dar o zic: Noapte bună!