Corry nu știa unde se află, terenul îi era complet necunoscut. În defileul îngust și întunecat, de undeva de sus, un soare strălucea bolnav luminând ceața groasă ce-l înconjura. Își ridică mâinile dar, privindu-le, nu le putea recunoaște, ca și cum corpul ce-l purta nu era al lui. Un vânt fierbinte împrăștie ceața și Mara apăru în fața lui. Cum de n-o văzuse mai repede? Fața ei era clară în ciuda aerului vâscos, îi zâmbea.
- …Mara?
- Da, scumpul meu.
- Ce faci aici? Unde suntem?
- Am venit după tine. Nu trebuie să te mai temi… Sunt aici…
Abia atunci realiză că inima îi bătea cu putere, că era mai îngrozit decât fusese vreodată. Probabi ea citise toate astea pe chipul lui.
- Ce…, ce se întâmplă?
- Nu știu, ridică ea din umeri. Tot ce știu e că tu trebuie să rămâi…
- Unde?!
Nu putea înțelege, nici cum ajunsese acolo, nu-și putea explica nici prezența ei, nici de ce era atât de înfricoșat.
- Ești singurul acum, îi spuse ea fără a se apropia dar cu o expresie încurajatoare, trebuie să rămâi și să lupți, eu sunt alături de tine. Pentru totdeauna…
Aerul din jurul lui îngheță și forma clară a tinerei se pierdu în ceață. Era singur. Unde? De ce? Ce trebuia să facă? Brusc se simți atât de pătruns de ger, ceea ce nu mai simțise din copilărie, încât durerea îl luă prin surprindere. Ca acționat de un buton, soarele palid se stinse deasupra lui. Își închise ochii pentru a se concentra și pentru că bezna era prea deasă, dar energia îi scăpa printre degete. Neputincios, își aruncă brațele spre cerul negru,
- Ia-mă! Strigă el. Sunt aici, ia-mă pe mine!
Dar nu se întâmplă nimic. Nici o putere superioară nu veni să-l revendice și căzu în genunchi convins că va muri înghețat.
Când ochii lui se deschiseră din nou, era în Stolna, orășelul se prăbușea peste tot în jurul lui și un tunet amenințător dărâma văzduhul. Întrega planetă se cutremura în chinuri. Ziua judecății venise, oamenii se stingeau ca lumânările în tornadă și el nu putea face nimic…
- Ești singurul…, vocea blândă îi suna calm în minte și se întoarse spre muntele drag doar pentru a-l vedea zdrobindu-se la picioarele lui. Degeaba își ridică mâinile pentru a opri moartea pământului, degeaba rugă natura să se oprească, toți erau deja morți…
Corry se trezi urlând…