Erau în Antiohia Siriei doi prieteni buni: preotul Saprichie și Nichifor care era laic. Întâmplarea face ca duhul cel rău să strice această prietenie care părea de nezdruncinat. După un anume timp Nichifor trimite în mai multe rânduri vorbă de pace, își cere scuze și se roagă de împăcare prin intermediul unor prieteni dar este refuzat. Mai așteaptă un timp și apoi se duce personal la Saprichie, fostul său prieten, cade la picioarele lui și se roagă de iertare. Nici de data asta Saprichie nu primește să se împace. Urmează o perioadă de prigoană a creștinilor în timpul impăraților Valerian și Galerie. Preotul Saprichie este prins de ighemonul cetății, refuză să aducă jertfe zeilor, Îl mărturisește Pe Domnul și este condamnat la moarte prin tăierea capului. Auzind acestea, Nichifor aleargă înaintea lor, cade iarăși la picioarele lui Saprichie implorându-l: - Oh, mucenice al lui Hristos, iartă-mă măcar acum în pragul depărțirii. Saprichie refuză și de data aceasta împăcarea. Și atunci s-a întâmplat că Saprichie a căzut și din iubirea Domnului căci deodată s-a trezit spunând: consimt să aduc jertfe idolilor. Nichifor atunci mărtusisește: eu sunt creștin, luați-mă pe mine în locul lui. Soldații neștiind cum să procedeze, aleargă la ighemon și spun că preotul e de acord să aducă jertfe idolilor dar a venit un altul care s-a declarat creștin si Îl mărturisește pe Hristos: ce să facă? Ighemonul le zice să îl elibereze pe Saprichie și să îi taie capul celui de al doilea. Și așa s-a încununat sfântul Nichifor de martiriu în cinstirea Domnului Hristos. (Din relatările lui Metafrast).