-Așteptați puțin, domnilor! Se ridică de pe piatră, luă mantoul de pe ea, se îmbrăcă cu gesturi moi, se așeză la loc și-și aprinse o țigară.

Am băgat mâna în buzunar; țigările lipseau. Probabil, am fumat-o pe ultima fără să-mi dau seama de asta. Privii în dreapta. Vecinul meu fuma o țigară în colțul gurii, privind fix la corpul lui Gigi, care ezita să înceapă vorba. Îmi adunai curaj și cerui o țigară. El, fără să întoarcă capul în direcția mea, îmi întinse pachetul.

- În noapte aceea, începu Gigi, hotărâsem să trec pe la Ioana. Pe la orele 2, așa cum făceam de obicei, m-am îmbrăcat și am pornit spre apartamentul ei. Dar stați, eu nu v-am povestit despre ea nimic. Trebuia să încep cu ea, fiindcă în caz contrar n-o să înțelegeți nimic. Undeva cu 3 ani în urmă, mi-am luat inima în dinți și i-am spus pe șleau tot. Îmi amintesc și acum totul foarte bine. Mă privea cu un fel de zâmbet câinesc, ce-mi provoca tot terciul să meargă la plimbare nedigerat. O priveam rușinos, de parcă ar fi fost Aba ca zăpada, iar eu un amărât de pitic. Mă certam în gând, înjurându-mă după modelul tatei, luând mama cu toate organele ei și terminând cu biserica și cu crucea; dacă le-aș fi spus în voce, cred că mă asfixiam. Trebuia să-mi dau seama, că acea încercare de a-mi deschide sufletul, se va termina cu un lacăt mai mare decât însuși sufletul. Nu știu la ce m-am gândit atunci?! Eram un visător de mâna a doua. Credeam că niște cuvinte frumoase, scrise la miez de noapte și învățate pe cuvânt cu cuvânt, până ce creierul meu se transformă în litere, plus, un buchet de trandafiri scumpi, îmi puteau dărui o inimă de femeie. Pe dracu! Cine crede în basme de genu, e un mare prost. Încercam să ridic ochii spre ea, dar zadarnic mă chinuiam. La prima de zâmbetul ei, inima îmi zbura în congelator. În cele din urmă, ea se apropie de mine, mă mângâie pe creștet și-mi spuse cu voce moale, dar care dădea semne de forțare: ”Gicule, îmi pare rău că te-am respins, dar, sincer, nu ești pe gustul meu. Știi bine că țin la tine, dar ca la un prieten…”, bla-bla-bla!!! Nu vă mai spun mai departe căci știți foarte bine ce spune o femeie în așa cazuri. Am plecat de la ea rănit adânc, dar și furios. Nu înțelegeam ce e cu corpul sau cu mintea mea, de toate femeile mă ocolesc. Ca de obicei, am deschis frigiderul, am luat sticla cu votcă, am dat-o peste cap și m-am făcut muci. M-am întins pe pat, bolborosind numele Ioana ca un casetofon defect. Îmi aminteam de toate momentele petrecute împreună; cum făceam plimbări prin parc, cum jucam cărți, cum serveam ceia sau cafea, etc. Tot atunci îmi adusei aminte de o discuție purtată cu ea. Era pe la începutul verii. Ne plimbam prin parc… Nu mai țin minte cum am ajuns să vorbim despre viol, dar principalul este că replica ei m-a uimit. O întrebasem, ce ar face dacă ar fi violată. Ea îmi răspunse sigur, fără a se gândi: ”De ce să te opui?oricum te violează. Cred că ar fi cel mai bine să nu opui rezistență și să savurezi plăcerea.”. La moment, am crezut că e o curvă, dar mai târziu m-am gândit că a spus acele vorbe doar ca să-mi ridice buna dispoziție. M-am ridicat brusc, aveam grețuri, stomacul era într-o permanentă convulsie. Am fugit repede în baie și m-am eliberat de micul meu copil din stomac. Am intrat în dormitor buimatic. Căutam ceva, dar nu știam ce. răscoleam prin dulap, aruncând toate lucrurile în mijlocul odăii. Da, asta căutam, un ciorap de capron. Știam că uitase ea, cu va timp în urmă, o pereche nou-nouță. Să nu credeți cumva că eram un obsedat, nu aveam obiceiul să miros ciorapi sau lenjerie intimă, pur și simplu aveam nevoie de ciorap în alte scopuri. Am desfăcut pachetul și am scos un ciorap, mi l-am îmbrăcat pe cap; mă prindea. M-am îmbrăcat repede și am părăsit apartamentul. Știam sigur ce riscuri îmi asum: ori mă mânca pușcăria, ori aflam adevărul despre personalitatea ei. Tot așa purtat de gânduri, m-am trezit la ușa ei; apartamentul numărul 13. Nu m-am gândit niciodată la număr cu noroc sau nenoroc, dar în acel moment ezitam să fac pasul. Poate chiar numărul 13 nu aduce noroc? În cele din urmă, mi-a spus, dă-l dracului de număr și am sunat la ușă. Nu deschidea nimeni. Apăsam tot mai insistent pe butonul soneriei. După o jumătate de oră auzii un glas somnoros dincolo de ușă. Întreba cine e la ușă. Am răspuns că sunt eu. Nu a înțeles care eu, dar a deschis. Nu s-a mirat când a văzut chipul meu învelit în capron, doar o mică tresărire scoase din corp. Era într-un halat de baie violet, desfăcut bine în regiunea sânilor. Fără să zic nimic am sărit peste ea. Am doborât-o la pământ, am apucat-o de mâini și am târâit-o de podea până în dormitor. Începuse să țipe cu zâmbetul pe buze. Mă înfuriam și turbam. Aveam impresia că, ea crede că e o joacă de copil și nu un viol în toată legea. Rupeam chiloții de pe ea gâfâind gros, sperând că o să bag frica în ea, dar în zadar, ea râdea și striga în continuare. Reușii să o las goală în mijlocul patului. Ea nu mai zicea nimic, doar mă privea. Am scos cureaua cu mișcări disperate și am lăsat pantalonii să-mi cadă. O luai în brațe, pielea ei mirosea a săpun de calitate, iar părul a urzică. Tremuram. Ea chicoti, apo mă întrebă: ”Tu mă violezi sau mă iubești?”. Am tresărit. Da, trebuie să par dur îmi ziceam. Am apucat-o de păr și am tras-o, iar ea țipă. Îmi plăcea senzația, să mă simt șeful. Făcusem tot cum văzusem într-un film, iar ea părea mulțumită. Când mă pregătii să plec, mă întrebă cum mă numesc. Nu i-am răspuns. Alergam ca un nebun spre casă. Îmi era frică să nu o apuce vreo boală și să sune la poliție. Eram mulțumit de ceea ce făcusem. Așa zisele violuri au continuat trei ani, timp în care ea avu timp să se îndrăgostească de mine. Îmi scria scrisori și mi le punea în buzunarul pantalonilor. Niciodată nu i-am răspuns, nici în scris și nici oral; îmi era frică să nu mă recunoască. Și acum să revenim la acea noapte. Mi-am luat ca de obicei ciorapul și am plecat. Totul mi se părea schimbat în acea noapte. Am sunat la ușă. Mi se deschise ușa foarte repede. Era goală. Nu înțelegeam nimic, se îmbrăca în blugi, de obicei, că să-mi facă munca mai grea. Goală nu avea nici un farmec. Am plecat supărat. Zadarnic mă striga din urmă, nu întorceam capul în urmă. Abia a doua zi am aflat că lumea înnebunise și ea împreună cu ea. Dă-o dracului de curvă și de lume!!

Toți eram statui. Îl priveam pe micul nostru prieten cu fața umedă de lacrimi și cu țigara tremurând între degete.