agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2010-04-02 | |
La orele serii, ne-am întâlnit cu toții în centrul orașului, întrebându-ne unul pe celălalt de ce am venit. Cum nici unul dintre noi nu știa ce se cuvine a răspunde într-o astfel de împrejurare, ne-am descălțat și am începul să ne spălăm pe picioare, moment în care din pantofii noștri se auziră diferite fragmente de muzică clasică, dar și de alt gen, în funcție de culoarea, forma și mărimea pantofilor pe care fiecare le purtam. Beethoven se amesteca cu Ileana Ciuculete, Andreea Bocelli se împreuna cu Roxy Manelista într-un ritual straniu ce îmi aduse aminte de filmele lui Kubric, Shostakovitch făcu schimb de impresii și de tonalități cu Adi de la Vâlcea, căruia îi promise că va vizita, cu prima ocazie, mănăstirile de pe Valea Oltului, unde solistul era angajat permanent. Picioarele noastre căpătară culori instabile, care treceau una în cealaltă, încât, cu fiecare pas, lăsau în urmă un foșnet metalic ce reproducea întocmai muzica din pantofii noștri, cu singura deosebire că acum ne schimbaserăm pantofii între noi și deveniserăm de nerecunoscut.
La prima intersecție am improvizat o cruce din două țevi de aluminiu, însă cineva observă că manechinul din vitrina magazinului de confecții, pe care urma să-l așezăm în conformitate cu descrierea indicată la pagina trei sute optzecișișapte din manualul lui Patti Britton, avea platfus la piciorul drept. Executarăm îndată o ajustare asupra lobului urechii opuse, fapt ce nu avu nici un efect, în afară aceluia de a ne fi făcut datoria, ba chiar și ceva pe în plus. Manechinul surâse fericit, după care se scufundă în valul de bucurie pe care eforturile noastre îl depozită pe trotuar. La căderea nopții, vremea se încălzi simțitor și cele două țevi de aluminiu înfloriră, răspândind în jur un miros plăcut de scorțișoară amestecată cu ritmuri de bossa nova. Reluarăm procedura de schimbare a pantofilor, aplicând criteriile intrate în vigoare o dată cu trecerea la noul fus orar, dar, cum uitarăm motivația extrinsecă a gestului, singurul care îndrăzni să schițeze câțiva pași de dans fu manechinul, după care reveni imediat la locul lui, cerându-și scuze pentru deranjul creat. Ca să ne demonstreze bunele intenții, își smulse o nară, pe care o înlocui cu o jumătate de falangă, fapt ce trecu cu totul neobservat, pentru că manechinului i se puse acum o perucă de culoare albastră și fu îmbrăcat într-o uniformă de bucătar de la care lipseau primii doi nasturi. Abia spre dimineață ajunserăm la prinul semafor, și asta numai datorită faptului că alergasem în cerc. Pe partea cealaltă a străzii ne aștepta Conducătorul orașului, privind la ceasul pe care urma să-l ia de la reparat, nu înainte însă de a trece pe la brutar pentru a-l întreba cum se terminase meciul de aseară și cum avea să fie vremea în următoarele două săptămâni. Brutarul pregătea două chifle, una cu susan, cealaltă cu dulceață de trandafiri, în vederea galei de box de sămbătă noapte, la care avea să asiste însăși soția celui de al doilea fiu al Conducătorului. Conveniserăm ca despre toate astea să nu spunem nimic Conducătorului, respectând prima regulă din Pachetul de instrucțiuni privind corecta funcționare a aparatului administrativ și a altor aparate de unică folosință pe termen îndelungat. A doua regulă spunea, într-un mod mult mai explicit decât prima, că un conducător este cu atât mai funcțional cu cât știe mai puține lucruri, atât despre sine, cât și despre toți ceilalți. Aplicarea strictă a acestei regului, dar mai cu seamă a celorlalte patruzecișidouă, dintr-un total de o sută fix, făcu din Conducător un om liniștit, așa cum ar trebui să fie oricine care alege să se îndeletnicească cu astfel de activități. Printre acestea, se enumera și aceea de a colecționa un singur ou, activitate care se desfășura pe parcursul unui întreg an de zile, ceea ce, după cum lesne se poate deduce, nu îi mai îngăduia să se ocupe și de altceva. Când oul atingea proporțiile planificate, el era expus spre admirarea tuturor locuitorilor din oraș, inclusiv a celor aflați în tranzit sau pur și simplu în vizită la rude, cunoștințe sau alte persoane de care își aduseseră aminte în acel moment. Acum oul era întru totul pregătit, dovedind, încă o dată, că alegerea Conducătorului fusese una inspirată. Manechinul mai încercă să schițeze câteva mișcări de bossa nova, pe ritmurile părții a treia din Sonata 8 de Beethoven, dar fu numaidecât readus în poziția fetală pe care o ocupa pe cele două țevi de aluminiu, la care, dealtfel, renunțaserăm demult. Acum manechinul părea împăcat cu sine, urmând ca și noi să atingem aceeași stare de grație, o dată cu primul, al doilea și al treilea claxonat al singurului tramvai care străbătea orașul, și aceasta indiferent de ordinea în care s-ar fi produs cele trei claxoane. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate