agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 3463 .



Mila Domnului
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [caminante ]

2010-04-07  |     | 



Copila stătea cu obrajii în palme scuturându-se ca un bujor la fereastră, oftând înabușit.
- Mămiță, m-a călcat mașina...
- Nu te-a călcat, mamaie, ai visat.
- Mămăiță, am murit azi-noapte, ofta și-i tremurau buzele ude de lacrimi. Și le lua cu degetul din colțul ochilor și le gusta de sare, lacrimile părea că încep să învețe singure drumul către buze în căderea lor.
- N-ai murit fata mamii, o mângâia mămăița, oi fi având febră. Și-i sufla părul din ochi, și-i punea mâna noduroasă pe frunte. Copila se uita plină de interes la zgârieturile din palma aceea. Liniile abia se mai distingeau sub crusta de piele aspră, soarele îi asfințise demult în căuș.
- Ce s-a'ntamplat aici, mamaie? o împungea Ana cu degetul ei proaspăt în vreo dungă urzicata de curând și frecată bine cu sare grunjoasă, ca să se ducă iuțeala.
- Aici, se încruntă să născocească femeia, aici a fost '58, fetița lu' mamaia. Iarnă grea ne dăduse Dumnezeu, a nins întruna două săptămâni la rând. Animalele aveau țurțuri la bot și mureau sufocate de ger în grajduri, le îngheța și geamătul în piept. Cu mâna desfăcută greu în poală, bătrâna privea cu ochi lăptoși la bolta de viță din spatele geamului deschis, întindea mâna și mai culegea câte un ciorchine cu boabe albastre, mărunțele.
- Și Pufi, el cum a făcut... se șmecheri cu gene lungi copila, să-i spună iar povestea de demult.
- Pufi a rămas la casa veche... Doi ochi lăptoși s-au ascuțit o clipă: tu știi povestea de la mă-ta, este?
- O știu, da' ea n-o zice cum o zici mata, hai spune, mămăița, cum a fost cu Pufi... Hai spune, i se frământau sub masă piciorușele subțiri ca niște antene de gâză. Bătrâna își îndoi broboada sub frunte, oftă greu și mormăi în nodul strâns de două ori pe sub bărbie: "Ultima dată, ori te pun în tren și te trimit la mă-ta!", apoi mai culese un ciorchine licuriciului aceluia prelins de poftă în ochii fetei și începu să povestească cu glas vălurit, opintindu-se în câte un "Of, mamă, mamă..." lăsat să cadă greu, cu pietrele din piept. Pufi era un câine mare și roșu, despre care maică-să îi spusese că se lăsa călărit de copii și urca țiganii în vârful stâlpilor de telegraf, pe ulița din sat. Demult se dusese în lumea cateilor drepți, îi mai spusese maică-sa, și ei îi plăcea să și-l imagineze umblând pe acolo ca oamenii, pe lăbuțele din spate.
- Ninsese mult, zăpada se făcuse așa, cam de un metru și jumate, începu bătrâna să povestească molfăind încet strugurii.
- Era mai mare ca mine, mamaie?
- Mai mare, mult mai mare, cam cât să-ți spună mama că era... cam cât prunul din curte, îi arătă pe geam cu mâna-'ntinsă spre șopron.
Da, prunul era mare, cu-aproape un cap mai înăltuț ca ea. Și înflorit nămeți-nămeți era.
- Două căruțe pline, atât am strâns din acareturi, săracu' tactu' mare le-a-ncărcat c-o mână. Abia venise, o săptămână-n urmă. Of, mamă, mamă...
Ciungu'-i ziceau bătrânului în sat, fusese-n lagăr la Kukuzech.
- Mama zicea că tătăițu și-a pierdut mâna când a fost la ruși. Cum să și-o piardă, mămăiță? o întrebă fetița, cu ochi mari.
- Ei, tactu' mare... tactuu' maaareeeeee... capu' o să și-l piardă într-o zi la crâșmă! dădu din mână a lehamite cu ochii alungiți spre sat. Scuipă totuși în sân și își făcu o cruce.
- Și Pufi? se grăbi din nou fetița.
- Pe Pufi l-am legat la spate de căruță.
- Și a ros sfoara.
- Și a ros-o.
- Și s-a întors la casa veche singur.
- Așa, s-a-ntors, s-a-ntors fetița mamii.
- Nu i-a dat nimeni să mănânce...
- I-au dat vecinii, mămăligă. Când am venit să-l luăm, zăcea pe prag cu botul înghețat și blana țurțuri.
Fetița tăcu o clipă, cu gândul la cățel.
- Mamaie, de ce a iubit el casa aia mai mult decât pe voi? veni și întrebarea încuietoare din ochii limpezi, cu un singur nor.
Bătrâna își făcu o cruce mare pe piept și răspunse, după câteva secunde împietrite cu mâna la gură:
- Maica Domnului și Iisus Cristos, numai ei știu de ce, mamaie.
Se ridică șontâc-șontâc, se îndoi de șale și își trase gâfâind gumarii de la ușă, apoi alergă cât putu de sprinten drept în fundul curții unde un cățel alb și pufos începu să sară și să i se gudure pe sub fuste ca apucat. Îl slobozi pentru prima dată în ultimele două luni și câinele se repezi glonț la hambar să-nfulece știuleți. Își aranjă din nou basmaua căzută pe-o parte și mormăi în nodul strâns pe sub bărbie, cu o îndoială mai mare decât toate certitudinile pe care le greșise până atunci:
- Și câinele ca și omu', mamaie, nu poți să știi ce are-n suflet.
- ...
- Mămăiță, dacă pe Pufi l-a călcat mașina...
- Nu l-a călcat mamaie, i-a fost frig.
- Mamaie, hai să-l luăm pe tătăițu, i-o fi frig...
L-au luat pe moș din prag, copila de picioare, bătrâna de un braț și pe sub ciot.
- Ai grijă mămăiță, că îl doare...
Cu buzele strânse de amar sau poate doar de lipsa dinților, femeia îl rostogoli în patul cu saltea tare de paie având grijă să-l izbească mai întâi creștinește - de trei ori - cu capul de tăblia de lemn.
- Da' mai du-te, fă... apucă moșul să mai împleticească din aburii de țuică și adormi încruntat, cu singurul braț pe care-l avea îndoit sub cap ca un semn de întrebare.

Femeia aprinse o lumânare, o lăsă să ardă câteva secunde și o lipi de pervaz, cu ceara scursă dedesubt. Își îndreptă cu greu șalele stâlcite în bătăi și se apropie de moșneag cu aceeași teamă ce-i zvâcnea în piept de patruzeci de ani încoace, apoi strecură mâna sub pernă și-i descleștă încet degetele, unul câte unul, de pe cuțitul mare de bucătărie.
- A dracu' a fost pielea pe tine, mă Marine...
Sub icoana mare, aurie, flacăra candelei abia mai pâlpâia, gata să se stingă.

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!