agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2010-04-30 | |
Gata de culcare, Adeline?
Bineînțeles că ești gata de culcare, când ai o pijămăluță așa de frumoasă, toată numai steluțe. Unele mari, altele mici, unele mai strălucitoare ca altele. - Așa suntem și noi, stelele de pe cer. - Mamă, dar cine vorbește? Uite! E cineva la geam! - Sunt eu, Steluța Alcor, steluța cea mică de lângă oiștea Carului Mare. Deschide! Am făcut cale lungă să ajung la tine. Pentru că am auzit că îti plac mult steluțele. - E adevărat. Și unchiul George mi-a adus cadou de ziua mea o pijama cu steluțe, iar aici, pe noptieră, am numai cărți despre constelații. - Ce frumos! Dacă-mi faci și mie loc aici, în pătuțul tău, aș putea să-ți arăt pe pijămaluța ta care sunt cele mai importante stele de pe cer. - Sigur. Haide! Ai loc aici. - Dar ce bine e la tine în pat, sub plapumă! Tare bine mi-ar prinde și mie una. Știi, câteodată, este așa de frig acolo, sus, pe cer, că stau și mă întreb cum de mai putem străluci. - Daca vrei, mama îti dă și ție o păturică , pentru când te întorci înapoi, pe cer. - Ce bine mi-ar prinde!. - Mă bucur că îti place aici, la mine. -Tare mult! Dar ce ai aici? - Aici? Asta este manșeta de la mâneca pijamalei. - Dar ce nevoie ai de manșetă? Că din cauza ei nu pot să-ți arăt Carul Mic. L-a ascuns. În schimb… pot să-ți arăt Steaua Polară. - Și eu știu de ea. Uite-o! Nu-i departe de Carul Mic. - Stai o clipă, Adeline! Dar ăștia pufoși ce sunt? Văd că ei n-au steluțe. - Sunt papucii mei de casă, care îmi țin cald la picioare când mă dau jos din pat. Mama îți poate da și ție o pereche. - Da? Ce bine! Vezi eu n-am știut până azi nici de plăpumioară nici de papucei ...Uite! L-am găsit! Întoarce-te puțin. E Carul Mare. E pe spatele pijamalei, iar oiștea lui e pe umăr. Tu n-ai cum să vezi toate cele... - ...șapte steluțe din Car, vrei să spui? - Da. Dar cum de le știi? - Þi-am spus că am cărți multe,.... - Stai o clipă! Uite-mă pe mine, Steluța Alcor! M-au desenat chiar lânga cusătură. Era cât pe ce să dispar sub guler. - Dar chiar că ești mică, steluță dragă. - Așa spune și Mizar. O știi pe Mizar? - Nuu. - Mizar este steaua mijlocie din oiștea Carului Mare și prietena mea cea mai apropiată. Uite-o e aici! Cu ea stau deseori de vorbă, așa cum stau cu tine acum. Dar ce este asta așa de molcuță? - Este perna. Nici de ea nu știi? Așează-te pe ea și ai să vezi cum e. Mama are și pentru tine una, dacă vrei. -Uaa! Într-adevăr este moale! Cred că dacă mai stau mult pe aici, mă prinde somnul, iar Mizar va fi tare înrijorată. I-am promis că mă întorc repede. Numai ea știe de vizita mea la tine. Chiar că trebuie să plec acum. Nu știu cât de multe te-am învatat eu despre steluțe, în schimb eu am aflat de la tine despre plăpumioara cea călduță, despre pernița cea moale și despre papuceii cei pufosi, și îmi pare tare bine. Am să-i povestesc și lui Mizar de ele. Ea nu poate veni, că-i o steluță importantă în oiște. Eu sunt mai liberă. Așa că mai pot trece pe la tine. Pe curând! - Stai! Stai numai o clipa, dragă steluță. Mama ți-a pregătit un pachet. Sper că-l poti lua cu tine. -Uaa! Toate minunățiile astea sunt ale mele? Mulțumesc tare mult. Sunt eu o steluță mică, dar voinică. Acum chiar că plec. Noapte bună, Adeline! Și uite așa, dragi copii, să știti și voi că atunci, când Steluta Alcor nu strălucește pe cer, ea doarme pe o perniță moale, acoperită cu o plăpumioară călduroasă, și în piciorușe are papucei pufoși, totul primit în dar de la Adeline. Iar de atunci nu s-a mai plâns niciodată că îi este frig acolo, sus, pe cer. Gata de culcare, Călina? Vrei ceva? Vrei să înveți să împletești? Sigur. Mâine o rugăm pe bunica să-ți dea niște andrele și un ghem de lână. Dar bine că mi-ai adus aminte. În seara asta am să-ți spun povestea cu mănușa cea năzdrăvană. - Ce bine! Era o seară de iarnă, și citeam lângă foc, în sufragerie. Bunica, care își avea fotoliul lângă al meu , tocmai plecase la culcare și-și lăsase coșul cu lână și andrele pe covor. Cum am ridicat puțin ochii de pe carte, am văzut ceva mic care dădea să intre în coșul bunicii. La început am crezut că e un șoricel. Dar nu, era o mănușă. - Dar ce faci tu aici, mănușă dragă? Cum ai ajuns în sufragerie? o întreb eu. Nu cumva Sorin a uitat să te pună în buzunarul de la haină? - Sorin m-a pus în buzunar, dar vedeți, dumneavostră, D-na Gheo.... - Da.... -Vedeți dumneavostră....sunt numai eu, mănușa dreaptă, că cea stângă s-a rătăcit. Dar să nu-l certați pe Sorin, că nu e vina lui. A fost o vijelie mare, când ne-am întors azi de la grădiniță . Așa că acum am rămas numai eu, și îmi este tare urât. - Oh! Îmi pare rău, mănușică dragă. - De aceea am sărit din buzunar și, cu greu, am ajuns până la coșul bunicii, ca s-o împletesc la loc pe surioara mea. - Dar tu știi să împletești? - Da. Eu și sora mea am crescut cu bunica nostră care, cât era ziua de mare, împletea mănușele și fulare pentru copii. Mă bucur că bunica lui Sorin are culoarea albastră. Iar dacă n-o să-mi ajungă am să-i fac surorii mele două buline albe, ca zăpada. - Bine, atunci, mănușă dragă, am să te las să împletești mănușa pe care a pierdut-o Sorin. Am să-ți țin totuși companie, și am să citesc mai departe din carte. Și uite așa mănușa și-a căutat andrelele potrivite, lâna albastră, și a început să împletească. Dar pentru că era tare mică, i-a luat tare mult timp să facă un rând.... pendula bătea de-acum miezul nopții și ea mai împletea la rândul al doilea. Atunci, m-am ridicat și i-am adus aminte că-i târziu și că e timpul să meargă la culcare. La început s-a opus ea, dar după alte două încercări a pus andrelele în coș și, încet, a luat-o spre hol, unde era paltonașul lui Sorin. - Noapte bună, mănușă dragă. - Noapte bună, D-na Gheo. Mulțumesc pentru companie. În timp ce mă duceam la culcare, mă tot întrebam cum s-o ajut pe mănușa cea năzdrăvană. Dar iată că a doua zi, înainte de micul dejun, pe când o rugam pe bunica să ducă mai departe munca începută de mănușică, numai ce auzim clopoțelul de la ușa de la intrare. Era poștașul cu o mulțime de scrisori, dar și cu o mănușă albastră, întrebându-ne dacă nu cumva Sorin o rătăcise ieri pe viscol. Nu ne venea a crede. Da. Era mănușa stângă, surioara mănușii năzdrăvane. I-am mulțumit poștașului și repede am intrat în bucătărie, am pus mănușa la uscat, iar bunica i-a cusut două buline albe, ca zăpada. Când să plece Sorin la grădiniță, numai ce-o vedem pe mănușica năzdrăvană că-și scoate căpușorul din buzunar. - Bună dimineața, D-na Gheo. Când mă întorc de la grădiniță, am să termin de împletit la surioara mea. Atunci, bunica se apropie și , apleacându-se spre mănușa năzdrăvană : - Uite! Surioara ta a venit acasă. Știa că îți este urât fără ea. Și pentru că a ajuns cu bine, i-am făcut două bulinașe albe ca zăpada. - Pot să am și eu două buline albe? - Sigur. Tu ai să primești două buline albe ca zăpada și o steluță argintie, pentru inima ta bună. Spre seară, când îmi citeam cartea, lângă foc, numai ce le văd pe cele două mănușele că vin spre mine: - D-na Gheo, am venit să-ți ținem companie....afară iar e viscol, se aude vocea cristalină a mănușii năzdrăvane. Noapte bună, Călina! |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate