agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2010-05-01 | |
Mi-am pierdut clipele timpului meu alergand la maratonul ce nu-mi aparținea, de vreme ce era pe proprietatea ta, nu aveam cum să caștig, ajungand la finalul concursului învingătoare, așteptand un cadou ce nu exista. Cunoscand detaliile acestui joc de alergat, m-am simțit fericită alergand aproape de pașii tăi, îndreptandu-ne spre aceași direcție, cu inimile pline de speranță. Erai langă mine așa cum ești și acum, stand în locul tău preferat, savurand prajitura mea preferată, chiar de tine cumpărată. E dulce și firesc tot ce se întamplă, cateva clipe petrecute cu tine mi se par secunde infinite numărate de secundarul acului ceasornic, prinse în memoria amintirilor mereu reînviate, reînsuflețite de parfumul dulce acrișor al parfumului meu, purtat la întalnirea neîntalnirii dintre noi doi.
Ai plecat, fugind, cu respirația gurii tale pană la inimă pătrunse, în nefirescul unei cofetării ascunse. Un loc suav, o inimă caldă Un loc primitor, o inimă ce bate în ritm de tobe, E tot ce pot obține. E melancolic masa ce e întinsă, la picioare cade, Învăluit în taste de pian jucăuș…așa ca tine. Ești absent, iar eu gandesc Tu nu mai vii, eu nu mai plec Admosfera caldă, simț nostalgic de casă primitoare, O vară sub copacul vieții. E tot ce vreau, cu tine lană mine. Inima vibrează după ritmuri de mozart amețitoare. Aștept să vi, dar ești deja aici. Ochii cad, în inimă prinse în capcană de tremurul mainilor tale. Am pierdut jocul cu mine. Ai caștigat, dar nu mai ești același. Fața ta tristă… e și a mea, la fel de tristă. Vom fi oare la fel de zambăreți? Sau doar un vis, cand pleoapele mi se închid Trezindu-ne la realitatea de a fi în doi Stand doar noi, în lumea mea, … al celor doi. Te-ai întors ca și cum nici nu ai fi fost plecat și te-ai așezat la masa mea, pe scaunul ce-ți aparținea, iar eu așteptand momentul momentelor ce parcă durau secole întregi doar pentru a mă ține în brațe. Ești prietenul meu sau, ești prietenul meu?- m-ai întrebat tu cu ochii tăi mari și curioși, știind cu o intuiție exactă, răspunsul răspunsurilor inimiii mele. Te-ai șocat, confunzand situația ta confuză cu hotararea mea hotarată de a rămane mereu langă tine. Am așteptat reacția ta, care a fost atat de previzibilă precum imprevizibilitatea meteorologilor în meseria lor, de a prevede exact prevederile meteorologice apărute peste zi. Ai tăcut cum taci mereu, gandind ganditor sitația creată. Ai oftat, cum oftează cei ce merg la un campionat de alergat fără să fie pregătiți fizic, psihic, mintal. Ești nepregătit din cauza nepregătirii mele neașteptate. Știam că vei pune o întrebare întrebătoare, cu două răspunsuri surprinzătoare, dar nu te așteptai la răspunsul meu surprinzător de direct , calm și hotărat. Am spus „da” la întrebarea pusă de tine, tu care te așteptai să spun „nu știu”. Am mințit, noi, amandoi. Am mințit și eu, ai mințit și tu prin expresia feței tale, prin reacția ta cu totul surprinsă. Nu sunt o războinică cum numele imi spune, nu sunt victoriasa puternică și neînfricată cum arăt zilnic în vizorul lumii mele sigure. Nesiguranța e punctul meu ce mă dăramă, o crăpătură ce poate distruge complect apărătoarea mea construită în turnul vizual. „ Nu știu” ar fi fost un răspuns simplu , calm, direct și hotărat al inimii mele nehotărate. Am complicat situația necomplicată, complicand și mai mult complicata viață trepidantă a inimii tale complicate. Am smuls cu frică, frica ce statea pe tronul sufletului meu, cu răspuns, am așteptat răspunsul tău ce nu venea. Am pus eu întrebarea întrebătoare, așteptand să nu fie răspunsul așteptat de mine, rugandu-mă pentru bunătatea bunelor tale obiceiuri de a spune adevărul adevărat… Ai spus „da” , dar mințind, am simțit minciuna ascunsă, din fața ta timidă, ce ascundea adevăratul tău răspuns, „nu știu” . „Și acum ce vom face?”- îți spun eu prin scrierea scrisorii scrise de stiloul inimii mele confuze, cufundand situația ta și a mea cu cea al unui fir de iarbă, sau mai multe, puse în situație. „Ce voi răspunde?”, „Care va fi răspunsul tău la răspunsul meu pus de întrebarea ta inițială, urmată de întrebarea mea, răspuns fals al tău, urmat de al meu la fel de fals?„ „Ce va fi în viitor?”. Tot ce știu e că voi aștepta răspunsul tău, pana ce el va deveni și răspunsul meu… |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate