agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 862 .



De ce n-a fost jelită Carmen Zgarbur (2)
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [RiMoGa ]

2010-05-14  |     | 



Când ea a venit cu toată averea într-un rucsac vechi și s-a instalat stăpână peste patul lui, părinții au mai spus încă o dată:
- Fănușe, faci mare greșeală.
În final nu i-au mai interzis nimic, chiar dacă gura satului a vuit ca de obicei. Cutumele venite de la oraș – printre care și a avea țiitoare în văzul lumii, în casa bătrânilor – nu mai șocau în mod deosebit deși dădeau mereu subiecte de savuroasă bârfă, iar tinerii le revendicau ca pe un drept obținut la revoluție pentru noua lume ce se născuse.
El a privit-o vopsindu-și părul în roșu. A spus – nu vreau să faci asta, îmi place părul tău negru, se potrivește cu pielea măslinie, de creolă, se potrivește cu numele tău. Carmen, ca în Carmen de Bizet, a adăugat zâmbind și fremătând de dorință, fără să se întrebe dacă lui i s-ar fi dat rolul toreadorului. Ea s-a arătat neînduplecată și pletele de flacără au ieșit de sub casca improvizată. A ieșit la iveală o altă Carmen.
A doua zi s-au deșteptat în țipete. Fănuș s-a îmbrăcat mintenaș și a ieșit în curte. A apucat să vadă un bătrân zdrențăros și cu înfățișare sălbatică cum o târăște de păr pe iubita lui. „Þi-ai bătut, fă, joc de-ai tăi, de mă-ta și de tac’tu” l-a auzit zicând și dintr-un salt a fost lângă el. A sărit îndată și Riți care dormise la ei peste noapte. Au tras voinicește de fată, fiecare de câte o mână. Au reușit s-o smulgă din mâinile zdrențărosului și când au văzut jos cuțitoiul lung și ascuțit pe ambele părți care-i căzuse de la brâu, s-au îngrozit. Omul a luat-o la sănătoasa dar spaima a rămas între ei, mută, ca și icnetele femeii, ritmice. În prag, mama a privit fără milă. Nu l-a căinat pe fiu, nici pe nora fără verighetă. Cum e tatăl așa e și fiica, a spus, și fiecare om are părinții pe care-i merită. Ca și soarta. Ereditatea nu lasă loc pentru compasiune. A intrat în casă.
- Nu-i tatăl meu, i-a lămurit tânăra pe cei din familia iubitului ei, e omul care m-a crescut.
Soacra a mai privit-o o dată urât, iar socrul, mișcat de toată povestea, a spus câteva cuvinte de mângâiere.
- Tu, Eufrosină, ești fără inimă, a spus el nevestei când s-au aflat între patru ochi.
- Iar a ta e în despicătura pantalonilor. Eu miros scumpule, iarba rea de la o poștă pe când tu și cu fii-tu vă lăsați ca ursul păcălit de vulpe. Să nu cumva să rămâneți într-o zi de tot fără coadă.


- Nea Dinule, l-au necăjit pe tatăl băiatului niște săteni care ajutau la depozit, umblă vorba prin crâșmă că fecioru’ matale ți-a adus noră de la șatră. S-au uitat cu grijă, ca nu cumva să-i audă chiar acesta, dar el își făcea treabă mai încolo cu niște cărți ce se cereau aranjate la raft.
Omul și-a oblojit rușinea născocind niște vorbe de duh. Ar fi putut să întrebe pe cumnata lui, la tipografie. Sau pe fiica lui, Alina, care lucra la editură. Presupunând că erau însă aspecte ale vieții care nu se află decât din întâmplare, n-a făcut-o, dar s-a dus în după masa aceea, fără să știe nimeni, pe urmele celui cu cuțitul. A intuit încotro locuia el. A mers pe șoseaua ce ducea spre oraș, apoi de-a lungul unei căi ferate scoase din uz până a dat de un cartier urât, de bloculețe-ghetou cu zdrențe atârnând la ferestrele lipsite de balcoane. Și-a amintit de evenimente petrecute în tinerețea lui. În acele vremuri îndepărtate o șatră se statornicise aici, laolaltă cu oamenii săraci veniți din toate colțurile țării, în cartierul muncitoresc al orașului, înflorit brusc prin aportul câtorva industrii prelucrătoare alături de vechile exploatări miniere. S-a întors mai degrabă uimit decât horipilat. I-a spus fiului său și a adăugat: rămâne între noi, maică-ti n-o să-i suflu o vorbă. Iar fiul a postulat fără ezitare – și dac-ar fi hotentotă din Africa, eu tot aș vrea-o să-mi fie alături. Și e remarcabil că de acolo de unde vine ea a avut ambiție de a ajuns până aici. Măcar în lumea de unde vine ea, femeia nu cârtește în fața soțului, a observat tatăl oftând, iar Fănuș s-a bucurat că începuseră să fie de acord în cea mai importantă problemă a vieții lui.

*

Mă așez la masa de lucru și-mi deschid laptopul, cu intenția să-i scriu lui Ashley. Ca întotdeauna când îi scriu persoanei iubite, încep să scobesc nițel prin amintirile comune cu voluptatea cu care m-aș scobi în dinți după o masă copioasă. În timp ce-o așteptam pe Zgarbură la depozit și-a făcut apariția un bătrânel cu o carte scrisă de el – probabil cartea vieții lui – tipărită la vreo editură care i-a pus-o în brațe și i-a întors spatele. Așa că moșul s-a văzut nevoit să se țigănească de una ca Doamna Carmen să i-o vândă, dar neștiind cum stau treburile pe la dânsa ... am fost de față când obraznicele alea, care mie mi-au făcut temenele, mai că l-au dat afară. Asta mi-a amintit de prima mea carte publicată în America pe banii mei la o editură obscură, de vânzările slabe și de piesa genială pe care eu cu Ashley am pus-o la cale, regizat-o și interpretat-o. Ar fi o poveste lungă dac aș spune-o din fir a păr, pe lângă ea cea a lui John Doe și a creatoarei lui ar părea banală. Ca să rezum, într-o zi m-am cățărat pe scara unui colos de metal și sticlă în construcție strecurându-mă prin sistemul de protecție. M-am suit undeva spre ultimul etaj construit și am privit furnicarul de oameni și mașini. Am strigat la ei de acolo de sus, dar nimeni nu m-a auzit. Atunci mi am dat hanțele jos de pe mine una câte una și am început să le arunc de sus. Câțiva au catadicsit să mă privească. Le-am spus cine eram, ce scrisesem și că nu peste mult timp urma să cadă și ultimul lucru de acolo de sus: eu însumi. Dacă voiau ca nenorocirea să nu se-ntâmple, tot ce aveau de făcut era să dea fuga la librăria de după colț și să mi cumpere cartea și să mi-o arate cu coperta în sus. În tot timpul acesta, my dear and faithfull Ashley (care în treacăt fie spus e și agentul meu literar) a filmat totul cu o cameră de amator. A tălmăcit chipurile ce spuneam, că mare lucru nu se înțelegea din răcnetele mele, pretinzând că stătuse de vorbă cu nebunul de mine întâmplător, înainte să mă urc acolo. Câțiva au plecat. Nu le vedeam decât capetele rotunde, cheliile roz sau coafurile și vârfurile pantofilor. Arată caraghios omul văzut de sus. Toate rotunjimile ies în evidență, doar ascuțimea nasurilor și a pantofilor rupe rotunjimile. După un timp s-a întors o cucoană bătrână. Þinea în mână cartea mea. Apoi au imitat-o și altele, tot (ce-i drept) femei și tot în vârstă. Prima mea carte avea coperte albastre. După un sfert de oră piațeta s-a umplut de albastru intens, în care se reflecta albastrul și mai albastru al cerului și undeva, minuscul și îndepărtat se oglindea silueta nudă pușcă a autorului. Nebunul gata să se-arunce în gol pentru bani, adulație și succes. Sau escrocul care și-a planificat atent reality-show-ul. Sau câte puțin și din unul și din altul. Am stat după asta patru ore în cușca cu gratii, la arest, și trei săptămâni am plantat pomi prin parcuri și-am vidanjat cuminte closetele ecologice, timp în care caseta mea s-a vânturat pe la toate mediile amatoare de senzație. Apoi au urmat Oprah Winfrey și celebritatea. Și totuși cartea vieții mele – cartea pentru care voi fi pomenit peste generații – încă n-am scris-o. Acesta a fost unul din celelalte două scopuri, cele oculte pentru care, de la bun început am intrat în aventura mea românească. Un roman trăit – în care să-mi asigur rolul – ca la teatrul interactiv – de regizor, actor, spectator și din nou regizor finalizator al unei creații cu mai multe începuturi. Mă gândesc deja cum o s-arate noua mea carte. Probabil că o s-o scriu, ca pe celelalte, la persoana întâi. Se pare că cititorul de azi nu mai acceptă convenția literară, vrea iluzia autenticității (de parcă genul memorialistic ar fi autentic și sincer). Vrea să „uite” că ăla – scriitorul, nu-i decât un fabulator ordinar, care minte de stinge. În fine, cel puțin de data asta o să fie autentic. Viață trăită. În treacăt, fac câteva exerciții de limbă română. Încerc câteva anagrame. Șarade. Cumetrii de cuvinte. Ajung, din întâmplare, direct la esență.
Literatură. Lătrătură. Lătură.

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!