Miscelanea


* Gunoaiele se strâng în Londra la marginea trotuarului, în saci de plastic. Pe străzile principale, vin mașinile și le încarcă. Pe străzile secundare înguste, cum era strada noastră, venea un gunoier cu o remocă trasă de mână. Undeva pe cheiul Tamisei (ne-a fost arătat locul de către ghidul din vaporaș, la întoarcerea de la Greenwich), ele se colectează apoi și se duc în comitatul Essex unde sunt reciclate sau distruse.

* În parcuri coșurile de gunoi sunt mai rare ca la noi.

* În autobuze nu am auzit altercații; urcarea se face în ordine, fără înghesuială. Se validează card-ul și se trece în spate. Nu se stă grămadă lângă cabina șoferului în timpul mersului, există un semn până la care ai voie să te apropii. Înainte de stație, apeși pe un buton care acționează o sonerie ce avertizează șoferul să oprească și să deschidă ușile (clinchetul e foarte plăcut, ca de clopoțel de claxon de bicicletă).
Autobuzele etajate au sistem de CCTV, pe imperială poți să te vezi pe un ecran.

* Linia National Express de coaches (autocare) face legătura cu destinații din toată țara. Am văzut peste tot prin Londra autocarele respective, care au și ele numere.

* Se organizează în Londra Sightseeing Tours, tururi ghidate cu autobuze cu imperială descoperită. Prețul e neconvenabil dacă ai travelcard, care nu este valabil aici. Informații berechet pe Internet. Se organizează și plimbări tematice, în grup cu ghid.

* Tururile "de picior" pentru cunoașterea Londrei (ca "insider") sunt diverse ca tematică: "Turul Epic" include o introspecție în sistemul claselor sociale engleze în epoca modernă, "Secrets of Soho" te introduce în zonă boemă a Londrei, poți face o vizită la Scotland Yard și la centrele de servicii speciale, afli mai multe despre al doilea război mondial și efectele asupra populației civile etc. "Turul Originilor" te introduce în istoria comerțului cu sclavi, ți se vorbește despre legătura dintre zahăr, sclavii încătușați și "magnificența" bogăției acumulate în Londra. Sau despre nașterea Americii, despre părintele ei quaker-ul William Penn, despre originile colonizării Australiei ori despre Londra medievală.
Ba chiar se organizează și un tur al locurilor bântuite de fantome, dacă ai curajul să te alături unui asemenea grup excentric!
E important că Londra vrea să se dezvăluie și știe cum s-o facă.


* Nu am luat contact cu "lumea interlopă" a orașului, decât incidental. Într-o zi, ne-am rătăcit puțin în pasajul subteran de la Marble Arch la vreme de amurg. Am văzut pe jos ceva ce semăna a culcuș de homeless și am luat-o la picior. Ieșind la lumină, pe Hyde Park Lane, am văzut un bătrân bărbos și zdențăros cu toiag în mână și rucsac care vorbea singur. În altă zi, când am vizitat muzeul V&A, un individ (drogat? cerșetor? excentric?) stătea culcat pe jos, în fața treptelor, cu căștile pe urechi, departe de lumea dezlănțuită. În rest, nu am văzut alți reprezentanți ai "subteranei existențiale".

* Toaletele publice (cu excepția cabinelor ecologice - una singură am văzut de acest gen lângă debarcaderul din Greenwich) sunt cu acces gratuit și într-o stare de curățenie exemplară. Există facilități pentru mamele cu copii mici: un mic pisoar montat la înălțimea potrivită, un cuptor pentru distrugerea scutecelor de unică folosință, o mică tăblie rabatabilă pentru a pune acolo copilul și a-l schimba. La unele toalete, persoanele cu dizabilități pot solicita asistență din partea personalului.
Cabinele ecologice funcționează cu 20 de pence (moneda galbenă octogonală), au ciclu automat de spălare (flush) după ce ieși din cabină și înăuntru, toate facilitățile (apă curentă, săpun, șervețele etc). Timpul maxim alocat: 20 de minute, după care ușa se deschide în cazul în care n-ai ieșit.

* Marile firme de alimentație gen fast-food, Mac Donald's și Pizza Hut au spații mai modeste ca la București. Cel puțin, acelea peste care am dat noi. Angajații sunt foarte tineri și în mare parte, străini.

* Drumurile publice din Londa se numesc "Road", "Street", "Lane", "Place" "Court" sau "Mews". Acestea din urmă, întâlnite la tot pasul, sunt fundături sau mici alei unde erau pe vremuri gradjurile și adăposturile pentru trăsuri, construite în spatele caselor. Actualmente, multe din acele construcții auxiliare, scunde de înălțime au fost transformate în case de locuit.

* Numele de piețe se termină cu "Square", "Circus" sau "Crescent", după cum sunt pătrate, rotunde sau în formă de semilună.

* Am servit specialități culinare naționale, brânză roșie de Liecester, galbenă de Cheddar, am mâncat chiar și ceapă cu fuște, ecologică, din grădina lui John Bull (serios vorbind, chiar era trecut pe etichetă numele cultivatorului) care n-avea gustul cepei românești. Am cumpărat mere englezești de vară, mici și dulci, delicioase la gust. La supemarketul Sainsburry, de unde ne-am aprovizionat zilnic cu de-ale gurii, totul era după tipicul binecunoscut și la noi, odată cu apariția marilor mamuți cash and carry. Singurul lucru pe care l-am văzut pentru prima dată erau câteva linii de caserie cu "autotaxare": clientul își așează mărfurile pe cântar și operează singur la casa de marcat. Nu mi-am explicat cum se face verificarea împotriva fraudelor.

* La hotelul nostru, micul dejun englezesc e consistent, cu mâncare gătită, cârnați, fasole, omletă, roșii coapte etc. Cel continental este rece și fără carne. Ouăle fierte tari sunt piesa de maximă consitență.

* În ciuda prejudecăților pe care le-am avut în urma lecturilor depășite, Londra este un oraș foarte aerisit. Grija pentru mediu este deosebită, autobuzele poartă inscripția că sunt echipate cu motoare ecologice.

* Semafoarele pentru pietoni se acționează manual, prin buton.

* În fiecare stație de autobuz există o hartă a zonei cu detaliu asupra amplasării peroanelor pentru diverse linii și direcții. În subsol, poți identifica după literă, în ordine alfabetică, orice destinație unde vrei să ajungi. În dreptul ei sunt trecute numerele liniilor care ajung acolo. Cu numărul respectiv te întorci la harta zonei unde te afli și identifici peronul, după care aștepți bus-ul și te urci. Există în stații și automate pentru tichete.

* Taxiurile negre au cabina șoferului delimitată prin sticlă și scaune rabatabile cu spatele la șofer.

* Birourile de schimb valutar nu se numesc "Exchange" ca prin restul Europei, ci "Bureau de change", probabil de pe vremea când predominau turiștii francezi.

* Hârtiile din parcuri (am văzut asta în parcul regal din Greenwich) sunt adunate de un angajat care umblă cu un rucsac special și un fel de pârghie cu care agață hârtia de pe jos. Așa se explică probabil curățenia impecabilă, că vorba ceea, orice pădure are și uscături, fie ele "de import" ori nu.

* Doamnele din Londra sunt inteligente și cu bun-simț vestimentar. Deși plină vară, temperatura fiind cam la 18 grade C, le-am văzut purtând eșarfă la gât (cam același tip de eșarfă, uni, cu franjuri). Se poartă blugii, dar cu pantofi, nu cu adidași. Musulmanele poartă voal, indienii turban (fie ei în timpul serviciului ca salariatul ce stă de pază în gheretă la metrou), fiecare după cum îi e obiceiul, obișnuința sau nevoia. Femei și bărbați la patru ace (la costum) am văzut doar în cartierul de funcționari superiori, pe la Ludgate Hill.

* Există în Londra un ziar care se distribuie gratuit, cum e "Compact"-ul la noi în capitală. Se numește "TheLondonPaper" și e distribuit pe stradă. În perioada în care am fost noi, Anglia era întristată de moartea în Afganistan a unei femei-soldat, despre care am aflat din acest jurnal.

* Nu am văzut în Londra instalații de aer condiționat în genul celor de la noi: cu acea inestetică și ostentativă unitate exterioară fixată pe fereastră, din care curge apă. Probabil că dacă există (deși regimul climatic e acceptabil vara) sunt modele mai sofisticate.

* În limba engleză modul de adresare e universal: "you" fie că vorbești cu un copil sau cu un bătrân, cu un președinte de corporație sau cu un măturător. Respectul e pentru calitatea de semen, nu pentru vârstă, funcție, avere etc. Numai lui Dumnezeu, englezii i se adresează cu arhaicul "Thee". Lucrul acesta ar trebui să dea de gândit.

****

Periplul s-a încheiat. ”All good things come to an end”, vorba lui Nelly Furtado. Ne îmbarcăm la metrou, cu destinația Heathrow, terminalul 2. Cel de-al cincilea, cel mai nou, are stația lui proprie în continuare, ca și terminalul 4, pentru care se schimbă trenul pe parcurs. De asemenea, linia Picadilly mai are o ramificație, spre Uxbrige. E bine să te uiți cu atenție pe panoul de pe peron (Eastbound sau Westbound Platform), sau la ceea ce scrie pe parbrizul primului vagon. Trebuie oricum să ai în minte harta liniilor de underground. Noi am avut-o afișată în camera de hotel.

În dimineața asta frumoasă, ne luăm rămas bun de la Anglia. Sau de la Londra, care e într-un sens mai mult decât Anglia (și în alt sens mai puțin). E ceva diferit. Mi se pare că e încă metropola fostului imperiu și, fără îndoială, o destinație turistică internațională. Toate cele cinci zile au fost frumoase, Dumnezeu ne-a dăruit mie și Britaniei un timp extraordinar pentru rendez-vous-ul nostru. Ceața n-am văzut-o iar cei câțiva stropi au fost ca să nu zicem că nu ne-am aflat totuși, la Londra.
Mă gândesc la toți cei care au fost aici înaintea mea, în excursie sau cu serviciul; privilegiați ori hăituiți de soartă. Poate că au cunoscut mai mult sau mai profund acest oraș. Dar nimeni n-a ars atâtea calorii sufletești ca mine. N-a însemnat pentru ei la fel de mult.
În ziua de azi, când a vedea fără să călătorești nu mai e o problemă, când poți să stai comod în fața televizorului sau calculatorului și să vezi, auzi și înțelegi "spectacolul lumii" fără oboseală, stres și riscuri, trebuie într-adevăr să fii legat sufletește de locul pe care te hotărăști să-l bați cu pasul. Sau să vrei să trăiești partea emoțională a spectacolului.
M-aș fi lăsat poate și mai mult pradă emoției dacă n-ar fi trebuit, ca om de cuvânt ce sunt, să înregistrez toate detaliile, să fotografiez sau să rețin, pentru că prin ochii mei vor privi și alții, rămași acasă. De asemenea, fiind "conducător de excursie" a trebuit să mă documentez temeinic asupra traseului și asupra tuturor "problemelor de supraviețuire", așa că șansele de a mă lăsa surprinsă de ceva, suspansul cum s-ar zice, n-a mai fost atât de mare. Dar, a fost!
Oricum Anglia e prima țară "străină" în care am pus piciorul din proprie inițiativă. Pun cuvântul între ghilimele, pentru că nu m-am simțit străină nici un pic, după cum nu m-am simțit străină nicăieri în Europa.

Stațiile "curg" ... Acton Town, South Ealing, Boston Manor, Osterley, Hounslow East, Hounslow Central, Hounslow West, Hatton Cross ... ”please mind the gap between the train and the platform” ... un conac, un domeniu plin de verdeață ... clădiri de orășel de provincie, un islaz-parc (abia acum îmi dau seama că de fapt locurile astea sunt foarte frumoase și "pitorești"), o doamnă care-și plimbă cățelul, o intersecție aeriană de autostrăzi ... din nou în subteran.
La aeroport, trecem iarăși prin "vămile" și stresul dinaintea îmbarcării. O sticlă de spirt cu care nu știm ce să facem, nu găsim un coș s-o aruncăm, nici s-o abandonăm nu ne vine, că cine știe ce alarmă generală se declașează ... până la urmă aflăm că se poate sigila într-o pungă de plastic. Cum era să nu găsim ghișeele pentru check-in, cum am abandonat pentru câteva zeci de secunde bagajele, riscând să fie ridicate și date la distrus, conform anunțului repetat prin stație, cum am stat liniștiți în zona de așteptare până ce i-am auzit pe alți români zicând "Poarta 10" și atunci am pornit-o spre terminal ... aș avea ce povesti, atâta doar că hazul de necaz n-ar încăpea în cuvinte. În fine iată-ne în avion și după o întârziere a cărei cauză n-am aflat-o, suntem din nou în aer ...
Meditez la asemănările și deosebirile culturale între nația mea și cea britanică ... nu pot să spun că zestrea arhitectonică a vremurilor trecute e net în favoarea englezilor, ori că metropola noastră e într-un registru cu mult inferior de civilizație "materială" ... și atunci? Monumente avem și noi (e-adevărat, nu ca Albert Memorial, dar ...), parcuri frumoase, muzee atractive avem, confort în locuințe, restaurante, magazine și hoteluri avem ... poate că e vorba de ceea ce se află în spate, în partea legată de structura umană. Nu vreau să supăr pe nimeni, nici să-mi critic poporul dar ... cred că englezii au câștigat un loc aparte în istorie prin coeziunea lor ca națiune (îi includ și pe britanicii de peste mări, din colonii și dominioane care în ultima conflagrație mondială au alergat întru ajutorarea patriei-mamă - vezi monumentul de la Hyde Park Corner), prin faptul că i-au unit mai mult marile interese decât i-au separat orgoliile, micile interese de grup sau clasă socială ... lucrul acesta se vede cum nu se poate mai bine în Londra unde n-am văzut acte de intoleranță între atâtea etnii, într-o populație atât de eterogenă ca și componență, dar care respectă cel puțin aparent (aparența e însă cea care creează prima impresie, cea mai importantă) regulile de bună purtare.
Îmi dau seama că voi duce o nouă povară de aici înainte ... dorul de Anglia, care de fapt într-un fel sau altul m-a urmărit toată viața. Dar acum ochii au văzut, picioarele au purtat pașii și inima - care n-a fost dezamăgită, ci dimpotrivă - va cere mai mult ...
După vreo două ore, intrăm în spațiul aerian românesc. După altă jumătate de oră aterizăm pe Otopeni. Mulțumesc Cerului că am ajuns cu bine și, potrivindu-mi ceasul după ora locală, restitui Marelui Timp cele două ore de viață dăruite la plecare.