- Bună ziua! Îmi permiteți să iau loc la masa dumneavoastră?
- Poftiți.
- Parfumache, mă numesc, zise noul venit.
- Onorat. Nae Ocnăreanu, se prezentă vechiul client, bucuros că are cu cine schimba o vorbă.
- Parcă vă cunosc de undeva, reluă Parfumache luând loc la masă și comandă o tărie.
- Cine nu-l cunoaște pe Nae Ocnăreanu!, zise acesta cu autoironie.
- Într-adevăr, aveți o figură... remarcabilă.
- Am fost primarul orașului, domnule! Măcar pe-un afiș și tot m-ați fi văzut.
- Primar?! ... Înainte sau după...?
- După... După Marea Zdruncinare de la ’89, zise fostul și râse zgomotos.

- Sunt primari de-o viață, zice amicul Nimeni, cu o insistență aproape firească, și, chiar dacă au trecut cu mult de vârsta pensionării, se tot înscriu în cursa pentru un nou mandat.
"Sunt primar din cincizeci și șapte, mărturisește cel mai longeviv dintre aceștia. Ai un sentiment de împlinire să fii cincizeci și cinci de ani primar. Consider că n-am greșit prea mult, am crescut odată cu comunitatea. La cum arăta pe atunci localitatea și cum e acum... Dar, cel mai mult contează relația mea cu oamenii, pe care îi cunosc, le știu nevoile și ei mă știu pe mine. Nu cred că există cineva care să-i cunoască mai bine decât mine, nici măcar rudele. Sunt multe lucruri pe care, oricât ai vrea să le faci, nu ai cum. În fiecare seară, însă, mă gândesc dacă a plecat de la mine vreun locuitor nemulțumit”.

- Domnule, am fost un persecutat al vechiului regim,zise Nae Ocnăreanu. Fost deținut politic...
- Trebuie să fi suferit enorm, îl compătimi Parfumache.
- Am făcut ani grei de închisoare.
- Ați înjurat regimul!
- Nicidecum. Am fost prins furând. Da, domne’, am furat. Ce crezi? Ouă!
- De la vecini?!
- Nu, domne. De la "Avicola", unde lucram eu atunci, pe vremea lui Ceașcă.
- Și, pentru câteva ouă, la închisoare! Astăzi se fură statul cu totul și nu pățește nimeni nimic.

- Primarii din România nu o duc rău deloc, își susține Nimeni opinia. Dacă ne uităm la salariile pe care le încasează de la stat, ne lămurim pe deplin. Mulți dintre primarii în funcție primesc un salariu chiar mai mare decât cel al președintelui sau al premierului. Așa se explică îmbulzeala, din patru în patru ani, a zecilor de mii de candidați la un fotoliu de edil.

- Deh, domne, la pușcărie!, continuă Nae Ocnăreanu. Pentru câteva... mii de ouă. O autodubă cu cartoane, o nimica toată la cât se fura zilnic.
- Ce făceați cu atâtea?, se arătă curios Parfumache. Că de vândut, nu le puteați vinde.
- Aveam și eu obligații. În criza de atunci, valorau mult. Cum crezi dumneata că mă mențineam în funcția de secretar de partid pe întreprindere? Dădeam la mahări. Și mai scăpam pe la câte un bufet, la negru, chiar și la ăsta în care stăm acum, pe când era la mandatar...
- Și, cu relațiile dumneavoastră...!
- Nu s-a mai putut mușamaliza dosarul. Că a fost unul care s-a tot ținut de capul meu. Un informator ordinar. Un anonim. Nici măcar membru de partid nu era. Că, știi dumneata, în partid erau primiți numai tovarăși cinstiți, gospodari, nu derbedei și terchea-berchea.
- Mda!, făcu Parfumache, neutru, și-și aprinse o țigară.

Ceva stăruitor începe să-l mănânce la limbă. Nimeni rostește, aproape mecanic:
- Salariul este o parte, dar grosul este ceea ce-și însușesc din diferite șmecherii, din acțiuni primite cadou pe la diferite societăți. În plus, mașinile, utilajele, angajații instituției și ai regiilor din subordine sunt la dispoziția primarilor și lucrează la vilele lor, la proprietățile și terenurile lor. O parte din materialele de construcții destinate lucrărilor publice fac picioare către primar și gașca acestuia. Sunt și primari corecți și gospodari. Puțini, însă. Majoritatea lor abuzează de putere, sunt susținători ai lumii interlope și mizează, la rându-le, pe sprijinul acesteia în alegeri. Și nu se dau în lături de la a sfida legile și regulile de bună practică, pentru a-și apăra interesele sau pentru a-și servi clientela.

- Pot să servesc una?, întrebă Nae Ocnăreanu, arătând către pachetul cu țigări.
- Cu plăcere, îl îmbie convivul și-i întinse pachetul cu o brichetă deasupra.
- M-a prins Miliția, povesti mai departe fostul primar. Am fost judecat și condamnat la locul de muncă, un an jumate. Cu pile, că, altfel... înfundam pușcăria pe termen lung.
- După cum înțeleg, ați fost condamnat de drept comun, nu politic!
- Hă, hă... Păi ce, mi-a fost greu după Revoluție, s-o întorc ca la Ploiești? Deloc. Am folosit "clișeul" că furtul ouălor a fost o înscenare pusă la cale de Securitate. Că, în realitate, fusesem un oponent al regimului, un disident, acea forță care submina sistemul chiar din lăuntrul lui.
- Și ați fost crezut?
- De ce nu?! Doar n-am fost eu singurul în asemenea situație. Alții ca mine au ajuns pe treptele cele mai de sus ale piramidei.

- Să fii primar este ceva deosebit!, se amuză, nestingherit, Nimeni. Mulți oameni renunță la profesiile lor, de altfel, onorabile, de medici, profesori, ingineri, își pun banii în joc și își risipesc energiile în lupte de multe ori riscante, pentru a ajunge primari. De ce? Simplu. La noi se poate fura, șantaja, distruge, fără nicio răspundere.

- Și, acum, de ce nu mai sunteți primar?
- Am fost suspendat din pricina unei diversiuni. Și, cum era de așteptat, după aceea lumea nu m-a mai votat.
- Tot foștii securiști!
- Tot. Vecinul, fost securist și care făcea parte din opoziție, a pus totul la cale.

Nimeni își duce la capăt spusele:
- Am citit că oamenii care conduc cele mai mari orașe din țară se laudă cu averi care ajung la milioane de euro. În declarațiile de avere, unii dintre ei abia au avut loc să-și treacă toate bunurile: terenuri, vile, case de vacanță, apartamente, mașini de mașini, șalupe, bijuterii, tablouri și conturi cu sute de mii de euro. Firmele în care dețin acțiuni prosperă, de la an la an. Dar, averile unora dintre edili nu se opresc aici. Prin jonglerii cu terenuri publice sau eliberări ilegale de autorizații de construcție, au obținut foloase necuvenite, sporindu-și nelimitat averile. În alte părți ale lumii n-ar fi posibil așa ceva. Acolo când un cetățean este ales primar, știe că nici el nici rudele până la gradul doi nu pot face afaceri cu statul, iar că afacerile personale trebuie să și le încredințeze unei firme neutre spre administrare.

- Vecinul! Și, mă rog, ce a născocit?, întrebă Parfumache, deosebit de curios.
- A făcut plângere, cum că m-ar fi prins furându-i ouăle din coteț.
- Iarăși... ouă?!
- A adus și martori. Bineînțeles, mincinoși...
- Și v-a acționat în judecată?!
- Nu. A zis că se mulțumește cu destituirea găinarului, adică a mea! Auzi, domne, eu, găinar! Eu, care am suferit în vechiul regim!
- Domnu' Nae, nu vă deprimați! Ãia sunt experți în diversiuni. Nu vedeți, țara asta e zăpăcită de atâtea și atâtea diversiuni. Și nu sunteți nici prima și nici ultima lor victimă.
- În sănătatea matale, că bine o ziseși! Fac cinste, că-mi placi, domnule!... Chelner! Două mari!... Și două ouă, ochiuri!