agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1617 .



Clișeu35: pământul
proză [ ]
o altă viziune

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Tyly ]

2010-06-27  |     | 



Pământul are și el raze. Oamenii. Unii stau cu picioarele în sus. Dar nu cad pentru că îi atrage ceva la pământul acesta. Nici ei nu prea știu ce. Doar că dimineața le e cam greu să se ridice și să plece la muncă. Adică la însorit. De fapt, la împământit. Pentru a săpa cu plugul de raze și, apoi, să așeze brazdele către ei înșiși. Să aștearnă patul de semințe. Să sufle în ele ca în jar. Ele să se coacă. Apoi, copiii raze să prindă meșteșugurile de la părinți... Unii se duc la încălzit și luminat. Probabil de aceea au buzunarele pline cu lițe și baloane transparente. Agață de fiecare copac aure prin care să intre musculițele, bondarii și alte aripioare care să se vânture ca foalele spre bunăstarea societății de consum.
Alții îl bătătoresc nefăcând mare lucru. Cu alte cuvinte, bătând pasul pe loc. Doar ridicând sus de tot capul, părând să se compare cu norii. În timpul acesta vorbesc cu Cioran, Eliade și alții, despre natura lor. Conștiință. Amărăciune și disperare. Mituri și alchimii. Despre tinerețea fără de ea însăși. Și alte lucruri ce depășesc sferele joase. Unde e întotdeauna mai frig. De multe ori dă și înghețul. Din nefericire, sau... nu știu cum s-o iau, ei pot stârni furtuni și mai mari decât burdufurile umflate printre care planează ideile. Înțepătoare. Care chiar au rolul să plouă. Oceanele din ochi, lor li se datorează. Uraganele sunt doar șiroaiele de lacrimi ce curg până în barba celor de dedesubt. Și toate bucuriile se îneacă într-un triunghi.
Cei care practică levitația stau pe laterale. Ca niște urechi imense ce captează informații de toate nivelele. Frecvență, intensitate, arie de extindere, de comunicare. Uneori mai cad în mâini, așa ca rapperii, dar au învățat cum să nu și le frângă. Pentru asta, mai împrumută calciu și fier de pe la plantele ce se dezvoltă ca pilozități.
Vecinul pământului este chiar soarele care stă înfipt într-un uluc precum un buzdugan. Și dacă vede că pămâtul are plete și barbă frumoase, de oftică, se aprinde foarte tare, arzând totul în calea lui. Începe o campanie de arșiță, punându-și flăcări în gură. Ca fachirii. Și-apoi le suflă peste tot ce-i încape sub privirea precum un radar. Începând cu florile: narcise, trandafiri, gerbera. Apoi cu arbuștii, copacii: lămâi, meri, banani. Până când și pe misterioasa lună a boit-o în nuanțe de galben și o scoate din locuință doar noaptea, de teamă să n-o îndrăgească vecinul Pământ și să i se năzară să o fure în vreo noapte, ca pe sabine, iar mai apoi, să și-o înrămeze în propriul cer.
Uneori, când se mai înfurie că vreo lighioană vecină îl ciupește de gene sau îi cântă prea tare la ureche, apucă Pământul de raze și-l rotește ca pe o timonă a timpului. Și-așa, roata vieții se învârte! Oamenii de sus ajung jos, unde s-au adunat toate volburile. Târându-se prin noroaie. Toată nava timpului plutește ușor către infinit, având grijă să nu se lovească de aisbergurile ca niște coarne de rinocer înfuriat. Ceața simțurilor se lasă, așa cum își lasă orice mireasă vălul.
La anumite intervale de timp, nu știu dacă regizate, complotate ori intempestive, oamenii raze se orbesc unii pe alții cu tot felul de lucruri ciudate și chiar de neînțeles. Câteodată, își scot spadele și se duelează până ies scântei. Așa apar apusurile de pământ, precum cele de soare. Și asta, tot datorită lui, jupânului portocaliu, care bagă fitile. Le unge cu sudoarea minților. Apoi, le dă foc.
Nu poate urma decât o explozie.


(27 iunie 2010)

.  |








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!