agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2481 .



Frumoasa cu ochii de codru abia înverzit
proză [ ]
fragment de roman (6)

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Tulceanul ]

2010-08-01  |     | 



Plecăm din București chiar pe 1 august, la 7.30 a.m. Acceleratul, luînd-o spre nordul și răcoarea paralelei 46, ne va lăsa iarăși pe pământ cât mai departe. Gara de Nord, gară eliberată matinal de orice agitație, precum străzile orașelor, nu-i deloc umblată precum ulițele satelor, acum, duminică dimineața… A început postul Maicii Domnului. Trec peste Argeș, trec și peste un pârâu mai la nord de Capitală. Se vede Ploiești-Vest, c-un Billa, c-un bloc în construcție, cu altele având vreo opt etaje, de la periferia caragialească a orașului haimanalâcului spre Carpați și dincolo de ei.
Iubito_Una, ți-e confortabil cu tâmpla dreaptă în poalele mele. Visezi. Câte cuprinzi cu ochii tăi, deplasându-ne puțin câte puțin spre pământurile tale nordice!… Îmi dau și eu cu presupusul: noaptea, spre acea stea polară se încrețește câmpia aceasta muntenească, dunăreană… E încă timp să dormi adânc, urmează Câmpina, însă după Ploieștii însoriți, liniștiți, îți ridici ochii pe geam, exact când se întrezăresc primele dealuri mari, subcarpatice.
Eu mă delectez din „Vacabularul de vocabule rare”, pe care tu ai citit-o de cum a fost publicată, anul acesta. Când te trezești de-a binelea, hotărâm să deschidem o altă carte foarte dragă, de la jumătate, unde rămăsese lecturarea noastră concomitentă a romanului “Avionul de hârtie” de Costache Olăreanu. Valea Prahovei, soarele printre nori, poienile, grohotișurile, pantele abrupte, casele, crenelurile munților ne determină să întrerupem după vreo zece pagini lectura.
- Uite, cum curge râul! – remarci, așa, scrutând valea, îmbăiată și ea de soare, exact precum pielea ta de zorii dușului înaintea plecării.
- Da, ce apă limpede, ce prundiș… Îmi vine să fac deja o baie.
Admiri stâncile care stau precum coloanele unui templu străvechi și albirea lor în străluciri ireale de peste zi, de parcă ar trece trenul nostru printre făclii, printre tunelurile brazilor.
- Privește și într-acolo, Iubito_Una, pantele vin chiar mai abrupt de 45 de grade, unele de 60. Ele sunt cele mai norocoase. Copacii ori iarba cresc pe ele de sute și mii de ani. Cred că ar fi periculos pentru tăietorii de lemne să rărească acolo copaci.i În cădere, bradul ar face prăpăd, vai și amar de pielea și oasele ce mânuiesc drujbele…
Îți arăt o culme întreagă foarte abruptă, cam cinci sute de metri de la bază, din albia Prahovei.
- Codrul acesta parcă-i alcătuit dintr-un singur corp imens… Uite, toți copacii se cocoață unul în cârca celuilalt, formând, un ramificat arbust, tuia, un gard ornamental al bordeiului dispăruților Uriași.
- Cum plutesc norii, iubitule, ia privește acolo sus!
Ne uităm. Închidem definitiv cartea, de mult timp abandonată, eclipsată în miezul acțiunii celei mai captivante, cu serpentine de iubire, pentru a reintra fiecare în neuitata atmosferă montană. Trecem de Sinaia. Îți alegi creasta cea mai semeață, un fel de turn gotic, de zigurat peste care-i suprapus un con în vârf, având ca străjere dungi prelungi de brazi, la o pantă constantă de 75-85 de grade. Din dreapta, când ne apare dinspre geamul coridorului, e încă în depărtare, însă după nici cinci minute această vine înspre accelerat, se deplasează cu grație prin fața ochilor tăi. Te întrebi, ca și mine de altfel:
- Tot asta să fie creasta ta?
- Da, nu poate să fie alta.
- Tu, iubito, îți alegi un bastion înalt de piatră. Mie-mi place valul acela de cremene, cu creasta puțin șuie, îndreptată precum o cușmă haiducească spre nord…
- Creasta ta-i simpatică, Iubi_Gullit ! – reacționezi glumeață. Și-mi ridici bretonul, trecându-ți degetele în sus.

După un timp readormi. Este pentru prima dată când voi intra în inima Ardealului. Îl voi străbate, trecând și peste Olt, și peste Mureș, oprindu-ne tocmai prin Maramureș.



.  |








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!