agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2010-08-27 | | Mitru Aleisi, porcarul satului, a ajuns demult cu turma de porci la Toacă, un loc situat la poalele pădurii de stejar unde ghinda se afla din belșug, dar farmecul locului consta în bălțile multe prin care, spre amiază, patrupedele ghiftuite grohăiau de plăcere, tăvălindu-se în noroiul ochiurilor de apă. Asta se întâmpla cândva în lumea satului; momentele zilelor erau marcate de mersul ciurdelor de vite, de porci sau gâște, dis de dimineață, înainte de răsăritul soarelui și întoarcerea lor seara, la apusul soarelui, într-un ciclu ancestral. Oamenii respectau acest circuit și totul se desfășura conform lui, așa încât după răsăritul soarelui prin sat rămâneau doar copiii, în caz că era nevoie de ei, gospodinele și câte un moș sau o babă, iar restul sufletelor se aflau la muncă pe câmp. Era pe la sfârșitul lunii iulie, trecuse de ora zece, când nana Măriuță a deschis poarta dinspre ograda noastră, că uneori vecinii își făceau asemenea trecători între gospodării pentru a nu fi văzuți de alți vecini de câte ori se vizitează, dar mai ales, această portiță era folosită de gospodinele care, după ce își terminau cât de cât treburile casei, treceau la o poveste ducând vorba de ici-colo. - Acasă ești, Floriță? întrebă nana Măriuță, deschizând ușa casei. - Acasă, zise maică-mea, hai șezi oleacă la noi. Dar de ce ești atât de speriată? - Cum să nu fiu, că iaca ce mi-a povestit nana Ili. Astăzi i-a fost rândul să aducă laptele de la oi, așa că s-a dus la stână înainte de a se crăpa de ziuă. Drumu-i lung până în Fufeze! Până ce păcurarii au muls oile, până au măsurat laptele și până ce au mâncat, timpul a trecut repede. Dintr-o dată câinii de la stână s-au apucat de lătrat, dar lătrau așa de tare, mi-a zis nana Ili, că se zbăteau să rupă lanțul cu care erau legați și aveau părul zburlit și erau speriați. - Tulai, Doamne! Ce-o fi asta? întrebă maică-mea, minunându-se - Păcurarii și-au luat bâtele, continuă nana Măriuță, dar nu pricepeau de ce câinii erau așa de îndârjiți, când, deodată, la capătul celălalt al staulului au văzut un lup mare și sur cum apucă de beregată un berbecuț, târându-l spre pădure. - De ce n-au dezlegat căinii? întrebă maică-mea - Degeaba i-au dezlegat, că aceștia erau ca vrăjiți, nu se mișcau parcă simțeau ceva necurat, lătrau doar furioși spre direcția în care s-a furișat lupul cu prada. - D-apoi chiar că nu-i lucru curat. - Sigur este ceva necurat la mijloc, că imediat ce s-a îndepărtat nana Ili de stână, apucând drumul spre sat, numai ce s-a întâlnit cu Miculai care venea dinspre pădure și părea tare vesel. Zicea nana Ili că i-a dat binețe și l-a întrebat ce drumuri a avut atât de dimineață prin pădure. Atunci Miculai a început să râdă, spunându-i că are o drăguță slovacă unde mai merge din când în când pentru că îi este dragă. Dar când râdea el, numai ce vede nana Ili că printre dinții lui erau fire de lână neagră, așa cum avea și berbecuțul sfârtecat de lup. Prin mintea ei a trecut un gând și tare s-a înspăimântat, dar s-a prefăcut că n-a observat nimic, văzând că era singură cu el, iar pe drum nu se vedea nici un om, ba chiar a glumit și ea pe seama drăguței lui Miculai. - Doamne, ferește! se minună maică-mea, mi-a zis mie vară-mea din Cerișa că l-a văzut pe Miculai pe acolo în câteva dimineți și că venea dinspre pădure. - Și eu am auzit, zise nana Măriuță, că de câte ori era văzut pe acolo, de atâtea ori dispărea ba câte o oaie, ba câte un berbec, dar nu-mi vine să cred că el s-ar putea preface în lup, că-i om doar și-i sătean de-al nostru. - Dacă-i strigoi? Þii minte ce ne-a spus Văsălica, dar pe atunci nu l-am băgat în seamă, eram copii și umblam la scăldat pe Valea Morilor, zise maică-mea. - Nu țin minte, e multă vreme de atunci. Ce zicea Văsălica? - Zicea Văsălica că s-au dus la scăldat cu mai mulți prunci de aceeași vârstă, asta se întâmpla acum 30 de ani. Împreună cu ei a fost și Miculai care nu voia în ruptul capului să intre în apă. Atunci ceilalți prunci i-au tras nădragii de pe el, dar s-au speriat când au văzut că Miculai avea o coadă neagră la spate, știi tu unde, zise maică-mea. - Tulai, Doamne, să fie drept oare că-i strigoi? o auzii pe nana Măriuța întrebând-o pe maică-mea. Eu eram în camera de alături și eram tare interesată de dialogul dintre maică-mea și nana Măriuță. Pe loc am hotărât să cercetez povestea, dar aveam nevoie de prietena mea, Anuța, cu care isprăveam destul de des câte ceva, fiind binecunoscute de cei de vârsta noastră nu numai pentru agerimea minții cât și pentru puterea pumnului. Cum a doua zi trebuia să ducem bivolii la pășune, ne-am înțeles să dăm în grija lui Ionelu unchiului animalele, iar eu cu Anuța să-l urmărim pe Miculai. Știam că în via noastră creștea un nuc uriaș din care aveam o perspectivă asupra satului și a împrejurimilor sale, mai ales că și-n alte dăți foloseam nucul ca punct strategic. N-am stat mult pe gânduri și iată-ne ocrotite de ramurile stufoase ale nucului. Vedeam tot satul, toate ulițele, toate drumurile. Era către ora nouă, când din punctul nostru de observare, l-am văzut pe baciu Miculai că iese din casă și apucă grăbit drumul ce urca spre stână. După ceva timp, am auzit hămăituri furioase ce veneau dinspre stână și am văzut cum câinii se zbăteau neputincioși, privind spre pădure. - Din pădure iese un lup mare și sur, zise Anuța. Acesta s-a repezit pe lângă câinii înspăimântați drept în staulul oilor de unde a înfășcat un mieluț, dar n-a mai apucat să ia drumul pădurii, că o ploaie de lovituri s-a abătut asupra lui. Rănit, lupul a lăsat prada și s-a prăvălit în josul grohotișului ce se întindea de-a lungul unui pârâu. - Îl mai vezi? mă întrebă Anuța - Parcă l-a înghițit pământul, am zis eu. - Hai să recapitulăm, se agita Anuța. L-am văzut pe baciu Miculai ieșind din casă în urmă cu o oră. Apoi el s-a îndreptat spre stână. Cum trebuia să traverseze o parte din pădure, l-am pierdut din priviri. - Din aceeași parte a pădurii am văzut cum un lup uriaș se repede între oi,am zis eu. - Lupul a fost rănit, completă Anuța. - Dar unde-i baciu Miculai? – întrebai eu. - Știi ce? Continuăm mâine acțiunea de urmărire, hai să mergem în treaba noastră ca să nu ne pârască Ionelu părinților că ne-a îngrijit atâta vreme animalele, zise Anuța, vrând să coboare din nuc. Dar s-a oprit brusc și îmi arăta cu degetul îngrozită un lup mare și sur care se apropia de locul unde eram noi. L-am privit. Lupul era la capătul puterilor. Din când în când scheuna dureros și se oprea să-și lingă rănile. Aveam impresia că din gâtlejul său ieșeau sunete aproape omenești. S-a prăvălit la tulpina nucului. Þipătul meu a spart liniștea satului. Ochii lupului cautau cu disperare,în sus, printre crengile nucului. Ne-a zărit. Din ochi îi țâșneau lacrimi, implorând ajutor, apoi cu o ultimă zvâcnire a rămas înțepenit. După câteva minute o auzii pe Anuța. - Sub nuc, baciu Miculai este mort. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate