agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2010-09-11 | |
Când eram mare m-am îndrăgostit de un corcoduș… Cred că și el se îndrăgostise de mine. Dar… l-au tăiat. Atunci m-am îndrăgostit de un omuleț foarte ciudat și foarte, foarte mic. Era atât de mic încât, dacă n-aș fi avut grijă, probabil l-aș fi strivit. Își pierduse amândouă picioarele într-un război ce urma să înceapă în câțiva ani. La fel și glasul. Cum? … Niciodată n-a vrut să mi-o spună… De fapt, niciodată nu răspundea când îl întrebam câte ceva. Nici să dea din cap nu putea – își rupsese gâtul, în același război, iar, la orice mișcare bruscă, capul i s-ar fi desprins și s-ar fi rostogolit pe trotuar, în pericol de a fi călcat de vreun trecător sau, Doamne ferește, de vreo mașină. Odată s-a împiedicat și și-a scăpat capul. Vai, Dumnezeule, cât am mai alergat după el!… Cu mare greutate l-am recuperat de pe talpa bocancului unui trecător absent.
*** Îmi plăcea foarte mult atunci…. Și mă distram copios pe seama adulților. Mă rog, până când m-am hotărât a mă preface că sunt asemenea lor. Nici unul nu mă băga în seamă și, mai important, nici unul nu se ferea de mine. Ah, Doamne, cât de adorabili erau când aberau… când își înjurau stăpânii pe ascuns… Pesemne că uitaseră să gândească în gând. Într-o zi m-am gândit să-mi bat joc de ei. Așa că am început să vorbesc. Am fost surprinzător de repede acceptat în cercul lor. Desigur, cu timpul m-am perfecționat, vorbind din ce în ce mai coerent și mai cursiv, încât nici unul nu și-ar fi putut da seama că, de fapt, doar îmi bat joc, nu vorbesc cu el. Totuși, acestea mi-au pricinuit o mare supărare la final. Vorbeam atât de bine, aproape perfect, încât am început să cred, chiar, că sunt adult. *** Într-o zi blestemată i-am spus omulețului cât de mult îl iubesc și că niciodată nu-l voi părăsi. Vai, cât de mâhnit a fost ! Și-a scăpat capul de trei ori încercând să-mi dea de înțeles ce mult l-am supărat. Apoi a plecat la un pod să privească apa, dar și-a scăpat capul în râu și s-a aruncat după el… Nu știa să înoate. N-am crezut să mai aud ceva de el de atunci. Iată, însă, că mi-a trimis zilele trecute o scrisoare. Începe așa: „Când eram mare m-am îndrăgostit de un corcoduș…”
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate