agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2685 .



Reciclare la cubul Rubik
proză [ ]
prozoesem

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Maria29 ]

2010-09-13  |     | 





Reciclare la cubul Rubik
-prozoesem-


„Nimic nu e nou sub soare”-truism.
Altă pălărie, aceeași Mărie.
Relativismul lui Einstein - planetar și intergalactic.
Totul este din ceva spus cândva, dixit Ecleziastul „ceea ce a mai fost, aceea va mai fi, și ceea ce s-a întâmplat, se va mai petrece.”
Prezentul și viitorul sunt reciclare a trecutului - un trecut de altfel și el poznaș relativ, reciclat din alt prezent de altădată și alt viitor de cândva.
RECICLARE în dominion planetar.
Ne încăpățânăm să credem că am veni mereu cu ceva nou, măcar în reciclare: nouă ar fi reciclarea ziarelor, a roților de bicicletă în obiecte de artă...
R - 1, 2, 3 , 4... R doublé, R bis, R la pătrat... passo doble- 2R, 2 pi R, RR (Reforma Regulatorie în Republica Moldova), duplex rr - rromi, Rolls-Royce, Raymond Roussel.., 3R, R-patrat (R-squared)...
Orice lucru a fost prestabilit odată, ca să-l poți gândi și spune tu acum... Cârcotaș, nici cifra 3 nu aduce nimic nou sub soare, 3 - o jumătate dintr-un 8 îndoit verticalist...
Chiar hegemonia titlurilor- care ar trebui să fie mai rebele, mai date vorba ceea, dracilor!, să combine dadaist trăsnăi de cuvinte - e cadână supusă șeicului 3: Cei 3 mușchetari, Cei trei Crai de la Răsărit, Cei trei viteji, Trei pe un balansoar..., nu știe altă numărătoare, cei 4 apostoli erau tot 3, Luca și Matei...
Intru în panică de asocieri, că mă conformez unui clișeu mintal, fixat de cele 3 probe de foc din basm (trei fete de împărat, trei zmei și trei castele din nisip de Spania...)
Ca un făcut, imposibil de ocolit, asociațiile induse de cultura și mitologia milenară, ar fi un teribilism de nonsens. Pen’că nu poți gândi, dom’le, în vid, volens-nolens e lipsă de imaginație, ca lipsa de calciu și magneziu, te naști cu osteoporoză a imaginației, transmisibilă genetic...

CEI 3R. ... Care sunt cele trei puteri în lume?!
Dacă las baltă cifra 3 și o pun ca mătura după ușă, mă leg de R.
La prima strigare, mi se insinuează parșiv prima decodare: Recuperare, Recondiționare, Refolosire.
Reciclarea la puterea a treia, la cubul Rubik.
De la truism la slogan – ”Nimic nu se pierde, totul se transformă”- e de fapt un truism al legilor naturii - arborat ca slogan comunist, revendicat de respirația ideologizantă a vremii, adaptat cu aroganță dictatorială activității construcției societății socialiste multilateral dezvoltate...
Îl știam prea bine, ca o primă regulă din decalogul comunist- de respectat cu sfințenie – de pe când îmi ajustam copilăria extrașcolară la programele de activități pionierești.
Angajamentele anuale de muncă patriotică, aplicabile solemn chiar din fașa vajnicilor șoimi ai patriei de la grădiniță, de la grupa mititică de 3 ani, reciclau cu mândrie gospodărească și tricoloră hârtie, sticle, borcane și toate cele ...
Nimic nu poate rămâne deșeu de ghenă- nu e cuvânt din morala comunistă!
De fapt, morala comunistă e o reciclare fără nici un Dumnezeu a moralei creștine, iar școlile de ”corecție” sunt centre de recuperare și recondiționare a deșeurilor refolosibile - reciclare în purgatoriu pentru iad.
Nici pentru morala creștină de fapt nu există deșeuri în sine: orice păcătos e recuperabil, se poate recondiționa și refolosi! Centrul de colectare a lor e un purgatoriu, programat loc de reciclare spre rai.
Reciclarea la cub nu e comunistă, monopol demonopolizant, demonizat, demonetizat, cum nici zvastica -matricola fascistă - nu e nouă, e o reciclare a unui antic simbol -semn al puterii radiante.

REMAKE. Totul în ultimă instanță e retro (lenjeria intimă, dessous-ul oricărei mode, oricât de teribiliste). Experimentalismul e reciclare și la fel toate remake-urile din lume. E slogan și formulă de artă modernă moșită avangardist din interbelic încoace. Reciclarea obiectelor. Obiectele sunt forme fata morgana
Orice obiect, un pișoar ori o roată de bicicletă, dacă e luat de artist, pus într-o poziție după voința majestății sale, e scos din nesemnificant și devine obiect de artă, pur și simplu pentru că așa ți-a spus artistul, Andy Worhol, Marcel Duchamp, ori cine mai vrei tu... dacă-ți induce o stare de katharsis, fie chiar pankistă ori heavy metal, „spune ceva” dom’le, nu e o momâie pe un perete...
Culorile n-au stat nicicând la locul lor, s-au prelins și ele peste tot, până și-n vise. Se amestecă între ele, transsesuxale, ori cu apă, acuarele și pasteluri...
Totul e reciclabil pen’că totul are un termen de valabilitate, de garanție întru folosință, care expiră la un moment dat.

BARCODUL DE VECIN DE BLOC e reciclabil.
Pentru vecinul meu de bloc, eu sunt un produs oarecare, ștampilat cu un barcod pus de Führerul administrator. Astăzi sunt valabil, mâine mă conduce pe ultimul drum spre container, ori îmi schimb firma și mă mut eu în rafturile altui supermarket.
Chestie valabilă și invers.
Barcodul de pe produsul numit vecinul de bloc, folosit după expirarea termenului, prin reciclare poate fi în fii, nepoți ori alți cumpărătoti de apartament (când nu sunt prin stafii, fantome, la ședințele de bloc ca ședințe de spiritism) .

ZIARUL, (”Timpuri noi” ori „Aspirina săracului”), după ce l-am frunzărit, îl reciclez ca materie de împachetat salamul cu soia (indicată de medicul de la televizor, hrănitoare-și cea blamat ceaușistă, și cea postdecembristă, soia ungurească), apoi iar îl recuperez, aprinzând focul cu el, și bineînțeles, recuperez și cenușa: la vrăji, când e amestecată cu cea din oase de animal de noapte, de liliac, sau de șarpe, ori o folosesc ca praf de curățat, Tix ori Cif - curăță ceaunele de funingine mai abitir ca nisipul, ori arunci cenușa ca îngrășământ prin vie, peste straturile de varză, de praz, peste răsaduri.

CUVINTELE, în artă, au un termen limitat la o anumită folosință- dacă continui să le folosești la fel, intri în tradiționalism, pășunism, paseism, desuet, demodat.
Cum ai încălzi aceeași ciorbă.
Când le-a trecut termenul de garanție, de 10, 30, 100 de ani -depinde de marca de fabricație (dacă e ...”de firmă”), de la generație la generație, încep să aibă iz de leșie, epigonism ori lăbăgeală, și atunci se mai dă un bobârnac…”slovei scrise /cinste cui te-a scris.”
Singura rezolvare: o nouă reciclare!
Trebuie să pritocești varza, dacă vrei să obții moare, acea acreală bună la mahmureală, scoți zeama și o tot vânturi în lighean cu polonicul, apoi, după atâta tulbureală, o torni în butoi iar și iar...
Folosim de regulă un set de cuvinte în contexte diverse, dar nu prea mult diferite, ca la sârba-n căruță, doi pași înainte, doi la stânga, doi la dreapta, uite așa se joacă fata ”și ’nainte și ’napoi, foaie verde baraboi”, ori bătuta ”tot pe loc, pe loc, pe loc, să răsară busuioc”, dar ții cu toți dinții scrâșniți de peticul de iarbă ales ca pajiște de pășunat.
De când drama a îndrăznit să amestece tragicul cu comicul, totul a devenit vodevil. Proză, teatru, poezie...sunt niște delimitări didactice, totul e relativ – rămâne însă... pășunea, textul literar.
Se-ntâmplă câte o inovație combinatorie, desert și mâncare, compot de vișine la friptură, ori friptură cu fructe, mere, portocale, struguri, mâncare de gutui și de prune, ciorbă de ghiveci, și ghiveci la borcane cu copyright, ”de gustibus non disputandum”.
Amestecurile își au însă și ele regulile lor, dar... și astea sunt relative (vedeam la pomeni la sat, cum veneau țiganii cu traista să adune și ei din tain, și-n aceeași oală amestecau ciorba cu varza călită, pireul cu fasolea bătută, mâncare de cartofi cu compot, pilaf de orez cu gogoși, deh, mâncăruri de post...)
În ultimă instanță, oricât ne-am crede în lumea asta de gogomani, noi-cei mai tari, tot natura ne dă lecții de armonie ori dizarmonie în armonie.
Nu are reciclări care să transgreseze domenii: o trestie de baltă din Deltă nu e agățată într-un con de brad din Alpi. Dacă și natura are aberațiile sale, sunt tot în aceleași domenii, specii aberante de fluturi, de arheopterix, o frunză uscată nu e o aberație de pană de pasăre, și un solz de pește nu e prins de colț de mistreț!
Doar în artă transgresăm totul, în reciclarea din artă totul e posibil, ca la radio Erevan.
Cele văzute și nevăzute, amin! Monștrii există= chiar ca deviații, naturii îi sunt copii normali, doar pentru noi sunt aberații ale naturii, pentru că judecăm prin pântecul matern uman - ignorând, din clișee de gândire și prejudecăți, că natura are logica ei, timpul și pântecul ei de maternitate, felul propriu de alăptare, pe care nu-l vom ști cu senzorii noștri de percepție descendenți din cimpanzei. Până și rațiunea (care zici că e limpede), e atât de umană sărăcuța!, adevărurile absolute, eternitate, neant, sunt niște termeni prea pompieristici pentru omul simplu.
Excesul de imaginație cu care ne mândrim în arta modernă, experimentele sunt simptomele unui bolnav de diabet zaharat, când ne credem geniali, că avem în vârful peniței Cuvântul-cuvânt!
Păi, bade bădișor, ia-o mai ușor, asta e, cuvântul nu e Cuvântul, e mucava, cum sunt pantofii de lac ai mortului care nu sunt pantofi, ci carton băițuit, la prima stropeală de ploaie, se fac praf și pulbere pe orice drum, oricât de autostradă fantomă.
Ne dezhidratăm, doar cu chimicale concetrate de intelectualisme, și doar se știe că omul dezhidratat moare, oricât de cămilă ar fi.
Față de natura armonioasă chiar și în mlaștinile ei, imaginația noastră e dizarmonie de handicapat.
Nu știu care-i explicația aberațiilor din natură - ea are doar rațiune de a fi, nimic nu e întâmplare, doar aberațiile noastre sunt diformități de exces de imaginație. Dar nici în asta nu suntem the best, nici o imaginație nu poate depăși natura, e tot o reciclare a tot ce știm.
Dacă exultăm morbidețe creativă, pesemne că Dumnezeu ne-a creat cinic dintr-o imaginație morbidă și ne-a plasat în suc popriu, într-un sandvici, între naștere și moarte.
Nici nu poți scăpa revoltat din hamburgherul ăsta Big Mac, în vreo navetă spațială, cu supradoză de pesticid.
Și TRUPUL ȘI SUFLETUL omului sunt reciclabile, și viața și moartea omului sunt reciclabile. După incinerare, arunci cenușa în mare, în aer, polen peste răsadul de flori, materie primă pentru un poem pentru vânt, să aibă și el partea lui de poezie purtător de cuvânt al guvernului Ecleziastului, ”deșertăciunea deșertăciunii”...trăiești... cenușă în vânt…, ”răspunsu-i, prieteni, vânare de vânt”.
Și METEMPSIHOZA e o formă de reciclare (ca și reîncarnarea), moartea e pașaportul tău spre no man’s land, dacă reziști de 3 ori în malaxor e bine, primești certificat de bună purtare și ești trecut în loja masonică, dacă iar păcătuiești, mai arvunești o tură, până te speli pe cap cu toți păduchii de păcate.

Când obosești de atâta transmigrație, te oprești pe o margine asfaltată de prăpastie și rumegi rumeguș la algoritmul reciclării, R la cub.
Știi să învârți cubul Rubik? C’est un vrais problème chinois!




.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!