Poveste

Se spune că o poveste întotdeauna are un final fericit. Acum am ajuns să-mi scriu și eu povestea , dar din păcate finalul este…urmăriți povestea.
Totul era lipsit de sens în viața mea și sincer vorbind mă resemnasem. Când într-o zi ceva inevitabil mi se intamplă. În acea zi… A apărut el. Ciudate sunt unele lucruri. Mă uitam lung în ochii lui fără să-mi dau seama de ce? Acea privire, acei ochi albaștri parcă îi mai întalnisem undeva. Îmi păreau atât de cunoscuți și totuși nu știam de unde să-i iau.
Deodată privirea lui se intersectase cu a mea. Ce moment. Citeam în ochii lui surprinderea cu care m-au întâmpinat, de parcă mă cunoșteau, aveam impresia că vor să-mi spună ceva… dar nu puteam trece dincolo de blândețea lor încât să pot citi secretul ce îl ascundeau, nu puteam descifra acel ceva ce mă atrăgea tot mai mult. Era un fel de umbră ce-i întuneca culoarea ochilor, transformându-i dintr-un albastru pur ca apa mării într-un-l închis ca norii ce-i ce aduc furtună.
Mai departe…nu știu cum s-a întâmplat dar el a intrat în viața mea fără să-mi dau seama.Tot timpul eram împreuna.Pot să spun că mi-a schimbat-o total.Dintr-o fată ce era mai tot timpul tristă și descurajată de viată el a reușit să mă transforme într-una veselă, tot timpul zâmbăreața, și care chiar începuse să iubească viața.Clipele petrecute alături de el au fost minunate.Nici nu știam că viața uneori poate fi atât de frumoasă.Eram convinsă că acele momente întunecate din trecutul meu n-au să mai revină niciodată.Dar mam inșelat.
-Știi…azi tot timpul m-am gândit la tine.Îmi era așa dor.Tot azi mi-am dat seama de multe lucruri.Mi-am dat seama de iubirea ta, de a mea, am realizat cât de mult te iubesc, dar am mai realizat si cât de importantă este viața pentru mine.Știi doar că tot timpul am fost o persoană indecisă, o persoană cu foarte puțină încredere în ea și în propriile forțe.
Vezi tu…o asemenea persoană nu are ce căuta în viața ta.Știu că ai să te întrebi ce s-a întâmplat de reactionez așa?Află că nu tu ești de vină.Eu sunt.Azi mi-am dat seama că eu nu-ți pot oferi iubirea de care ai nevoie, așa că e mai bine să, punem capăt relației noastre.Îmi pare rău.Poate trecutul nu-mi dă pace și dezamăgirile pe care le-am suferit, poate el e cauza neîncrederii mele în cei din jur, neîncrederii mele în viața.Îmi pare rău că te dezamăgesc dar credemă că așa e mai bine pentru tine.
-Ce s-a întâmplat cu tine?Nu pot să mă opresc aici, încearcă să întelegi că fără tine nu pot merge înainte. Simt pe cineva lângă mine care îmi spune mereu că mai există o speranță.
Te rog. Rău îmi faci dacă ne despărțim aici nu dacă continuăm.Nu pot să mă las învins pentrucă te iubesc foarte mult.Te rog gândestete bine ce faci.
Toată lumea e indecisă pentrucă nu știi când Dumnezeu îți poate încurca planurile.Hai să clădim ceva frumos.Ceva ce te poate face mai fericită.
Trecutul a rămas în urmă nu-l mai poți schimba.
-Tu speri în ceva ce nu există…crezi că orice poveste are un final fericit dar uite că de astă dată povestea noastră se încheie cu această despărțire, și nu neapărat trecutul mă face să gândesc așa, ci și prezentul.
-Iubirea asta nu poate lua sfârșit aici.Mai ți minte când mi-ai zis la început că nu poți iubi, că tu nu crezi în iubire?Iar acum când am reușit să te fac să iubesti tu de ce dărâmi totul?Nu mă lăsa pe marginea drumului te rog.
-Tocmai asta vreau să evit.
-Nu te rog…
-Ințelege, că așa e mai bine pentru tine.
-Te iubesc prea mult, nu mă pot opri aici.Te rog din tot sufletul nu mă lăsa.
-Rugămințile tale îmi sfâșie inima.Simt cum un pumnal imi străpunge inima în mii de bucăți, dar decizia e luată si nu pot da înapoi.
-Și mi-e?Crezi că eu sunt bine?Și mi-e îmi sfâsie inima lucrurile pe care vrei să le faci.Te rog.Nu-ți este milă de mine?
Ce rău ți-am făcut de-mi faci toate lucrurile astea?Nu mai pot, simt că nu mai rezist.
-Nu mi-ai făcut nimic.Din contră.Tu ești singurul băiat lângă care am simțit că iubesc și trăiesc cu adevărat.
-Te rog nu mai zi cuvintele astea.Îmi plânge inima când le aud de la tine.Nu știu de ce dar acum te iubesc mai mult.Cu fiecare cuvânt al tău iubirea mea pentru tine crește.Te rog.
Schimbăți decizia.
-Atunci amândouă plâng.Ce crezi că eu nu sufăr?
-Și de ce nu vrei să le inveselești pe amândouă?
-Nu, nu pot.Te rog să ne despărțim frumos și să ne păstrăm ceea ce ne-a rămas…amintirile.
-Orice ar fi amintirile rămân.Dar te rog, nu-mi cere să accept despărțirea, nu pot s-o fac.
-Poți, ești un băiat puternic.
-Nu-i adevărat.Nu în situația asta.
-Ba da, ai să reușești.
-Oare de ce plânge inima mea?Îti spun eu, din cauza ta pentrucă vrei să ne despărțim.
De ce ?De ce mă rănești?Îți face plăcere?Îți place să mă vezi suferind nu?
-Nu, nu îmi face plăcere.Iartă-mă te rog pentru tot răul cauzat.Mă consolează gândul că ai să întâlnești pe altcineva cu o inimă și un suflet mai bun.
-De ce vrei să mă amăgești?De ce mă chinui in halul ăsta?Nu mai zi lucrurile astea că nu mai pot, simt că...Te rog.
-Dar tebuie să întelegi că va trebui să accepți situația.
Gândeste-te că așa e mai bine pentru tine.
-Nu pot…
-Știu cum te simți,știu că ți-am lăsat amar sufletul dar nu vreau să suferi mai mult de atât
-Nu te rog.De ce vrei să mă afunzi și mai tare în noroi?Te rog nu mă lăsa.
-Înțelege că e mai bine să punem capăt acum cât nu e prea târziu.
-Nu pot întelege așa ceva.Încearcă să-ți recâștigi încrederea în tine, nu e imposibil.Mai gândește-te.
-Nu ține doar de încredere.Nu pot.Aici se încheie iubirea noastră.Imi pare rău.
-Eu nu te forțez dar ai să-ți dai seama mai târziu ce-ai făcut.Să ști că azi ai făcut un suflet să plângă și o inimă tristă.
Gândeste-te dacă e bine ce faci.Eu te iubesc.Nu uita.Am să te iubesc mereu.
-Îmi dau seama.Regret și sufăr poate mai mult ca tine.Stiu că nu ai să mă crezi, nici nu-ți cer asta.Tot ce se va întâmpla cu mine va fi consecințele trădării mele.Da.Simt că te-am trădat.Dar orice ar fi să nu uiți că și eu te-am iubit foarte mult.Niciodată nu am crezut că cineva îmi va inspira atâta încredere și dragoste și pentru asta îți multumesc.Știu că na-i să mă ierți niciodată și sincer nici eu na-m să mă iert pentru suferința cauzată.Poate e ultima oară când îți mai vorbesc.Am rănit un suflet nevinovat și pur.Nu merit să trăiesc.
Un ultim mesaj aș vrea să-ți transmit.
Te-am iubit enorm de mult iar timpul în care am stat cu tine, a fost cel mai frumos din viața mea, chiar dacă a durat puțin simt că am trăit o veșnicie alături de tine.Poate că mâine când vei citi acest mesaj, supărare ta să nu mai fie atât de mare dar crede-mă că-mi pare rau.Poate ai să te întrebi de ce am recurs la acest gest, dar nu știu…sau poate mi-e greu să recunosc.Știu cum ai să te simți.Mai ți minte când îți spuneam că nu te cred când îmi spui că mă iubești?Te mințeam.Întotdeauna am crezut în iubirea ta și câteodată eram impresionată de ea.Mă întrebam.Cum poate iubi o ființa atât de mult?Însa niciodată na-m găsit un raspuns.Ceea ce simțeai tu pentru mine era o iubire desprinsă din povești, dar vezi tu…personajele unei povești nu sunt reale, ca și întâmplările dealtfel.Tu iubeai ceva iluzoriu, o umbră iar acea umbră eram eu.Iubeai un suflet mort într-un trup viu.Așa mă simțeam eu.Sufletul meu era pustiit de mult, ca un deșert unde nu există firimitură de viață.
Clipele petrecute cu tine au fost nemaipomenite, chiar am simțit cu adevărat că trăiesc.Am simțit că sufletul îmi prinde aripi și că mă înaltă spre un tarâm unde dăinuie fericirea și adevărata viață.Dar ceva s-a întâmplat.Ceva groaznic s-a năpustit asupra mea și me-a frânt aripile.Ceva necunoscut.Mă întrebam mereu oare ce sa întâmplat cu mine, ce anume ma afectat atât de mult?Când într-un final astăzi mi-am găsit răspunsul.Răutatea, răutatea lumească este cea ce mi-a distrus unica șansă la fericire.Ea este cea care ma distrus fară milă.Oare mai are rost să rămân aici dacă lumea nu mă acceptă?Dacă rămân suferința mea se va aprofunda cu fiecare zi tot mai mult.Mai bine plec, departe.
Acum vezi cauza despărțirii noastre?Nu tu ești de vină, ci eu și imposibilitatea mea de a trăi aici printre muritori.Poate că mă urăști,sau poate că nu, dar să nu uiți niciodată că în timpul vieții mele tu ai fost eroul meu, salvatorul meu și te-am iubit mult, mai mult ca pe mine.Deacolo de sus, eu voi veghea asupra ta mereu, voi fi lânga tine în orice moment al vietii tale.
Nu stiu dacă aceste vorbe te vor mângâia sau te vor întrista și mai mult, dar gândeste-te că acolo unde mă voi duce, voi fi fericită.Nu tu îmi spuneai că dacă eu sunt fericită și tu vei fi?Bucură-te pentru mine și nu te întrista.Fii fericit pentru fericirea mea și nu ma judeca.Nu uita te rog că te iubesc mult și chiar dacă iubirea noastră nu a luat viață aici sunt sigură că ea va înflori ca un trandafir alb, dincolo de această viață.Chiar dacă nu vei fi al meu în această viață am încredere că vei fi în toate celelalte vieți, cu fiecare naștere de-a ta.
Iartă-mă te rog încă o dată.Acum te las.E timpul să plec.Te iubesc.
A doua zi de dimineață în casa părinteasca a Roxanei, unde locuia cu mama sa, era o liniște totală, o liniste, pot să spun tulburătoare în același timp.Mama Roxanei neînțelegând de ce fata ei nu coboară jos, urcă sus să vadă ce s-a întâmplat.Ajunge în fața uși, bate și când intră..
-Alo…tu ești Alex?Sunt mama Roxanei.Fata mea s-a dus, s-a sinucis.
-Cum?
-Tu ești ultimul care a vorbit cu ea.
Când și-a controlat telefonul a găsit mesajul.Simțea cum pământul îi fuge de sub picioare, simțea cum lumea se prăbușește odată cu citirea mesajului.Era atât de tulburat, atât de…Ar fi vrut să fie doar un vis urât, un coșmar din care să se trezească cât mai repede cu putința.Ar fi vrut s-o urmeze dar și-a dat seama că nu asta și-ar fi dorit Roxana.Era dezorientat total.Nu știa ce să facă, ce să spună…dar cu toate acestea a încercat să meargă înainte, cu amintirile frumoase rămase la fel de vii ca în prima zi, și a reușit.
În fiecare zi din viața lui, îi simțea prezența Roxanei, atât de vie și în același timp nouă!!!
Așa s-a sfârșit povestea unei iubiri, atât de frumoasă, sincerâ și pură.