Privindu-l pe Alioșa cum își plimba degetele pe balalaică, Sonica zări ceasul Rolex, la mâna lui stângă. Înțelese că trebuie să fie putred de bogat. Așadar, a fost dragoste la prima vedere. Eh, ceasul rău!…
Cum ajunsese ea, româncă verde, în Siberia? Dăduse cu capul de pragul de sus și îl văzuse pe cel de jos. Pragul sărăciei, desigur. Se lăsase de muncă, să poată să câștige un ban, dar nu reușise. Din disperare, hotărî să se spânzure de o ramură a arborelui… genealogic. Cea mai rezistentă părea a fi o mătușă pripășită prin Rusia. Aceasta nu avea moștenitori, dar avea un nume predestinat unei mătuși bogate: Tamara! Doar că socoteala din Târgu Jiu nu se potrivește cu cea din târgul înzăpezit al Siberiei. Ajunsă acasă la aceasta, după multe peripeții, în prag o întâmpină doar ușa, abia ținându-se în balamale. Prin urmare, mătușa era proprietara unei sărăcii fabuloase. Era clar că avea de toate, nepoata din România îi mai lipsea. Fără să mai stea pe gânduri, fugi mâncând pământul și se opri la barul din sat, unde răsunau acorduri de balalaică. Acolo îl cunoscu pe Alioșa.
Spuneam că a fost dragoste la prima vedere, dar a fost la prima auzire. Apoi, în aceeași seară, la prima… ciupire. El, ciupit de băutură, a ciupit-o de fundulețul înghețat. Chiar dacă s-a îndrăgostit de formele ei, nu se poate spune că a fost iubire… formală. Drept urmare, îi propuse fetei să rămână împreună. Ea acceptă, fără a se gândi prea mult, oricum nu avea nimic de pierdut. În curând, urma să-și dea seama că nici de câștigat. Problema arzătoare era… gerul, dar îl va înfrunta ea, cumva.
În seara aceea, el termină de cântat înainte ca petrecăreții din bar să termine de ascultat. De regulă, se întâmpla invers. Când o duse acasă, Sonica se convinse că, în ciuda Rolexului pe care-l avea la mână și care se dovedise, ulterior, a fi un fals de cinci ruble, Alioșa nu era cu mult mai înstărit decât mătușica Tamara. Dar ce mai contează? Oricum, se spune că dragostea-i oarbă. Ea nu avea ochi să-l vadă decât pe Adonisul ei. Nici curent electric nu avea, ca să poată vedea sărăcia din jur. O văzu abia la ivirea zorilor, în toată splendoarea. În noaptea aceea, pe întuneric, a fost mai greu până s-au găsit prin camera sărăcăcioasă, că apoi s-au iubit… de nu s-au văzut! Dimineața, când îl văzu pe Alioșa dezbrăcat, înțelese ce frumoasă-i viața în toată goliciunea ei. Nu știa cum să-i mulțumească pentru noua viață, de aceea nici nu a făcut-o vreodată.
La început, părea că el îi cântă în strună, iar ea îl joacă pe degete. Dar lucrurile nu stăteau chiar așa. Alioșa, un bun diplomat, o trase în primele zile de limbă, ca, mai apoi, să o poată trage de urechi. Ea își deschise sufletul, convinsă fiind că e un om cinstit. Și chiar era cinstit, în fiecare seară, de toți clienții barului. Iar când scăpa prea mult la pahar… pa, har! Începea să zdrăngăne balalaica, de se golea localul.
Alioșa o iubea pe românca noastră la nebunie. Doar la nebunie, în momentele de luciditate, nu! Și nici când se îmbăta, adică mai mereu. Când se lungea cu băutura, o făcea lată. Începea să povestească, la bar, despre Sonica, relatând ceea ce aflase de la ea, când i se destăinuise. Deh, cum să-ți păstreze altul secretele, dacă tu nu ai fost în stare să le păstrezi? Se întorcea acasă foarte târziu. Sonica nu putea să-i reproșeze că serviciul nu e cârciumă, să stai și peste program. În cazul lui, chiar era cârciumă. Ajungea cu febră musculară la mână, nu de la balalaică, ci de la paharul de votcă. Aici, începea să-i facă Sonicăi nopți albe, de parcă zilele negre nu ar fi fost de ajuns. Întotdeauna, când se întorcea duhnind a votcă, se credea capabil de fapte mărețe. De obicei, nu-i reușea mai mult decât un râgâit. Încerca s-o îmbete și pe ea cu apă rece, dar, din fericire, adormea repede. Însă, își lua revanșa dimineața. Dacă ea îl combătea, el o… cam bătea. Să mai spună cineva că nu era tratată cu căldură! Nici gerul Siberiei n-o lăsa rece, darămite Alioșa, care o încinge de-a binelea. Auzise ea că, dacă dai, primești mai mult, dar acum se convinse pe propria-i piele că e așa. Cum îi scăpa lui Alioșa câte-un dos de palmă, primea altele, înzecit. Aflaseră și vecinii că se înțelegeau prin semne: cucuie, vânătăi… Harașo tovărășie!...
Cu toate acestea, Alioșa al ei nu e băiat rău. De aceea, ar încerca să-l schimbe, dar… nu are cu cine! Dacă a fost proastă fără pereche, acum și-a găsit perechea!