Prolog

Aburul ceștii de cafea plutea lent în aer. Așezat comod la biroul său plin de hârțoage cu lampa aprinsă, studia transcrierea primită prin meditație. Înțelegând în sfârșit semnificația corectă a manuscrisului, luă o gură zdravănă din ceașca aburindă, frigându-se un pic la limbă. Hotărî că era vremea să-și urmeze în sfârșit drumul pe care l-a căutat ani în șir. Trebuia să se convingă întradevăr dacă informațiile erau reale. Inima îi bătea cu putere sfidând viața ca și cum pentru el ar fi fost un simplu joc. Practica și inițierea în artele magiei îl ajutaseră enorm până acum. Călătoria ce-i bătea la ușa asemeni unei vijelii iscată din senin nu avea loc de întoarcere. O știa și o simțea atât de intens încât îl exalta. Își aprinse lacom o țigare din pachetul aproape gol. Trăgând cu poftă fum după fum în mintea sa curgeau planurile și pregătirile de drum...

Unu

Bârâitul motorului încetă după ce își parcă cu grijă motocicleta în fața unui motel sărăcăcios. Uitându-se la reclama învechită de deasupra, desluși câteva cuvinte prost iluminate: "Motel Taverna La Cocoșatul". Un motel simplu de altfel. Cu casca în mână și bagajul în spate dispăru la adăpost. Miros de tutun și iz de alcool îl invadară de cum pătrunse înăuntru. Barul motelului făcea parte aproape din toată încăperea. Nu se zărea nici o recepție. Cei câțiva clienți ai localului îl urmăreau cu privirile și își încetară activitățile. O muzică în surdină se auzea pe fundal.
- Bună ziua oameni buni, se adresă el politicos mulțimii.
Un râgâit de bun venit al unui om ce puse sticla pe masă fulgeră atmosfera.
- Cu ce ocazie pe aceste meleaguri uitate de lume, tinere străin? Nu pari să fii de prin zonă.
Se îndreptă cu pași lejeri către cel ce vorbi. Bocancii săi troncăneau agale. Se opri lângă masa acestuia și îi răspunse:
- Nu sunt de pe aici, vin de departe. Caut o cameră pentru la noapte.
- Ohh, ai nimerit unde trebuia. Am niște camere libere, prețul este de 50 de ron.
Duse sticla de bere la gură și apoi uitându-se cu ochi goi la tânăr adăugă: Cash!
- Ok. Hai să trecem la afaceri atunci.
- He he he, dar nu pierzi timpul. Îmi place de tine.
Se ridică leneș de pe scaun și îi întinse mâna. Malcov mă numesc, dar poți să-mi zici nea Cocoșatul.
- Eu sunt Cristi, îmi pare bine.
Ceilalți oameni își reluară treburile lor și liniștea ce existase mai devreme se transformă în adevărate zumzete și voci acompaniate de râsete.
- Bine, vino după mine.
Ajuns la o mică tejghea rătăcită prin spatele barului completă chitanța și încasă banii.
- Poftim cheile, după ce te instalezi te așteptăm jos dacă vrei să ni te alături. Îi făcu cu ochiul și îi întinse zâmbind cheia.
Urcă treptele care scârtâiau sub apăsarea pașilor săi. Ajuns în cameră fu destul de surprins deoarece camera era foarte primitoare. Un miros parfumat străbătea întreaga încăpere. Aruncă casca pe pat și fugi la fereastră. Rânjetul său exclama bucuria aventurii. În față la o distanță nu foarte mare se etala triumfător turnul pe care dorea să-l exploreze cu atâta ardoare. Nu era basm, turnul exista cu adevărat. Ochii îi străluceau mișelește și simți instant o atracție către acel loc. Câteva picături mărunte de ploaie își făcură simțită prezența pe pervazul ferestrei. Soarele era la apus iar noaptea se apropia cu pași repezi.
O voce dulce se auzi liniștită la urechea sa: "Vino prințul meu, te aștept cu inima deschisă, vino". Tresări la auzul acestei chemări, privi în jur și nimic. Era timpul să coboare jos pentru a culege informații de la localnici.
Pletele sale negre, cei atârnau peste umăr îl făceau să pară un rebel. Ajuns la bar, nea Cocoșatul îl zări și-l invită la masa lui.
- Poftim Cristiane, din partea casei. Și îi întinse o bere rece.
- Ohh mulțumesc, nu era nevoie.
Abia lua o înghițitură, că în tavernă își făcu apariția un individ ciudat. Cristi simțea ceva special la omul acesta dar nu știa încă ce. Restul localnicilor nici nu îl băgară în seamă. Purta o mantie neagră cu glugă și abia dacă îi deslușeai fața. Se duse la bar, își comandă o carafă cu vin, după care se retrase într-un colț mai întunecat și se așeză jos.
Nea Cocoșatul observând mirarea tânărului, îi zise:
- Nu îți face griji de el. Vine mai mereu când se lasă seara. Își comandă o carafă de vin și nici nu se atinge de ea.
- Cum așa?
- Păi e ciudat tare, niciodată nu și-a dat gluga jos. Și știi ce e interesant la el?
- Povestește-mi.
- O dată un client s-a dus la masa lui și când l-a privit drept în ochi a încremenit. Se făcuse alb ca varul, și-a făcut cruce și apoi a fugit din local.
- Și ați discutat cu clientul acela după întâmplare?
- Nu, că nu l-a mai văzut nimeni din noaptea aceea. O fi plecat în țări străine după cucuvele cine știe, și apoi izbucni în râs.
- Oricum era un teleleu și ăla, adăugă după ce se potoli.
Lumea se simțea bine la taverna lui Cocoșatul. Majoritatea clienților erau oameni obișnuiți. Rareori mai apărea câte un străin, care se speria de atmosfera din bar și fugea mai departe. Oamenii se chercheleau și apoi plecau la casele lor.
- Dar nu mi-ai spus cu ce ocazie pe aici, îl întrebă Malcov.
- Nea Cocoșatule, pe mine mă interesează turnul acela vechi din apropiere.
Chipul proprietarului se schimbă în tristețe.
- Off, nu e un loc bun acolo. Circulă zvonuri și legende cum că locul ar fi bântuit și posedat de forțe întunecate. Lumea se ferește de el.
- Am auzit ceva de niște druizi care au locuit în acel turn.
- Da, așa este. Erau niște preoți păgâni care venerau pe cel întuncat. Au fost sacrificate în trecut multe vieți omenești.
- Interesant. Poți să-mi povestești mai multe?
- Sfatul meu este să nu te apropii de acel loc. Poți zări umbre mișcătoare. Au fost indivizi care s-au aventurat și nu au mai ieșit din el. Oricum locul e o paragină totală..
- Eu simt o atracție și o chemare către acel loc, de aceea am venit aici. Îmi place misterul.
Urmă o tăcere. Berile erau pe terminate. Cocoșatul îl întrebă dacă mai servește o băuturică. Făcu semn barmanului care aduse încă un rând.
- Ehh, tinere drag pe mine te rog să mă scuzi dar o să mă retrag, te las să-ți savurezi berea.
- Ok.
Se ridică și după ce ciocni cu niște prieteni se duse sus. Tipul cu gluga pe cap se afla tot în acel colț. Vinul era încă în carafă aproape neatins. Se simțea privit și studiat de acel om. Începu a percepe niște senzații stranii venind de la masa acestuia. Un flash cu mult sânge ce se scurgea i se ivi în față. Nu știu exact cât dură, dar îl văzu pe tip ridicându-se de la masă și ieșind afară. Cristi sări imediat de pe scaun și plecă în urma lui. Afară ploua cu găleata. Stând sub mica ștreașină de la intrare, omul ciudat și tăcut îi făcu semn să se apropie de el.
- Cine ești?
Omul scoase de sub haină un bilet pe care i-l înmână apoi rosti calm:
- Citește-l când vei fi sus în camera ta de la etaj. Ne vom mai întâlni.
- Dar...
- Șsttt ! îl întrerupse tipul. O să înțelegi tu, eu trebuie să plec. Oricum ești așteptat de foarte mult timp. Eu sunt un simplu mesager și mâine seară voi fi îndrumătorul tău.
Nu mai apucă să spună nimic, căci omul cu gluga pe cap plecă în ploaie și după câteva secunde se făcu nevăzut. Biletul emana o răcoare plăcută la atingere. O bucată de pergament antic, sigilat cu o pecete și un simbol al unei zeități, îi provoca o placere diabolică.
Era aproape miezul nopții. Câteva zgomote se mai auzeau de jos, dar nu le dădea importanță. Cu privirea ațintită asupra turnului îl văzu deodată plin de viață înconjurat de oameni ce dansau în jurul unui foc aducând afrande. Lumina torțelor acestora îl fascinase. Luminau tot desișul formând o imagine de ansamblu fermecătoare. Deodată avu viziunea unei fețe cu un păr lung și negru, care se apropia leneș de el.
- Nu ai de când să citești biletul, scumpule? auzi șoapte la ureche.
Se trezi la realitate. Scoase bucata de pergament din buzunar și se așeză pe marginea patului. Cu mâinile tremurânde reuși să rupă sigiliul. Un scris parcă cu sânge se etala triumfător.
"Voi arde pentru tine, o să fac tot ce este necesar. Mă percepi dar nu înțelegi cum și de ce. Te aștept dragu meu să fim în eternitate împreună. Ai în cap unele chestii de care rasa noastră are nevoie. Tu ai fost menit să vii la mine. Te aștept de foarte mult timp și acum ești destul de puternic să-ți înfrunți destinul. Urmează atent răcoarea ce impregnează zidurile turnului. Vino cu Mael."
Două fulgere răzlețe se făcură observate pe cer. Vroia să plece în acest moment dar ploaia ce se înrăutățise îl ținea captiv în motel.
- Mael... hmm, medită el puțin și-și dădu seama că era cel care îi înmânase biletul. Dar ce anume vroiau să însemne aceste rânduri? Să fie vorba de abilitățile sale căpătate din magie sau era altceva?
Hotărî că era mai bine dacă s-ar odihni până mâine dimineață când avea de când să se strecoare până la turn. Se lăsă să alunece în cearceafuri și închise ochii.

Doi

Mai era doar puțin până dimineața avea a se ivi. Rourii ploii de aseară erau răvășiți prin iarba ce se unduia sub apăsarea pașilor săi. Reuși să se strecoare nevăzut din motel și ajunse deja la câțiva metri de turn. Masiva poartă ruginită scârțâi când o deschise și se cufundă în curtea plină de buruieni. Turnul era întradevăr o adevărată dărăpănătură. Mirosul morții și al ritualelor străvechi încă mai plutea în aer. Un fâlfâit de aripi se risipi în zare speriindu-l. Undeva sus în vârf observă o mică fereastră stingheră. După ce străbătu podețul de deasupra mlaștinii se opri în fața vechiului punct de acces în interior. Aici fusese odinioară o ușă mare de fier, gândi el după ce văzu lanțurile de sprijin lăsate în paragină. Ușa nu se zărea nicăieri, doar acea mare crăpătură întunecată. Niște foșnete se auzeau undeva în apropiere. Zgomotele începeau a crește și se apropiau de el rapid. Rămase nemișcat așteptând cu garza pusă. Din desiș își făcu apariția gâfâind și obosit Mael.
- Ce cauți aici, Cristi? se miră acesta văzându-l. O umbră neagră le trecu rapid prin față și se pierdu în turn.
- Ce e cu graba asta la tine și de unde știi cum mă numesc? Ce a fost umbra aceea?
- N-am timp să-ți explic acuma, soarele e gata să răsară și trebuie să plec. Întoarce-te la motel și așteaptă-mi venirea.
- Nu! spuse hotărât și îl apucă de gulerul hainei. Ai să-mi zici în momentul acesta.
Mael, nici nu se sinchisi prea mult și cu o mișcare iute scăpă din strânsoare. Trântit la pământ Cristi se ridică și nu mai observă pe nimeni în jurul său. Soarele se ivea pe cer și strălucirea razelor sale începeau a se face simțite. De undeva din turn auzi ceva ca și cum s-ar fi prăvălit un bolovan mare.
Păși grăbit în interior. Întunericul îl împresura din toate părțile. Se înjura în gând că nu schimbase bateriile lanternei ce dădeau acum semne de terminare a energiei. Zidurile turnului din interior erau impresionante. Ici și colo se zărea mobilierul antic care fusese distrus de trecerea timpului. Pretutindeni era o liniște monumentală. Afundându-se și mai mult ajunse la treptele ce urcau înspre vârf, însă acestea erau blocate și nu mai putea înainta. Două mânere din piatră orientate în sus erau sculptate în zidul din dreapta sa. Se apropie de ele și văzu un scris deasupra lor ce nu îl putea înțelege. Știa doar că face parte din alfabetul ben sirilor.
- Ooooo....da! exclamă el. Cum de nu mi-am dat seama de mai înainte?
Părăsi turnul și se întoarse la motel. Ajuns în prag, fu întâmpinat de Nea Cocoșatul.
- Bună dimineața, voinicule.
- Neața, neața.
- Nu rămâi să servești micul dejun?
- Îmi pare rău, nu pot acuma, mă grăbesc o să vin mai tărziu. Mulțumesc.
Urcă în grabă treptele până în camera sa. Scoase din rucsac manuscrisul, și se opri pe simbolul celor două mânere. Același scris care nu îl înțelegea era prezent și aici. Aceasta era poarta. Nu-i mai rămăsese decât să-l aștepte pe Mael. Forța acestuia când îl pusese la pământ îl uimea. Scrută din priviri fereastra, unde se zărea turnul ce era acum cufundat în liniște. Știa legenda ben sirilor și cum aceștia venerau o zeiță care se hrănea cu sânge. Când era lună plină i se aduceau ofrande și sacrificii de sânge ale infractorilor din acele vremuri. Era un secret ce îl uimea. După ce fumă o țigare coborî jos și își comandă o vodkă pentru a-și face pofta de mancare, apoi micul dejun.
- Nea Cocoșatule o muzică? Ceva gotic pui și matale? Că s-ar putea ca astă seară să fie ultima mea ședere aici.
- Gata ! Barman, muzica te rog.
- Și la toată lumea câte un rând din partea mea, anunță Cristi.
După ce termină de mâncat Cocoșatul veni și îi mai aduse o vodkă cu suc de mere.
- Ai fost la turn așa-i?
- Da. Dar aș prefera totuși să rămână între noi povestea asta, te rog.
- Prea bine cum dorești. Uite o să-ți înmânez ceva, să-ți poarte noroc.
După câteva minute se întoarse la masă. Îi pasă cutia spunându-i:
- A aparținut strămoșilor mei. Când vei păși în turn ai grijă să o porți îți va da putere. Stiu că esti în temă cu paranormalele am văzut după tatuajele tale cu simboluri magice.
- Dar... este magnific, nea Cocoșatule nici nu știu cum să-ți multumesc.
- Poți într-un singur mod, să ocolești de acum încolo motelul meu, nu vreau probleme printre clienții mei, o să înțelegi mai bine ce zic.
Ridică paharul și ciocni cu Cristi.
- Zeița s-a trezit la viață. Îți urez succes tinere voinic.
Deci până la urmă bătrânul știa despre ce e vorba și nu spusese nimic. Lăsându-l singur la masă și pe gânduri era cufundat în ritmurile melodiei ce anima atmosfera. Ziua și-o petrecu prin împrejurimi vizitând satele mărginașe și plimbându-se prin păduri meditând lângă un izvor.
Se lăsase seara. Atmosfera din bar era înfumurată ca de obicei și lumea își servea băuturile amuzându-se între ei. Cristi se afla acum la masa din colț unde pâlpâia doar o singură lumânare. Fumase jumătate din pachetul de țigări și servise doar un pahar de băutură. Se uita fix la ușa de la intrare în așteptarea lui Mael. Acesta sosi ca de obicei în pelerina lui neagră. După ce-și comandă vinul, se apropie de masa lui Cristi și se așeză lângă el.
- Te așteptam Mael, ai niște explicații de dat.
- Toate la timpul lor. Când Regina va binevoi vom purgede la drum.
- Regină spui... Nu e cumva o Zeița?
- Pentru voi da, este o Zeiță însă pentru noi este Regina. Suntem o armată mică deocamdată, în curând ne vom înmulți. Tu ai fost desemnat conducătorul acesteia, și de aceea te va transforma însuși Regina.
- Deci până la urmă legendele sunt adevărate.
- Exact, dragul meu. Toate legendele sunt adevărate numai că oamenii nu cred in ele.
Mael se schimbă pentru un moment la față, intrase în tranșă pentru scurt timp. Semnalul fusese transmis.
- Haide, este timpul să plecăm.
Își aminti de darul primit de la Cocoșatul și se duse de își luă rucsacul cu el. Se strecurară aproape nevăzuți din motel. Înainte de a păși în turn se îmbrăcă cu roba albă primită cadou.
- Urmează-mă și stai lângă mine. Nu-ți fie teamă de ce o să vezi sau o să auzi, îi sugera Mael.
Ajunși la capăt de drum. Mael apucă mânerele trăgând la o parte cu ușurință o masivă ușă din piatră, pe care o trânti în urma lor. Ar fi fost necesar mulți bărbați puternici pentru a urni din loc această poartă de piatră. Pășeau printr-un coridor luminat de niște torțe. Coborâră la un moment dat niște trepte spre adâncuri ajungând în fața unei porți imense de fier. Aceeași poartă care ar fi trebuit să se afle sus în locul întrării. Cranii umane înfipte în pari împrejmuiau locul. Poarta era pictată cu sângele celor sortiți pieirii. De undeva din spate se auzi cum cineva trase un zăvor iar poarta se deschise în fața lor. O uriașă cameră rotundă se etala în fața unui tron. În întunericul la care lumina lumânărilor mari și rosii de pe pereți nu ajungea, se puteau distinge ochi sticloși cel urmareau în tăcere. Vechi papirusuri și câteva zeci de sicrie de piatră ornamentate frumos erau etalate pe margini. Se opriră în fața unui tron ce se înalța falnic deasupra unor trepte de marmură.
- Scumpă Regină, l-am adus așa cum ați poruncit.
- Lăsați-ne singuri, se auzi vocea cristalină a Zeiței.
O mică forfotă își tărăgănă pașii destul de rapid după care se instală din nou liniștea. Cristi era așa impasibil, știa că orice avea să se întâmple pentru el nu mai conta acuma. Regina îi citi gândurile de la distanță.
- Dragule, nu te speria totul va fi bine. Îți voi da dreptul de a alege.
- Ce sa aleg?
- Viața veșnică ori moartea. Tu decizi. este alegerea ta.
- Mael spunea ceva de o armată? Despre ce e vorba?
Zeița se ridică de pe tron și se îndreptă spre el. Era de o frumusețe de nedescris iar bijuteriile ce le purta se asortau perfect dându-i o alură impresionantă. Purta la fel ca și el o robă lungă albă. Cristi recunoscu imediat chipul ei. Era aceiași față care îi apăruse în viziunile sale. Apropiindu-se de el, îl studia. Ochii ei strălucitori și goi pe interior îi căzuseră pe buzele-i fragede. Îl cuprinse în brațe seducându-l și mângâindu-i fața. Gâtul său radia de o energie îmbătătoare. Cristi vru să rupă tăcerea farmecului, dar Regina îi acoperi buzele cu un deget.
- Șsttt, trebuie să-mi spui dacă accepți darul meu întunecat, scumpul meu.
- Da, accept orice de la tine.
- Prea bine dragule, dar te anunț că va durea un pic.
Cu o mișcare mai mult decat iute, se afla deja în spatele lui, ținându-l în brațe îi mângâia și săruta gâtul. La un moment dat Cristi nu mai simți atingerea solului și niște colți îi străpunseră venele gâtului. Simțea cum viața i se scurge din corp o dată cu sângele său. Își auzea propriile bătăi ale inimii. Fusese întins pe treptele ce duceau spre tron iar Regina își tăie venele mâinii stângi.
- Ia și bea. Transferul a început. Bea... o să îți revii. Și ducându-și mâna însângerată deasupra buzelor lui Cristi, acesta începu să soarbă. Plăcerea îl exalta simțind cum viața se întoarce în el. Era din nou în puteri. Regina își retrase mâna și sări la gâtul său, secătuindu-l din nou. După ce au făcut schimb de sânge de câteva ori, Regina știu că fusese de ajuns și rezistase. Cristi simțise cum vechiul trup îi murise iar acum că procesul era încheiat stătea și aștepta. Noi senzații îl învăluiră furnicându-se în trupul său care își dorea din nou sânge.
Regina bătu de două ori din palme și fuse adus în cameră un om legat de mâini și picioare. Purta pe cap o cagulă neagră însă era viu.
- Uite Cristi, pentru tine prima ta victimă. E al tău. Du-te, ai nevoie de sângele lui.
Nu stătu prea mult pe gânduri și fuse instant lângă omul care încă tremura și se zbătea în brațele sale.
- Trebuie să fii iute și precis, îi sugeră Regina.
Cristi deja își făcuse festinul și lăsă leșul să alunece într-o parte. Regina îl șterse de sânge la gură cu un șervețel.
- Ehh, se pare că știi cum să te hrănești, ai instincte bune, însă mai ai multe de învățat, chiar foarte multe.
- Să mă feresc de Soare, apă sfințită și alte chestii dastea nu-i așa, Anya?
- Mmmm, se pare că unele capacități deja ți s-au dezvoltat mă bucur, e bine că mi-ai citit numele. Dar te anunt că apa sființită, usturoiul, icoanele ori crucile sunt baliverne, nu au nici o putere asupra noastră.
- Nu?
- Nu, dragul meu. Ce ne poate ucide este doar focul sau razele soarelui.
În mintea lui Cristi acum se deslușeau planuri de viitor dintre cele mai întunecate. Slujitorii se descotorosiră de cadavrul acelui biet om.
- Vino Cristi, ia loc alături de mine pe tron.
Se supuse.
- Mael va fi cel care timp de o săptămână te va învăța ce trebuie să știi pentru supraviețuirea ta. După această săptămână o să-ți încredintez prima ta misiune.
Cristi se miră:
- Mă alungi de aici?
- Firește că nu. Dar va trebui să te duci acolo unde a început totul și să afli cauza acestui blestem. Tu ești singurul care o poate face, de asta te-am ales pe tine.
- Dar despre ce este vorba?
Regina își duse ochii în pământ. Cu tristețe în glas îi spuse:
- Unii din specia noastră sunt pe moarte, și mă refer la cei mai vârstnici. Puterile le scad și ajung uneori să se descompună chiar dacă se hrănesc la timp. Eu sunt una dintre ele.
Cristi o luă în brațe. Îi ridică cu degetele ușor bărbia. Îi șterse lacrimile de la ochi și o acoperi cu sărutări.
- Spune-mi de unde a început totul?
- În Atlantida, pronunță Anya.
Atlantida - continentul de mult uitat, însă învăluit de foarte multe mistere își deschidea porțile în întâmpinarea lui Cristi. Multe legende și zvonuri circulau în legătură cu acesta. Aventurile și întâmplările începeau a bate din nou la ușa sa. Fusese o noapte lungă și grea. Era vremea să se odihnească în noul său sicriu. Acum că era o altă ființă vedea omenirea cu alți ochi: mai reci și mai goi.