agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1423 .



Casa pădurarului (2)
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [vioreldarie ]

2010-10-13  |     | 



Casa pădurarului

(2)

A doua zi, dimineața, Eliza, mezina familiei, se trezi mult mai devreme ca de obicei. Toată noaptea visase la puiul de căprioară. De cum deschisese ochii, s-a și dus la el, să vadă cum o mai duce. Puiul, care dormea ghemotoc, ridică un pic căpușorul și o privi drept în ochi. Avea o lumină în ochi întunecată, limpede, blândă, ca de copil. Lumina ochilor Elizei îi răspunse cu aceiași căldură. Asta îl liniști. Fata pusese mâna pe căpușorul vătuiului. Instinctiv, acesta presimțise că trebuie să aibă încredere totală în ea. Fata îl ridică în brațe, și-l dusese în patul ei. Era cam greu pentru ea, puiul avea câteva luni bune. Eliza l-a pus pe pat, lângă ea, și s-au acoperit amândoi cu plapuma. Puiul stătea foarte liniștit. N-ai fi zis că este o sălbăticiune gata s-o rupă la fugă de cum aude o mișcare.
Chiar adormiră. Până intră în odaie stăpâna gospodăriei, soția pădurarului. Văzând-o pe Eliza dormind cu vătuiul, nu prea i-a convenit. Dar, aducându-și aminte că puiul este rănit, a lăsat lucrurile în pace.
După încă o jumătate de ceas, mama Elizei intră din nou în odaie zicând:
- Dă-i ceva de mâncare puiului de căprioară. Încearcă tot cu niște otavă. Dar să nu uiți să-i pui și niște apă într-o tigăiță!...
Eliza chiar așa făcu. Luă în brațe puiul de pe pat, îl puse pe podea, și-l îmbie cu niște otavă. Vătuiul nu se lăsă prea mult așteptat. Însă, n-a reușit, în nici un chip, să-l facă să bea apă din tigăiță.
- Pune-i niște apă în biberon, poate așa va bea!
Chiar asta a fost soluția. Puiul bău îndelung apă din biberon, mai să-l termine.
Deodată, din curte, se auziră niște hăpăituri puternice ale unui dulău, iar un câine mic îi ținea isonul cu glas subțire, schelălăit.
Soția pădurarului ieși în pridvor să vadă cine vine. Apăru în ogradă un țăran din sat.
- Acasă-i dom’ pădurar?...
- Acasă!... Da’ ce vrei mata?...
- Vreau să vorbesc ceva cu ‘mnealui…Puteți să-l chemați?
- Așteaptă oleacă!
Peste cinci minute apăru pădurarul în ușa casei care dădea în ogradă. Văzându-l pe țăran, l-a recunoscut.
- Ce-ai venit, nea Vasile? Care-i baiul?
- De!... dom’ pădurar… știi mata… cu lemnele din pădure de ieri…
- Aha! făcu pădurarul. Ce v-am spus eu data trecută, să nu mai ieșiți la tăiat lemn din pădure dacă n-aveți aprobare de la Ocolul Silvic? Ați merita să vă pușc o amendă de să n-o puteți duce! Ș-apoi ați mai lăsat niște cioate cât voi de înalte în pădure, care se văd de la un kilometru!...
- Ne iertați, dom’ pădurar!.. Ne-am grăbit… Acum v-am adus ceva ca să vă treacă supărarea… Aveți aici în sacoșă niște miere de albine, de anul ăsta, și niște brânză de putinei, de oi… Da’ vă rog să nu ne puneți... dom’ pădurar... amendă… Vă rog frumos!…
- Ei, gata, ce atâta smiorcăială!... Dă la nevasta mea sacoșa. Și să te duci să tai, jos de tot, una cu pamântul, cioatele alea din pădure lăsate de voi, să nu le găsească controlu’ când o veni!...
- Să trăiți dom’ pădurar, acuș' plec să le tai!... Nu vă supărați pe mine…
- Vedeți cum faceți altă dată! Nu vă duceți să tăiați din pădure până nu vorbiți cu mine! Și mai scoateți și voi niște bonuri de la Ocolul Silvic!...Ați înțeles?
- Să trăiți, dom’ pădurar!... Am înțeles!…
Cu aceste spuse, țăranul plecă. Pădurarul intră în bucătăria casei, să mănânce ceva, ca de dimineață. Avea multe de făcut în ziua aceea. Mai întâi trebuia să meargă în pădure, să marcheze pentru tăiere niște copaci pentru o comandă mare, pentru un camion de lemne pentru Consiliul Popular. Iar după amiază trebuia să alerge la ședință la Ocolul Silvic, pentru instructaj.
Pe la prânz, Eliza își luă rămas bun de la puiul de căprioară, îl pupă pe botișor, luă ghiozdanul cel greu de cărți și plecă la școală. Învăța după amiază.
- Să stai cuminte, ied frumos! S-o asculți pe mama! Ai auzit?
Puiul clipi din ochi în semn că „Da”. Apoi fata plecă.
Dar după doar o oră veni de la școală Mugurel, băiatul pădurarului care avea vreo zece ani. Nici nu intră bine în casă, că și veni să vadă vătuiul. De cum îl văzu pe băiat, puiul dădu să se ridice în picioare și să fugă. Dar ceva îl opri. Băiatul îi vorbea cu blândețe. Îl mângâie pe cap, între cornițe. Apoi îi întinse un smoc de otavă, la care puiul nu putu să reziste. Cum era de așteptat, s-au făcut prieteni.


.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!