agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2010-11-07 | |
În brațele Fecioarei, Pruncul se foia într-un somn ușor. Mișcărilor sale le lipsea însă stângăcia atât de
naturală celorlalți prunci. Mișcările Lui aveau o armonie mistică, ca aceea a valurilor mării sau a limbilor de foc, toate stinse în cea mai sfântă dintre meditații. Învăluiți în visare, ochii Pruncului coborau încet înspre interior. Din neguri adânci, ieșeau fire și fire. În țeserea lor, pânzele I se arătau ca o primă revelație a Menirii. Și Pruncul a văzut atunci un potir, cu vin roșu aprins, plutind din intesarea firelor. Privind înăuntrul potirului, Pruncul se neliniști: vinul era învolburat și îi amenință pereții cu revărsarea. Și Pruncul a văzut atunci nori grei, la fel de grei ca și pământul. Nori ce duc apa și fulgere, ce se crapă și încep a se sparge. Norii lui Noe. Și apa se revarsă în ropote adânci, spălând Pământul pe de-antregul, de la cel mai semeț dintre vârfuri până la cele mai ascunse râpe. Năvălind, apa scoate în lumină tot ce a fost suflare vreodată, om sau necuvântătoare. Îndreptate spre cer, glasurile lor tânguitoare se amestecă și se pierd unele într- altele. Totul se spăla. Și apa stăruie și stăruie. Înăuntrul ei, ultimele pâlpâiri de mișcare se sting. Înăuntrul ei, lutul se amestecă și se topește. Deasupra, întinderea așteaptă ca totul să se macine pentru a renaște. Iar pe măsură ce mistuirea se desăvârșește, potirul devine din ce în ce mai ușor. Vinul dinăuntrul său dispare în înghițituri mici și nebănuite, până când potirul devine gol și pereții săi aurii încep să strălucească. Și în visul Pruncului, Cerul și Pământul se unesc din nou întru Lumina. Apele se sparg și se lasă furate de pământuri. Se furișează în izvoare și în locul lor încep să răsară măslinii. Și Pruncul se ferici privind acestea, dar bucuria lui se umbri atunci când firele teseră din nou pânza potirului. Potirul începu să tremure și din pereții lui izvorâră, timide, picături mici, prea mici pentru a curge încă. Însă creșterea lor n-o putea stăvili nimeni, nici chiar El. Picăturile creșteau și creșteau și Pruncul știu atunci că va veni vremea când potirul va trebui golit din nou. Și gândul acesta îi dădea un neînțeles sentiment de neliniște. Și atunci, Pruncul se trezi.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate