agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2010-11-11 | |
Zâmbata, of, foaie verde și-o lalea, măi, grea-mi e, Doamne, inima, a zărit fluturând aerul împrejur abia când i s-au umezit ochii de respirația șuierătoare a dragostei, toată mirosind a vin tânăr, a vin suplu și dulceag, rozaliu și abia scos de la damigeană, cât să ne facă mai suportabili, mai drăgăstoși și vorbăreți din cale-afară, că viața e lipicioasă, tulbure și plină de lingoare și măcar cu atâta să ne alegem din trecerea umbrei prin sulița rotată a soarelui, cu un strop de păcat abia deslușit și numai cu o fărâmă de regret. Pe golan l-a găsit la spartul unei armonici, la ulița mare, într-o seară de sâmbătă, când se-nfiripă tandrețea, când se-mpreună sufletele și parcă n-ai vrea ca ziua să se sfârșească, draga mea, căci încă mai e loc de un umăr molatic și de acest ritm în care ne lepădăm de răni și de dezgust. Of, cum se înmoaie vorba și devine lipicioasă, cum se lungește trupul și devine mlădiu și grațios și cum se poate citi în oglinda ochilor până la tainele cele mai neguroase și cele mai adânci, când palmele încep să se frământe și glasurile celorlalți nu sunt altceva decât culori pale, abia deslușite, căci nimic nu mai încape și nu e mai de cuprins atunci când dragostea se leagă între două suflete care n-au făcut altceva, în toată viața, decât să se caute mistuitor până la ștergere. Secătura, un pui de leliță vicleană, avea foc în priviri, dar și mustață neagră precum cernelurile din letopiseț, însă era deșirat și ars de vânturile de peste vară ca un cărăuș de mărfuri de-mprumut, însă Zâmbata mea s-a umplut toată de roșeață și de patimă, de nărav și de suferință, că n-a mai știut cum să scape de-o asemenea supărare decât alergând în brațele acestuia și ghemuindu-se, plină toată de alint și de pofte nesăbuite. Ah, ah, cum se mai scurge timpul, cu teamă și nărăvit de viciu, cu fierbințeală și cu răscolire, of, of, prunele s-au scuturat, și tu, neică, m-ai uitat, căci Zâmbata a trăit acele vremuri mistuindu-se și fără să bage-n seamă gura uliței atât de cicălitoare, de vicleană și plină de venin, măcar că era îndemnată din toate părțile să-și revină și să înțeleagă că beldia de potlogar nu numai că nu era de nasul ei, dar era și-un prăpădit de carmolist care avea drept hogeac un șanț de la autogară, atunci când se-ntrecea în mânuitul țoiurilor, câtă vreme pileala e pe cât de trebuincioasă, pe atât de binecuvântată cât să facă femeile mai atrăgătoare și mai pline de ispite. Că așa sunt și vremurile, draga mea, căci în derâdere mă preumblu printre remușcări, dar posomorât sunt dincolo de această ceață cu care încerc sa mă-nșel, câtă vreme strigătul e tot mai firav, iar tu încă nu înțelegi că înainte de năzuințe sunt doar anotimpuri schimonosite de plâns și doar un rictus ademenitor pierdut prin memorie. A-a-a, draga nenii, na, la neica, mere dulci, of, of, căci mult s-au mai iubit, nestăvilit și cu zăduf, cu fierbințeală și cu prisosință, cu resemnare plină de dulceață și cu înduioșare până la uitare, măcar că drojdierul era un zdrențăros, o secătură și-un neam de calici, dar mare meșter la scormonit poșete și plin de pricepere la lucrat mijacul, că și biata leliță și-a revenit din ardoare abia când, parcă lovită de dambla și de gălbinare, și-a adus aminte, într-un târziu, la insistențele nașparletului pe care-l lasase de căruță din cauza aburilor nebuni ai dragostei, că are acasă patru plozi, abia săltați de pe oliță, care, în ciocănit de țambal, de-o vară tot îngână, a-a-a, mamă care ne-ai uitat, de ce-i tata supărat, aoleo, draga nenii, măi, măi. E drept, Zâmbata nu s-a lăsat de nărav și se îndrăgostește cam în fiecare vară, până la culesul viilor, căci încă nu s-au găsit leacuri, nici cu descântece, nici prin înșiruire de sudalme sau de vorbe pline de venin, să vindece o așa apucătură, câtă vreme femeia stricată la minte e folositoare la casa omului cam cât îți folosesc puricii de prin așternuturi să te cuprindă scărpinatul cu bucurie nestăvilită.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate