Scoase de ghidon motocicleta din garaj. După ce o propti în piciorul metalic, se întoarse pentru a încuia la loc ușa cu lacătul.
Momente mai târziu, după ce aerul aspru și reavăn de munte îi curăță mintea câteva minute, zâmbetul se întoarse ceva mai discret sub barba care-i ascundea chipul.

Observă mașina o secundă prea târziu.

Tocmai se pregătea de curba ce-l scotea pe strada Principală, pe care trebuia s-o traverseze ca s-ajungă în cealaltă parte a Dornei, la Pădurea Lupului, când o scânteie din față îl făcu să tragă cu dreapta de ghidon. Mașina îl rată milimetric și frânele automobilului scrâșniră imediat după ale lui.
Șase cauciucuri se zdrobiră de asfalt.
Se chinui să-și păstreze echilibrul și la început crezu c-avea să reușească să rămână pe drum. Apoi roata din spate prinse criblură și totul se duse dracului.
- Aaaaaaaah!
În mai puțin de o secundă se trezi grămadă în mijlocul șanțului, Nipra se întorsese cumva și era cu fața spre el. Închise gura ca să nu simtă gustul mocirlei în care era pe jumătate și își cercetă rapid comoara. Nu văzu nimic în neregulă, dar putea fi ceva la motor. Încercă să se ridice și, stupoare, trebui să se mulțumească cu atât.
- Ai pățit ceva?
Îngrijorarea din vocea ce venea de undeva de deasupra lui era sinceră și nemascată. Întoarse încet capul, nedorindu-și înc-o dezamăgire și o privi pe ticăloasa ce-l făcuse să cadă în șanț.
Doamne Dumnezeule!
- Băga-mi-aș… picioarele-n mașina ta!
Exclamă, schimbând în ultimul moment direcția înjurăturii, după ce observă cum arăta fata. Ezitarea fu scurtă, trecuse mult timp de cȃnd simțise ce înseamnă intimidarea unei femei frumoasă. Sau foarte frumoasă. Să le ia dracu’ pe toate.
- Ești oarbă? Nu știi că la curbe se reduce viteza?
Îngrijorarea din trăsăturile necunoscutei vibră. O văzu punându-și mâinile pe șolduri și cercetându-l cu un amestec de nesiguranță și scârbă în același timp.
Minunat.
O furnicătură în mâna dreaptă îi aminti c-o avea și o folosi pentru a-și șterge noroiul de pe față. După ce putu să deschidă ochii ca lumea o recunoscu în sfârșit pe femeia de la marginea drumului.
- Doamna Bauer?
- Domnișoara.
Se strâmbă mirat.
- Serios?
Primi un zâmbet grăbit și, urmărind privirile femeii, observă de ce nu se putea ridica.
De vină era motocicleta, în cădere se răsucise smulgând cu totul unul din parii care delimitau canalul de scurgere. Acesta, fiind legat de alții asemenea lui trase după el o cohortă de lemne legate cu sârmă. Toată catastrofa zăcea acum pe picioarele lui.
Nu le văzuse la început pentru că toată atenția îi fusese îndreptată spre motocicletă, dar acum le îndepărtă fără prea mare efort. Durerea ascuțită din glezna stângă îi smulse o înjurătură și o auzi pe domnișoara Bauer tresărind.
Se ridică nu fără oarecare greutate și se strădui să-și îndrepte spatele.
- Nu crezi c-ar fi mai bine să aștepți?
- De ce dracu’ s-aștept? Se burzului în mare parte din cauza durerii. Tonul superior, calm, detașat, cu care ea i se adresa îi creștea tensiunea.
- Salvarea, veni răspunsul cu evidență.
- Ha?
Șchipătă până la Nipră și încordându-și toți mușchii reuși s-o ridice. Apa mocirloasă abia dacă-i ajungea la genunchi.
- Am sunat la urgență, trebuie să fie aici în câteva momente, îl informă domnișoara pe același ton controlat.
- Așteapt-o tu! Mârâi, aruncându-se în șea. Dacă se stricase ceva, era momentul să afle.
Degetul lui lovi contactul o dată. De două ori. Torsul uniform al motorului pulsă adrenalină prin venele lui. Își coborî pleoapele o clipă, să se liniștească, strângând ambreiajul în același timp.
- Nu! Te rog să aștepți, poate te-ai lovit la cap. E mai bine să vorbești măcar cu medicii…
Își flexă mușchii gâtului zâmbind disprețuitor.
- La ce bun? Întrebă fără s-o privească.
- Cum adică, poate ai pățit ceva la…
- Cap? HAHAHA! Nu te obosi, n-am nimic. La cap m-am lovit mai demult. Te asigur că am văzut și suportat lucruri pe care nici nu ți le poți imagina. Asta…, arătă în jur, asta nu înseamnă nimic pentru mine.
Rânji în fața ochilor mari pe care domnișoara Bauer îi căscă, dădu în același timp drumul ambreiajului.
Nipra se adună ca un leopard, urlându-și magnificul strigăt de luptă, se aruncă cu toate forțele în sus, spre drum.
Ce simți apoi fu similar cu cucerirea unei redute dușmane. Motocicleta se avântă accelerând rapid pe rampa abruptă, motorul învinse rapid urcușul și aproape imediat ajunse înapoi pe drum. Strânse frâna și întoarse într-o curbă strânsă.
Totul era bine.
- Ești sigur, domnule? Eu tot zic că ar fi mai bine să aștepți…
- Nu mai aștept pe nimeni și pe nimic, îi aruncă el mai nervos decât avusese intenția.
Se săturase să-i spună lumea să aștepte, mai ales că totul era așa de inutil. Avea nevoie să bea ceva. Vru să plece imediat, să nu mai vadă mila și în același timp dezgustul din privirile ei.
- La revedere, o salută rece mirat că se mai obosise.
- La revedere, domnule, sper că într-adevăr o să fiți bine.
O să fiu bine pe dracu! Strigă în mintea lui iar un sentiment ciudat de speranță i se furișă în suflet. Ceva din tonul acela absolut era de-a dreptul molipsitor. Dădu scurt din cap și eliberă ambreiajul