După ce o expedie pe June, Ankovitch își luă favoritul în brațe și plecară să cineze. Chemă un taxi și o luară pe Manhatan bridge pînă pe Canal Street unde, la intersecția cu 6th Avenue, în spatele unui părculeț fițos, gen feng-shui adaptat peisagistic, se afla o pescărie binecunoscută printre amatorii de trufandale marine. Șoferul, un rus cu mustața blondă zburlită și șapcă de piele conducea ca un bezmetic, trecînd fără să semnalizeze de pe o bandă pe alta, pufăind în tot acest timp, dintr-un trabuc negru și puturos. Duhoarea de mahorcă umplu toată mașina și Jade începu să tușească, iar Ankovitch îl bătu pe umăr și-i spuse să stingă țigara. Individul coborî geamul poertierei și o aruncă nepăsător afară, cît pe aici să nimerească în ochi un puști care se strecura, pedalînd de zor, prin marea de autovehicule.
“Aquarium “ e de fapt o terasă deschisă, împrejmuită de bazine uriașe din sticlă în care se zbenguiau tot felul de vietăți marine, de la crabi imperiali și somoni de Islanda pînă la caracatițe uriașe care se încolăceau în jurul tridentului și-și schimbă furioase culoarea din galben pal sau oranj în brun întunecat cînd erau trase afară. Clientul poate să-și aleagă peștele dorit, pe care bucătarul îl căsăpește pe loc, prăjindu-l apoi pe plita încinsă, marinîndu-l în o sută și una de feluri sau rulîndu-l crud între foi de alge negre.
Ankevitch se postă, ținîndu-și cățelul în brațe, în dreptul acvariilor. Îi arătă pe rînd un cîrd de dorade sclipind metalic în apa sălcie, "sparus aurata" îi șopti giugiulindu-i urechile lînoase, apoi trei exemplare superbe, oranj-azurii de pește țepos regal care înotau molateci, "balistes vetula"", un ton imens de Patagonia, care bolborosea extenuat printre firele verzulii de alge, “thunus orientalis" și un pește-balon în nuanțe verde-prăzuliu care plutea ca o geamandură, "lagocephalus sceleratus". Pentru că Jade nu se putea hotărî ce să pape, comandă bucătarului cu șorț negru care stătea la tejghea, o porție de sepie cu sos de stridii și ghimbir pentru el și un sushi fourfish, felii de ton, somon și macrou neozeelandez, rulate împreună cu orezul în foi de alge negre și stropite cu oțet de orez. Peștii scoși din bazine, fură decapitați, eviscerați, tranșați și feliați, satîrul chinezului tocă fulgerător trupul caracatiței, tentaculele zburau mărunțite în tigaie, degetele rulau cu dexteritate fîșiile de carne crudă, întorceau inelele vîscoase scăldate în sos negru care sfîrîiau pe plită, totul se petrecea cu o viteză uluitoare și în mai puțin de cinci minute îi întinse, pe două platouri de bambus, haleala delicios asezonată și aburindă.
Deși mi-era foame, nu mîncasem nimic de mai bine de optzeci de ore, dar duhoarea de sepie perpelită scăldată-n zemuri de lamelibranhiate, care urca prin nări, sinusuri și alte orificii, îmi întoarse mațele pe dos. Ankovitch chelfăia zgomotos ajutîndu-se cu degetele atunci cînd fîșiile de carne îi alunecau din bețișoare, în timp ce potaia mirosea precaută bucățelele de sushi de pe platou, fără să se atingă de ele.
Nu e prea multă lume pe terasă deși era ora cînd ieșeau toți funcționarii de la slujbă. De măsuțele din ratan sintetic se apropie un ins răpănos, înțolit într-o bluză veche de camuflaj gen beretele negre și o pereche de jeanși peticiți, cu două numere mai mari.Þinuta e completată de o pereche de ciubote de culori diferite, stîngul e un bocanc USA Navy, cealaltă un mocasin cafeniu cu talpa dezlipită și o șapcă de basebal decolorată. Se postează înaintea lor și murmură răgușit:
“ Șefu’, dacă amicului tău patruped nu îi e foame, termin eu porția lui!”
Fața cenușie e spuzită de smocurile unei bărbi murdare, riduri adînci, pline de jeg îi brăzdează pomeții și dinspre țoalele mototolite adie un damf elocvent de mizerie.
Ankovitch îl privește atent și tresare de parcă ar fi văzut fantoma lui Poe cu o butelcă de amontillado sub braț. Din străfundurile encefalice se-ntrupă replica unei Pieta dăltuite din săpun.
“ Sonny- boy, ce naiba, faci…nu te-am văzut de-un mileniu!”
Homeless-ul se holbează la el și exclamă bucuros:
“ Leo, amice, tu ești?”
Se îmbrățișară și, după cîteva amabilități reciproce, Ankovitch îi îndesă în mînă o hîrtie cu mutra lui Ben Franklin. Celălalt protestă, dar pînă la urmă o luă, învins de insistențele lui.
“ Sonny, n-am să uit niciodată cum mi-ai salvat curu’ la Khe Sanh cînd pieile galbene au năvălit de pe dealuri înconjurînd tot batalionul!”
Am făcut repede un calcul mental. Ankovitch era prea tînăr ca să se înroleze și-n prima cafteală din Golf, darămite în Vietnam!
O luă apoi, hîța-hîța, cu metroul pînă în Queens și de acolo merse la Mount Zion Cemetery unde așeză un snop de crizanteme galbene la picioarele unei pietre modeste din bazalt, pe a cărei suprafață năpădită de licheni zgrunțuroși de-abia se mai putea citi “Sarah Agnoli născ. Bloomfeld”.
Din pîlnia holgrafică se întrupă o matroană obeză, roșcată plină de pistrui pe antebrațele ca niște caltaboși, încinsă cu un șorț slinos în carouri alb-albastre care îi întindea unui puști brunet și slăbănog de vreo 5-6 ani, un castron aburind, cu budincă de tapioca. Mucosul avea leit ochii și gura lui Ankevitch.
Jade își ridică piciorul din spate în dreptul lespezii vrînd să contribuie și el la momentul de reculegere, dar fu împins spre o tufă de liliac. Eu, dacă aș fi fost în locul lui, aș fi aruncat potaia într-o gură de scurgere din apropiere.
Ajuns acasă Ankevitch se îmbătă metodic: votcă, bere neagră și la urmă sangria. După ce se sătură de alcool se apucă să scrie o aiureală pe dosul unui catalog cu pastile de slăbit pe care-l găsi în cutia poștală:

“ privește-mă bizonule sîngeriu
ațintește-ți pupila de batiscaf printre nori
sunt eu copilul rahitic al spațiilor vaste
pruncul nefericit tracasat de peripatetism
anabel lee nu vrea să-mi fie amantă
corbule prietene tu mă-nțelegi
totemul lebedei mă împunge-ntre coaste
ei și care-I problema voastră domnilor inspectori fiscali
da da am elitre confecționate din aburul sargaselor
scăldatu-m-am în zori în groapa marianei
tocmai făcuse un avort nereușit
seara am cinat cu papa Hemingway
creveți a la Dorian Gray soufle rece de cantaride
am petrecut de minune
viva el torro eviva la revolucion …”

Nici treaz n-aș fi priceput bîiguiala aceea, darmite amețit cum eram de damfurile amestecate ale licorilor care-I urcau în scăfîrlie.
Cînd își mai reveni se apucă să îmbăieze shitzu, îndeletnicire deloc ușoară, fiindcă turnă atîta șampon pe biata creatură că era cît pe ce să-l asfixieze. În timp ce-l usca cu foenul îl înșfăcă iar melancolia și se puse pe bocit deasupra căzii, îngînînd printre sughițuri:
“ n-am vrut tanti Sarah, pe cuvîntu’ meu de scout că n-am vrut…Jerry e de vină, el m-a pus să fac gaura din peretele băii…”
Îi puse lui Jade două fundițe roșii în coama neagră-pufoasă și-și legă o bandană roșie în jurul frunții. Se holbă în oglindă și-l pufni răsul văzîndu-și mutra de clown trist, cu pungi vineții sub ochi și buzele roșii răsfrînte senzual într-un rînjet de afrodită tîmpă. Pe cuvîntul meu decît să-l văd în halul ăsta, mai bine aș face dragoste cu o reproducere ieftină a odaliscei lui Ingres!
După ce vomită în reprize, se potoli se spălă pe dinți se puse în pat cuminte.
Mă cam săturasem de crizele lui și am hotărît să-i aplic un regim de abstinență forțată. După ce m-am convins că adormise, mi-am dat drumul în jos pe canalul auditiv, mi-am făcut loc anevoie printre ciolanele din ureche și am aterizat pe pernă. Îmi întocmisem un plan minuțios. Întîi, am tîrîit, cu destulă greutate o scîndură găsită în debara și am proptit-o bine în dreptul dulăpiorului care-i servea drept bar pentru băuturi, în așa fel încît să formeze o pantă. M-am strecurat în coșulețul în care dormea potaia și i-am zbierat în ureche:
“ Mă-ta e o tîrfă, s-a culcat cu un schnauzer!”
Cînd s-a ridicat în patru labe, am zbughit-o spre dulap cu el pe urmele mele.Talia mea micșorată nu prea mă avantaja, era ca un mamut lînos pe lîngă mine, dar am reușit să mă strecor printre picoarele mesei și să urc în goană panta. În ultimul moment, m-am ferit într-o parte, prinzîndu-mă de cantul ușii, iar el țîșni înainte mîrîind și propulsat de impuls se catapultă în mijlocul butelcilor cu spirtoase. Le izbi în plin, ca pe niște popice, răsturnîndu-le pe toate într-o harababură de cioburi și schelălăieli. L-am lăsat amețit în balta de alcool, scîncind ca un copil care și-a julit genunchii și m-am strecurat înapoi în urechea lui Ankevitch, nu înainte a lua cu mine un breloc mic în formă de penis, care avea la capăt un spot laser.