agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2010-11-26 | |
Am ajuns la capătul coridorului, căutam ieșirea, și am nimerit într-o cameră pătrată, nu prea vastă, dar cu plafonul înalt, ornat cu stucatură barocă, finisată în foiță de aur. Pereții imaculați, netezi și luminoși erau goi, cu excepția unui tablou care mi-a atras imediat atenția.
Pe o suprafață generoasă, pictorul așternuse în culori strălucitoare, cu tușe migăloase, un sfîntu' Gheorghe înzăuat, ucigînd balaurul. Tema, atît de des abordată de la zugravii de icoane bizantine pînă la Rubens, era corect redată. Paladinul credinței, călărind un bidiviu șarg, trupeș, de rasă brabanteză, care se cabra nervos, ridicat pe copitele dinapoi, se înălța în scări și îi pălea dihaniei, cu un iatagan lucios-oglindă, o lovitură fatală în țeastă. Sfîntul purta o armură completă de condotier, cuirasă neagră din oțel, cu grumăzar, apărători de coapse și jambiere din plăci suprapuse, un coif rotund cu vizieră și panaș purpuriu ca și sîngele jivinei care se revărsa șuvoi în iarba bătătorită de focul confruntării și o mantie azurie decorată cu steluțe de aur. Balaurul, o corcitură între un plesiosaur și un crocodil australian de apă sărată, era pictat în tonuri sumbre, verzui și se zvîrcolea neputincios pe pînză, încercînd, fără succes, să-l înșface pe sfînt cu ghearele. Se pare că lupta dura de ceva vreme, fiindcă sub copitele armăsarului zăceau, împrăștiate, o lance de turnir, ruptă în trei bucăți inegale și fragmente din armura cavalerului, iar bălți sugestive de sînge maculau solul. În planul doi, un păstor își mîna turma, nepăsător la priveliștea fioroasă care se derula sub ochii lui, iar în umbra unui tufiș, o mamă încheia grijulie hăinuța odraslei sale, un puști roșcovan care se smulgea nerăbdător din brațele ei, gata s-o zbughească la joacă. În fundal, se zărea unduirea molcomă al unui șir de coline aride și clădirile estompate ale unui oraș anacronic ridicat în jurul unei biserici în stil neobizantin.Întregul peisaj era scăldat într-o lumină vie, care făcea să sclipească toate detaliile, revărsată de un soare smălțuit, auriu, lucind pe cerul de peruzea. M-am apropiat la doi pași de tablou, încercînd să deslușesc semnătura autorului și, pe neașteptate, chipul sfîntului Gheorghe mi s-a părut teribil de familiar. Sub viziera chiverei sclipitoare din oțel, mă privea rînjind victorioasă fața unui personaj foarte popular. Da, negreșit, pictorul redase aproape fotografic ochii încercănați dar vioi, sprîncenele stufoase, fălcile pătrățoase și bărbia voluntară ale lui signior Gibone Mercali, senator, multimilionar, latifundiar și posesor al unei rețele de ferme zootehnice specializate în creșterea ovinelor. Ca și cînd ar fi vrut să-mi risipească orice dubiu, chipul de pe pînză îmi făcu golănește cu ochiul și prinse a glăsui: " Hehehe, chicoti sfîntul de pe pînză, ce te miri așa? M-a nimerit bine la fizionomie, cum ziceți voi artiștii, maestrul ăsta dă pictor! Păi, nu i-am dat eu indicății: meștere, să mă faci ezact că cum îs eu în realitate, să nu mă-nfrumusețezi, că nu-s actor de cinema sau f'un nenorocit dintr' ăia dă bulangiu !?" Mi-au trebuit două-trei minute ca să-mi revin din stupoare și să-ntreb: " Cum explicați...adică, prin ce miracol puteți vorbi?" Signor Mercali se încruntă cu mina lui caracteristică, exersată îndelung prin studiourile televiziunilor: " Măi, hahalerelor, păi voi n-ați priceput încă că io pot face orice? Þac-pac..uite, acuma am chef să vorbesc din tablou, care-i problema voastă?" Am încercat să fiu diplomat, fiindcă eram la curent cu firea colerică a interlocutorului meu, care se manifesta plenar chiar din feșteleala multicoloră a unor vopsele în ulei. " Sigur, domnia-voastră puteți multe, mai ales de cînd ați fost ales în înaltul Sinod al lavrei sfîntului Michel și a mironosiței Gudule din Bruxelles..." Portretul se înroși de parcă un penel nevăzut ar fi așternut o tentă de cinabru peste pînză: " Bre, io le-am zis: mă duc acolo ca să vă fac pe plac, să nu fac țara de rîs, c-așa-s io patriot...da' dracu vă ia dacă mă puneți să vorbesc cu nenorociții dă papistași, că ăștia nu-s creștini adevărați, îs boaite afurisite care să-nchină la diavol, pupă-n dos spurcăciunea Vaticanului, nu să-nchină ca noi..." " Poate că nițică toleranță n-ar strica, în definitiv suntem împreună în aceeași luntre și ca să treci puntea te faci frate și cu dracu! " În liniștea de muzeu a camerei, vocea din tablou bubui mînioasă: " Îți spun io ce fac, dîn spirit creștinesc adevărat: dă milă, m-auzi, din compătimire cum s-ar zice, dau bani, oricîți trebe și le ridic o casă mare, da' ce zic io casă, un palat în care să să tolereze ei între ei, le fac, m-auzi băi, cum ar veni un palat dă toleranță să să buzăre și să să coțăie iei acolo, cum vrea iei pă legea lor dă spurcați!" Am întors foaia fiindcă subiectul era delicat: " Ați făcut numeroase acte de caritate, ați ridicat biserici și case pentru nevoiași...ce scop urmăreați în filantropia dumneavoastră?" Balaurul trebui să aștepte, răbdător, lovitura fatală, fiindcă Mercali glăsui deabia după ce își scărpină gînditor, cu mînerul iataganului, ceafa lată. " Ce să urmăresc, băi, bezmeticule? Io dacă ajut oamenii, îi ajut fiindcă așa-mi dictează mie inima mea și sufletul meu curat dă creștin...că ce mi-am zis. dacă Dumnezău a fost generos cu mine, ia să împart și io altora, nu? " " Se vehiculează bîrfe că ați fi cheltuit sume mult mai mari decît cele din danii, prin lupanare și tripouri! E adevărat?" Mercali hohoti binedispus de remarca mea: " Așa-i..da' te-ntreb io pă tine că te văd șmecher, care bărbat adevărat n-a păcătuit niciodată-n viața lui? Păi ce, cînd te duci mătăluță la spovedanie și îți bagi moaca sub patrafir ce spui:iartă-mă părinte c-am greșit fiincă m-am gîndit la o femeie și mi-a fost ciudă că n-am putut să o coțăi? Nu, măi, îi spui drept lui Dumnezău cum se face:iartă-mă, Doamne, că-s păcătos și m-am culcat cu o curvă dă muiere toată noaptea, că d'aia-s bărbat și Tu, fă bine și mă iartă, că de nu dracu' îi al tău!" " Interesant...așa procedați și-n viața publică...dar despre echipa de gladiatori pe care ați cumpărat-o ce aveți de spus?" " Măi, toți să bagă-n seamă...păi, și ce dacă am cumpărat-o? Care-i problema voastă...am citit și io, că poate nu-ți vine a crede, am citit o carte că ziarele nu le mai citesc că-s pline dă porcării și minciuni, cum zic, am citit că strămoșii noștri care iereau ei și daci și romani, aveau d'astea cu lupte-n arenă și ce mi-am zis io, în deșteptăciunea mea: păi vrea poporu' mieu pită și circ, îi dau bre...și am deschis f'o zece brutării cu pîne ca la mama-acasă și am luat și ăștia, gladeatorii, că mi-era dator mie unu' dat dracului dîntr-o afacerea d'a mea, așa c-am luat-o pă gratis cum ar veni!" Subiectul era tot mai captivant și am continuat: " Dar se moare în luptele acelea din arenă!" " Hăhăhă, rîse gros Mercali, să moare pă dracu', cum să să moară...fac circ băieții, că le-am dat săbii dă lemn șî sulițe dîn plastic ca să nu să schilodească cumva șî fac cascadorii, oleacă dă actorie, bășici cu vopsea roșie sub țoale, să creadă lumea că se-njunghie pă bune..și țac-pac am făcut gladeatoria artistică, ca la carte!" " Și se-mpacă această afacere cu morala creștină și cu imaginea de arhanghel al dreptății?" " Măi, ce mă dicstrează gogomanii ce vin să-mi dea mie lecții! Păi, sigur că se-mpacă, băi, hahalero, că io mă rog și mă smeresc în fiecare dimineață și seară și fac lucruri plăcute lu' Dumnezău..îi ridic biserici, dau acatiste, fac dănii, numai ce e bine și creștinește!" " Umblă vorba că vă plac jocurile de noroc și ați pariat sume uriașe..." Ochii din tablou clipiră binevoitori. "Așa-i, mă, recunosc, am jucat..da' fii atent la ce-ți spun...bunul Dumnezău m-a pedepsit și mi-a scos lucrarea Satanei înainte să mă-ncerce ș io păcătosu l-am ascultat și am risipit banii, că-s ochiu' dracului, cum au venit așa s-au și dus..." Mai aveam nenumărate întrebări să-i pun lui signor Mercali, dar în sală pătrunse un gardian înfiretat, purtînd pe scăfîrlie o șapcă înaltă pe care scria cu litere aurite " Palatul memorial GG Mercali & frații" , care mă atenționă: " Orele de vizitare s-a terminatără..poftiți și părăsiți incinta!" L-am privit bănuitor, poate mă auzise vorbind cu tabloul și credea că-s într-o ureche, dar răsuflarea lui care duhnea a tescovină din plin m-a liniștit. Am aruncat o privire finală spre pictură și l-am auzit doar eu, fiindcă paznicul plecase spre sala alăturată, pe Mercali zicînd: " Să mai vii, bre, că mi s-a urît stînd singur aicea numa' cu dihania asta spurcată...și dacă vii, vezi, fă rost de niscaiva urdă proaspătă dă oaie or' niște telemea, că mi-o o poftă dă ceva bun și natural, ai înțeles?!" |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate