Într-una din clipele sale de relaxare, Nimeni îmi zice, aparent nepăsător:
- De ce să mă deranjeze că demnitarul „X” sau „Y” este corupt?! N-ar fi singurii care au adunat așa niște averi. De ce să-și dea demisia? Că dacă ne conducem după principiul ăsta, ar trebui să-și dea demisia întregul Parlament.
- Să fie suspendat, zic eu, atâta vreme cât acela este în cercetare. Că doar nu i-or cerceta la DNA pe toți în același timp, încât să rămânem fără legislativ...
- I-au mai învinuit și pe alții, domnule, și au ieșit basma curată. Ce demisie? Ce suspendare? Nu cred că Justiția va găsi vreun vinovat, că doar n-a fost arestat vreunul dintre demnitarii ăștia mari! Iar dacă, totuși, se va întâmpla așa ceva, va fi eliberat în scurt timp, mai zice Nimeni, apoi deschide zăgazul povestirii:

... Iluzionistul nostru nu poartă frac și nu are joben, nu are pantaloni evazați și nici pieptul dezgolit, ci se îmbracă sport, cu blugi, pulover și are chelie; are palme fine, degete de pianist, mâini de prestidigitator; se poartă cu mânecile suflecate la pulover, precum Poetul la revoluție.

Arta magiei, precum se știe, te învață cum să manipulezi ființa umană, în așa fel încât aceasta să aibă certitudinea că totul se petrece aievea, să jure pe propria-i inteligență că nu e niciun truc la mijloc, că maestrul levitează, merge pe apă, face lucrurile să apară și să dispară în mod real, se îngroapă într-un sicriu unde poate supraviețui zile de-a rândul fără probleme, stă o săptămână într-un acvariu fără să mănânce și să doarmă, numai respirând printr-un tub firav de oxigen, că toate aceste lucruri, repet, se întâmplă pe bune, fără nicio șmecherie.

Maestrul nostru este mai mult decât un magician, el se folosește conștient de o altfel de putere, să-i zicem supranaturală, încât oamenii nu se simt înșelați.
„Cu credință, poți muta și Pământul”, iată convingerea sa, concepția maestrului despre lume și viață, căci dânsul este un credincios practicant, merge la biserică după un program riguros, face parte chiar din consiliul parohial, ca bun mirean și ctitor oficial.

Nici unul dintre marii maeștri iluzioniști, Iozefini sau Houdini, nu s-au ridicat la înălțimea maestrului Simeon, fiindcă despre domnia sa vorbim acum, cetățean de vază și primar ales al Urbei. Poate cumva David Copperfield, despre care se zicea că ar lucra cu diavolul, să fie aproape de maestrul Simeon, ca performanță. Prin numerele absolut senzaționale, situate la hotarul supranaturalului, David Copperfield a făcut să leviteze un autoturism, a volatilizat un aeroplan, a făcut să dispară un vagon din Orient Express sau să dispară Statuia Libertății din New York.
Spre deosebire de aceștia, însă, maestrul Simeon al Urbei face să dispară tot felul de lucruri, de la bani, prin zeciuială din afacerile Primăriei, până la imobile de stat nerevendicate din lipsă de foști proprietari, dar să și apară în averea proprie.

În general, frumusețea magiei constă în a crea impresia că și ceea ce e imposibil se poate; idee deja depășită în cazul maestrului Simeon, deoarece acesta își repetă întruna:
„Vreau să merg mai departe de imposibil”; vorbe ce relevă o voință de erou, dacă nu de zeitate a zilelor noastre.

În plină criză economică, maestrul își arată o dată în plus calitățile sale de om situat deasupra vremurilor, când își descoperă adevărata vocație și când, mai de voie, mai de nevoie ia măsuri de restrângere a numărului de șefi din primărie, prin reunirea mai multor compartimente, birouri și servicii. Astfel că măsura comasării conduce la crearea unor veritabile bijuterii organizatorice, precum „Serviciul de Nomenclatură Urbană, Certificate de Recenzie, Certificate Atestare Registrul Unic de Atestare, Evidență Construcții și Documente de Urbanism, Banca de Date Urban și Avizare Documente”, pe scurt și ușor de reținut: S.N.U.C.R.C.A.R.U.A.E.C.D.U.B.D.U.A.D, serviciu compus dintr-un număr de cinci salariați.

Toate bune și la locul lor până la afișarea denumirilor respectivelor servicii pe uși.
Se gândește înțeleptul primar la alternativa spânzurării unor bannere deasupra ușilor, dar cu care nu știa dacă va trece examenul de estetică. Și se concentrează dincolo de limitele sale personale, imaginându-și cum ar trebui să arate ușile, respectiv interioarele vechii clădiri boierești, pentru a fi mult mai încăpătoare.
Când, cu ochii minții, maestrul vede cum ar trebui să arate atât la interior, cât și la exterior sediul instituției publice, pocnește din degete a satisfacție. Și nu mică îi este uimirea când realizează că închipuirea lui devine realitate: înaintea sa se înălța clădirea Primăriei, greu de recunoscut, restaurată, cu interioare aerisite, uși largi, înalte și cu încrustații aurite.

După un timp, suficient pentru a se dezmetici, primarul capătă încredere în propriile puteri și trece la planuri de anvergură pe care le face publice, cum ar fi amenajarea unui parc al poporului, cu un complex de agrement acvatic inclus, reabilitarea centrului istoric al orașului și edificarea unui nou centru administrativ, construirea unui pavilion multifuncțional și a unor pasaje subterane, terane, supraterane, de-a lungul și de-a latul, precum tunelurile de cârtițâ și pânzele de păianjen. Concomitent cu acestea, ca orice om cu putere, dar și cu slăbiciuni, prin magia sa și cu puterea minții, așa cum Dumnezeu a pocnit din degete și a luat naștere Universul, face și el să apară, la fel de simplu și la banalul pocnit din degete, un lanț de afaceri prospere, în asociere cu renumiți interlopi ai Urbei, iar în averea personală și câteva vile: la mare, la deal, în străinătate, în oraș, încât, fără să vrea, stârnește invidii atât la partid, cât și la Direcția Anticorupție.
Procurorii se arată necruțători, iar cu concursul unui judecător obedient Puterii, maestrul magician și primar al Urbei, acuzat de fapte de corupție, este arestat și astfel i se oferă prilejul de a cugeta îndelung și de a-și manifesta puterile-i supranaturale la pușcărie, și nu în slujba comunității, așa cum plănuise.

„Îmi plac munca, libertatea, disprețuiesc singurătatea și cred în bunul Dumnezeu”, declară presei maestrul, cuvintele sale răzbind, astfel, din închisoare, până la inima susținătorilor, care pun de îndată de un miting de solidaritate, cu care ocazie se împart insigne cu chipul aureolat al primarului, fulare albe, tricouri pe care stătea scris: „Un suflet mare nu poate fi închis”.

Încercându-și, încă o dată, puterile, maestrul le întunecă mințile magistraților în așa fel încât aceștia să creadă în nevinovăția sa și să-l lase în libertate, fapt ce îi cheltuiește simțitor forța lui supranaturală.

- Pe rolul instanțelor sunt milioane de dosare de corupție, zice primarul-maestru, proaspăt eliberat din pușcărie. În fiecare dulap din casele românilor se află scheletul unui dosar. Numai lipsa de capacitate a procuraturii face să nu fim, cu toții, urmăriți penal. Eu am fost, pur și simplu, ghinionist. N-am înțeles ce rău am făcut în această țară și de ce numai eu să fiu tras la răspundere. Am avut, însă, încredere în zeița dreptății, care nu a încetat, nicio clipă, să mă iubească.

Primul lucru pe care îl face în libertate este de a se plimba pe Aleea Personalităților, cu mâinile la spate, ca un arendaș pe moșie, gândindu-se că nu i-ar strica o statuie a propriei personalități, în rând cu acelea din parcul Teatrului Național, realizare ce îi era la îndemână maestrului Simeon; așa că face același gest, previzibil: pocnește din degete. Are parte, însă, de o altă mare surpriză; în loc de o statuie impozantă, i se înfățișează o statuetă de mărimea unui papagal, așezată pe un mic suport din piatră; poate că s-ar fi așteptat la o reducere a propriilor puteri, dar nu la pierderea lor definitivă în lupta cu judecătorii.

Optimist din fire și om care nu dă înapoi la cel mai mic hop, Simeon nu renunță la pocnitul din degete. Pe stradă, la piață, oriunde se află, pocnește din degete, gest care, însă, nu scandalizează pe nimeni, știut fiind că este un mare iubitor de folclor și o fire veselă, amatoare de petreceri.

Pocnește din degete așa cum respiră. Pocnește din degete și nimic spectaculos nu se întâmplă. Căci, oricât de puternici și nemuritori ne-am crede, în trufia noastră deșănțată, devenim slabi, neajutorați.