Am deschis usa secreta ce ducea spre podeaua alba in care picioarele mi se afundau mangaiate zgomotos de fulgii grei si albi. Am privit deasupra mea coroanele albe ce sclipeau diamantiu peste intreaga incapere.

O pasase mica cu penaj negru, delicata ce purta un sal galben la gat s-a aplecat gratios dandu-mi binete. Asemeni unei balerine piciorul meu drept a facut un arc de cerc spre in spate ajutandu-l pe celalat sa isi tina echilibrul, mana stanga statea gratios intinsa in lateral iar cea dreapta arcuita asemeni lunii-jumatate-de-pepene ca si cum incerca sa tina in echilibru o minge in poala trageau spre in jos asemeni unei balante intregul corp intr-o reverenta teatrala, salutand gestual frumoasa faptura ce ma privea cu ochii curiosi: ce cauti tu in lumea mea?

Un vrajitor iscusit imbracase totul in vata de zahar si la o comanda imaginile se derulau asemeni unei benzi de film in fata mea. Lacul tacut ale carui unde inghetasera intr-o soapta ce isi prelungea ecoul printre ramurile pomilor uitate de adierea vantului. Simteam sub pocioare vibrand undeva in adancuri pesti ce se iubeau printre nuferii ferecati sub oglinga vrajita a lacului.

Soldatii mari de vata isi arcuiau bratele deasupra capului meu si din cand in cand sopteau: treci regina neincoronata peste hotarele imaginaiei si gaseste nemarginirea gandului si dorul nerostit de om ce sta astetandu-te in poaia sclipitoare sub albastru sidefiu al unui cer ce e desenat doar pentru tine.

Simteam batandu-mi in piept o inima mare ce capatase identitate proprie, diferita de a mea si care incepuse ciudat sa vorbeasca cu frunzele ascunse sub patura alba ce ii spuneau despre strangeri de mana, saruturi furise, priviri cu subantels, lacrimi, suspine, chipuri descompuse de durere pe care una si aceeasi zana le impartea celor ce pasisera pe taramul acesta vrajit departe de rotile ce carau motoare grele. Numele ei era IUBIRE.

O simteam prezenta in tot unind misterios intregile particule unele cu altele, pe cele ce creau frunzele, pe cele ce imbracau albii soldati gigantici ce strajuiau aleile, ii simteam vraja ce crease podul de cristal ce traversa raul, in toate particulele din mine si atunci am realizat minunea: ii suntem sclavi fara a simti robia, ii suntem ucenici fara a o cunoaste, ii suntem tributari pe viata fiindca ea a pus in noi respiratia. Si am realizat ca noi nu suntem decat insomnicacii din visul ei, ca ne miscam asemeni unor marionete pe traseele predefinite, lipsiti de vointa doar cu dorinta de a ii mai indeplini cate o porunca.

Oooo, dar e groaznic sa nu ai liber arbitru in fata unei fapturi atat de plapande ca un cristal chinezesc si care nici macar nu rosteste cuvinte, toarna direct in sange, ducand comanda la creier, mesajele ei secrete. Ea, suverana sta zilnic, dupa micul dejun la masa imensa a lumii asezand bucatile de puzzle care suntem noi in toate locurile si intamplarile cu care creaza povestile ei misterioase.

Deodata realizez ca picioarele se asaza unul in fata celuilat, cuminti, masinale ca intr-un balet fara coregraf, sau cel putin fara unul vizibl, manile pendulau torcand timpul, tic tac, tic tac pe langa corpul ce se inclina ca o pendula si el stanga, dreapta, stanga dreapta purtand in el motoarele ce misca timpul, ce fac sa pornesca totul in jurul meu. Eu sunt timp, o pendula ambulanta ce e in cautarea unitatilor de masura.

O banca cu perne moi si albe medita linistita in fata tacerii lacului. Crengi mari ramasesera aplecate sarutand luciul apei iar deasupra lor desene ghiduse se prefigurau ca decorul unei piese de teatru suprarealist. Regi, regine aranjau mese intinse servitorilor lor, acestia din urma cu aere de matroni redesenau toate tablourile lui Dali fiind atenti sa nu piarda nici un detaliu.

- // -

In arena tivita cu arcade daltuite de spirite ghiduse, in care statuile acuncau peisaje in fata lor, o madona reprodusa la infinit isi lasese pasii asemeni spicelor de grau ce deveneau simple urme, apoi albine pe care un copil cu un bici lung le alinia in fata lui.Trandafirul ce se nascuse din drapelul rosu ce acoperea sexul unei Venus din Milo nedescoperite iti ranea ochiul cu stridenta si frumusetea lui lipsita de spini, plina de pacat. Chipuri pierdute in multime, puncte ce capatau forme, ape pline de monstrii, atavice creaturi perindandu-se printre sanii statuilor ce intrupau aceeasi femeie, dorita, urata, venerata, hulita, adorata, cu bratele rupte de amantii gelosi de teama sa nu mai simta nimeni atingerile cu riscul de a nu le simti nici ei de acum inainte. Noi cel putin le stim adierea, parfumul strigau ei din spatele cortinelor invizibile ce le ascundea identitatea.

M-am incoronat cu toate perfectiunile lumii spunea capul de bou al carui rat se topise in apele vulcanilor sentientali, priveste! Toate cercurile perfecte le-am furat lumii si le-am lasat doar pe cele imperfecte, mi le-am tesut corana cu care singur m-am incoronat peste regatul fantasmelor voastre, si nu imi e teama sa devorez aceste madone de marmura fara vinisoare de ange ce isi plimba farmecele sibiline prin fata ochilor mei.

Ah... da, femeia sa o devorez cu toata viclenia ei de vulpe batrana, sa ii simt in maruntaiele mele carnea moale strivindu-se de viscerele mele ce o resping si o cheama in acelasi timp. Sa imi afund dintii in buzele ai carnoase ce rup inimi fara a le suge sangele pastrandu-le doar culoarea. Sa imi infig copitele in parul ei prins la spate provocator, lasand gol umerii laptosi si ispititori ca fructul interzis, copita mea in parul ei spre a ii arata gurii locul de jertfa, infingand-o adanc in soclul pe care singura in ani de evolutie si l-a cladit.

Mai dati-mi femei ideale sa le scot din cap toata idea de barbat, incet, ghilotinic, taind fiecare fibra ce le leaga de dorintele carnale. Dati-mi sanul de femeie cu toata rutunjimea lui sa il umplu si acopar de ochiul meu mare si negru, hipnotizator. Nu va transformati in pasari, zborul vostru nu va fi ca al lui Pheonix, el va ramane in cenusa peste care copita mea va dansa. Am sa o suflu in mare cand voi simti ca ma voi intina de griul sters al ochilor schimonosoti de mirare.

Dati-mi femei cu abdomenul mare care au aruncat copiii primiti in gura spre robinetele involutiei, dati-mi femei ce s-au sterpezit de atatea respingere a creatiei si cauta doar placerea unei clipe cat o zbatere de geana. Si tu, Tu!... cu tine vorbesc, cea care stai in fata mea, construita de un etrusc ce te-a abandonat cu schele cu tot, nu vezi ca buza ta aduce a pacat, si ca nasul ti-e schilodit, nu sesizezi diferenta dintre mosc si transpiratie, credeai ca scapi chiar daca nu esti perfecta ca Venus?

Astazi nu am sa iert nimic, si veti trece prin maruntaiele mele purificate, voi, toate femeile care m-ati mintit, m-ati ranit, v-ati batut joc de trupul meu animalic si m-ati chemat pentru a ma inlocui sub ochii mei cu un altul. Acum, aici, e clipa razbunarii mele!

Acesta este unul din tablourile pe care le admiram, "Toreadorii Halucinogeni" al “micutului” geniu cu mustata asemeni arcadelor ce isi schimbasera polii. Acest tablou era pus pe scena formata din crengile arcuit incremenite deasura lacului si pe care doar banca insingurata si cu mine il vedeam jucat de servitorii suveranilor.

Tia Stefana
20 Decembrie 2010
Utrecht