Doamna Ana și slăbaciunile ei

Frumoasă mai era Ana în tînerețea ei. Am și astăzi o poza pe care adesea am oftat. Anuța era verisoara mea și o căsătorie între noi nu era posibilă căci prea mulți idioți aveam în familie din legături de astea. Anuța era intens curtată de fanii cei mai bogați ai Iașului și acoperită cu cadouri de la ei, uitase cuvîntul "NU".
De altfel, după un timp, Anuța a plecat în Israel și acolo s-a măritat cu un băiat de familie bună și moștenitorul averii lui Craesus. Ceea ce Ana nu știa era că tatăl baiatului pierduse averea la joc de cărți. Marcel, proaspatul ei soț, nu știa nici el. Și iac'așa s-au trezit proaspeții căsătoriți săraci lipiți pămîntului.
Anuța, mai bîne zis doamna Ana si-a cam pierdut frăgezimea ei vestită în cabana aceia săracă unde plecasera să locuiască după ce au fost dați afara din palatal vîndut de creditori. Marcel nu avea meserie. Născut cu lîngura de aur în gura nu catacdisise să învețe ceva. Ana tot nu. Marcel căuta și găsi un post de paznic de noapte la un spital dîn apropiere și viața contînuă cu certuri casnice frecvente și impăcări nu mai puțîn dese. În timp se născura și doi băieți, gemeni identici, frumoși ca maica lor și buni la suflet ca Marcel.
Într-o rea zi se întoarse Marcel de la lucru și o anunță pe Doamna Ana că a fost concediat.
- De ce?, a întrebat Ana.
- Ieri noapte a fost la noi o spargere și eu nu am impiedicat-o căci hoții m-au adormit cu ceva.
- Las'pe mine, a spus doamna Ana, verișoara mea.
Și imbracă ea cea mai decoltată și străvezie rochie dîn dulap, iși pune o fustiță care flutura în vînt și se prezîntă la Don Juanul director al soțului ei. Ce exact s-a petrecut pa larga canapea a biroului de acolo nu fu dat publicității, însa Marcel a fost reprimit la lucru căpătînd porecla de
"Sir Marcel de Canapea Primitoare."

Și a fost "vesel" Marcel a divorțat de Ana, a plecat singur pe urmele lui Paul Gauguîn în Tahiti și i s-au pierdut urmele.