agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2011-01-23 | | Înscris în bibliotecă de Luna Tudor
Există ceva erotic în orice înțelegere tăinuită. Poate că s-ar fi cuvenit ca sentimentul meu de vină să fie mai puternic și ar fi trebuit să-mi amintesc de o pereche de ochi și mai bine ascunși în negura pădurii subconștientului meu; poate că eram, de fapt, conștient de existența lor, în ciuda aparentei mele nepăsări și poate că prezența lor era o nouă sursă de plăcere. Mult după aceea am înțeles de ce unii oameni, piloții de curse automobilistice sau alții ca ei, capătă beția vitezei. Există unii dintre noi care gândesc că moartea nu vine niciodată din față, ci numai din spate: i-ar ajunge din urmă în momentul în care s-ar opri să se gândească.
(...) ...plăcerea fizică nu este decât o plăcere, poate ceva mai mare decât celelalte, dar, oricum, o plăcere ca oricare alta. El ți-ar spune că nu reprezintă decât un aspect - și nu cel mai important - al relației pe care o numim iubire. Ți-ar spune că lucrul esențial este adevărul, încrederea care se stabilește între doi oameni, două suflete, două spirite...cum vrei să-i spui. Că adevărata infidelitate este cea care ascunde infidelitatea fizică. Pentru că lucrul care nu trebuie să existe niciodată între doi oameni, care și-au oferit unul altuia dragostea, este minciuna. (...) Până și cea mai neînsemnată speranță, simpla continuare a existenței sunt suficiente pentru a reprezenta viitorul unui antierou. Să fie lăsat, spune epoca noastră, să fie lăsat acolo unde omenirea se zbate în propria sa istorie, la o răscruce, într-o dilemă, având totul de pierdut și prea puțin de câștigat. Lăsați-l să supraviețuiască, dar nu-i dați nici o îndrumare, nu-i promiteți nici o recompensă; pentru că și noi așteptăm, în camerele noastre solitare, unde telefonul nu sună niciodată, așteptăm întoarcerea unei fete, întoarcerea acestui adevăr, a acestui cristal de umanitate, a acestei realități pierdute în imaginația noastră; să spui că fata se va întoarce e o minciună. Dar labirintul nu are centru. Sfârșitul nu este decât un punct printre alte puncte înșirate pe o ață, o tăietură de foarfecă făcută la întâmplare. În cele din urmă, Benedick a sărutat-o pe Beatrice, dar ce va fi peste zece ani? Și cu Elsinore ce se va întâmpla în primăvara următoare? Alte zece zile deci. Dar despre ce s-a întâmplat în anii următori, tăcere; căci e vorba de un alt mister. (...) Capul plecat, fața în mâini. E tăcută, nu va vorbi niciodată, nu va ierta, nu va întinde niciodată mâna, va rămâne de-a pururi în acest prezent înghețat. Totul este suspendat în așteptare: copacii de toamnă, cerul de toamnă, trecătorii anonimi. Printre sălciile de pe malul lacului, o biată mierlă cam nebună cântă, deși nu e timpul ei. Un stol de porumbei deasupra caselor; fragmente de libertate, de hazard, o algebră incarnată. Și venind nu se știe de unde, mirosul înțepător de frunze arse. cras amet qui numquam amavit quique amavit cras amet (mâine să iubească cel care n-a iubit niciodată și cel care a iubit să iubească mâine)
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate